joi, 31 mai 2007

Atacul de după........

În niciun caz surprinzător, blogul lui Ciutacu a fost atacat. Cine să fie "atacatorii"??????? Oficial nu se ştie. Neoficial, probabil că a supărat "blogosfera" cu comentariile lui "obraznice". O mare liniştită pe care vii tu, angajatul mogulului, să faci valuri? Nu e frumos. Şi se pedepseşte. L-am întrebat pe victor ce s-a întâmplat şi mi-a dat răspunsul celor mai deştepţi ca noi în aceste probleme: "au picat hostu' printr-un DDOS attack." Cică îi mai zice şi "flood". Acum, să nu îmi cereţi mie detalii, că nu mă pricep. Numai dau copy paste. M-a rugat să transmit un mesaj. Îl voi cenzura că la mine e blog de fată şi nu îmi permit. Cert e că finalul e "....fără hellas"

marți, 29 mai 2007

Cui ii pasa

Am un raspuns pe blog de la un domn/ doamna anonim. Care se intreaba cui ii pasa de Basescu, Geoana, Tariceanu, Voiculescu & Comp. Sincer, nu stiu. Dar stiu ca posturile cu subiect politic aduc zeci de reactii vehemente. In schimb, alte subiecte nu sunt la fel de interesante. De unde reiese ca multora le pasa. De ce? Mi-e greu sa spun atita vreme cit in 17 ani nu s-a schimat nimic. Noroc ca ne mai trage Europa dupa ea, ca altfel ramineam la "nu ne vindem tara". Nu inteleg sincer de ce atita pasiune pentru politica, de ce atita venin, cind rezultatul pentru romanul obisnuit NU EXISTA. Vorbim de lupta anticoruptie de dimineata pina seara. Dar la spital tot dai spaga, la ghiseu la fel daca nu vrei sa stai la coada. Prietena mea Andra si-a inmatriculat masina saptamina trecuta. Foarte greu insa, pentru ca politistii i-au cerut o declaratie vamala care NU EXISTA. Si abia dupa zile intregi de drumuri si dupa mormane de hartii a reusit sa ii convinga de faptul ca da, masina exista si e platita. Pai si nu mai degraba sa te enervezi ca lucrurile merg prost decit sa iti consumi energia cu cine e mai tare pe scena politica? O scena unde sigur piesa jucata nu e pentru noi.

Inamicul public numărul 1

PSD era acum vreo 3 ani cel mai mare duşman al democraţilor şi liberalilor. Acum ambele partide se învârt în jurul social-democraţilor ca şi cum ar fi soluţia miraculoasă. Mă întreb dacă Mircea Geoană visează noaptea că depune jurământ de prim-ministru.

luni, 28 mai 2007

Frica de cancer

Întîi am văzut în "Anatomia lui Grey", dar mi s-a părut de film. Apoi stiri pe agenţii şi declaraţii ale "implicatelor". Multe femei, în special britanice, îşi taie sânii de frică să nu facă eventual cancer. Mi se pare ciudat- să te mutilezi preventiv. E mai bine să ştii că te poţi îmbolnăvi şi să trăieşti cu stresul ăsta o viaţă sau să nu ştii şi când e să se întâmple, asta e.

vineri, 25 mai 2007

leapşa de pe internet

Mie nu prea mi-e clar ce şi cum e cu blogurile, dar cu ajutorul consultantului de specialitate Darius, am aflat ceva de tagging. Care cică îmi vine de la Victor Ciutacu.

Şi mai "devreme" de la Oana Dobre.

Şi e despre ce căutăm pe aici şi nu găsim. Şi rămân în acelaşi domeniu cu Oana. Eu caut cu disperare ciocolată cu marzipan. Este GENIALĂ. De obicei găseam în Belgia, de la Cote D"Or. (două apostrof că nu găsesc decât ghilimelele, asta aşa, ca să ma justific). Deci ciocolata cu marzipan. Mi se pare prea dificil să caut şi poza. Am căutat-o însă în toate magazinele din ţara asta. Nimic. Nicio şansă. Am mai căutat-o recent şi prin Franţa. La fel, nimic. Doar nişte marzipan singur singurel, fără urmă de ciocolată.

Şi, ca la leapşa, oare voi ce vă doriţi şi nu găsiţi? Dau mai departe Oanei Despa, Socialilor şi lui Cantunari.

miercuri, 23 mai 2007

Ştirile şi oamenii

Ziua de azi a început prost. La televizor. Cu ştirea morţii lui Ralu Filip. Nu l-am văzut decât de câteva ori faţă în faţă. De multe ori l-am acuzat de exces de zel. Dar m-a marcat sincer moartea unui om de 47 de ani, care nu era bolnav. Care avea proiecte de viitor. Care avea doi copii mici. Care poate acum mai puţin de 24 de ore îşi făcea planuri pentru vacanţa de vară. Planuri să îşi vadă copiii mari. Planuri legate de instituţia pe care o conducea. Şi mi se pare ciudat cum poţi să dispari aşa, într-o secundă, fără să fii măcar prevenit. Fără să ai vreun semn că ceva ţi se poate întâmpla. Şi tot azi am aflat că filmul la care lucra prietenul meu Otto, "California Dreaming", a fost terminat şi va fi prezentat la Cannes. Otto a fost colegul meu de liceu. Şi un prieten foarte bun. Cam acum un an pe vremea asta am fost la mare. Unde am râs cu lacrimi, am făcut baie pe ploaie, am fost în Vama Veche, am mâncat hamsii şi a fost ok. Apoi ne-am mai văzut de câteva ori. Nu foarte multe, ce e drept. Eu am plecat în concediu şi fix în ziua când m-am întors m-am uitat la Observator. Prima ştire- accident pe Podul Eroilor, un Porsche Cayenne a intrat într-un taxi. Trei persoane au murit pe loc. Şoferul taxiului, regizorul Cristian Nemescu şi inginerul de sunet Andrei Toncu. Adică Otto. De la Otto Brechner sparge zidul. Aşa i-a spus cineva la liceu. Nu mai ţin minte cine. Dar e adevărat, Otto spărgea zidurile. Şi el avea planuri. Tocmai îl căutaseră de la o mare companie americană, care vroia să lucreze cu el. Avea 29 de ani. Şi o prietenă foarte drăguţă. Vroia să îşi cumpere maşină ca să nu mai stea după taxiuri. Nu a mai apucat. Încă mai am adresa lui de messenger în lstă. Nu pot să o şterg.
Şi din toate aceste motive, pentru că nu vreau să zic că nu am mai apucat, m-am hotărât să încerc să nu mă mai enervez pentru fiecare virgulă greşită de la televizor. Pentru fiecare cuvânt spus greşit. Pentru fiecare ştire care nu e gata. Pentru fiecare live care nu intră la timp. Pentru fiecare breaking news. AM ZIS.

marți, 22 mai 2007

Solidaritate de breaslă

Sunt foarte curioasă dacă o să iasă acest boicot. Deja sunt posturi de televiziune care anunţă că ei trebuie să informeze. Sunt curioasă dacă ziarele vor marşa. Eu nu îmi aduc aminte de boicotul de acum câţiva ani, la adresa parlamentului. Dar văzând opiniile de acum, tare mi se pare că nu o să iasă nimic. Poate ar trebui să luăm exemplu de la taximetrişti. Care dacă se anunţă pe staţie că unul dintre ei are probleme se adună în câteva minute.

combinări, aranjamente, permutări

Ce-am mai râs aseară. Mă uitam la televizor şi îl văd pe domnul Boc. Ascultam aşa, cu o ureche. Şi atunci surpriza. După ce s-au înjurat pe la toate colţurile şi în toate variantele posibile, aflăm acum PSD şi PD ar cam colabora dacă e cazul. Nu mai departe de acum 3 zile, sâmbătă, la referendum, taberele păreau ireconciliabele. Se acuzau reciproc de fraudarea alegerilor. Boc spunea despre Geoană că e disperat. Ioan Rus- Ucu, de la Cluj- ţipa "DIVERSIUNE", atunci când presa vorbea despre negocieri care să aducă PSD-ul la guvernare. Ba mai mult, democraţii au fost atât de precauţi, încât să îşi treacă în program că nu colaborează cu social-democraţii. Bine, asta nu e o problemă ca se scoate cu delete imediat. Pentru că acum "disperatul" nu mai e chiar aşa. S-a schimbat ca Făt Frumos. Într-o zi cât alţii în 10 ani. Însă eu, alegatorul, care am votat cu PD ca să scap de baronii PSD ce mă fac? Sau am votat cu PSD pentru că nu îmi plăcea de democraţi? Sau am votat cu PD pentru ca era aliat cu PNL? Uffff.......nu mai fac nimic. Stau şi aştept. Mai fac un credit la bancă. Mai nişte cumpărături la Mall. Cine ştie, până când or fi alegerile, cine cu cine se mai aliază şi iar mi-am făcut planuri degeaba

luni, 21 mai 2007

Scuzele lui Basescu

Traian Băsescu îşi cere scuze. Mie nu mi-e clar dacă îşi cere scuze pentru expresia folosită sau pentru că aceasta a devenit publică. Şi niciun cuvânt despre confiscarea incidentului în sine.
"Preşedintele Traian Băsescu regretă că o expresie nepotrivită, folosită într-o convorbire privată, desfăşurată în autoturismul pe care îl conducea, a devenit publică, provocînd un nemeritat prejudiciu moral dnei Andreea Pană, reporter la postul de televiziune Antena 1.
În acest context, preşedintele o roagă pe dna Andreea Pană să accepte scuzele sale sincere pentru situaţia creată." (comunicat semnat de Valeriu Turcan)

duminică, 20 mai 2007

tiganca imputita si presedintele romaniei

Asta e discutia pe care presedintele a avut-o cu sotia sa, in masina, dupa ce i-a luat telefonul Andreei.
" - I-l dai?
- Da... La revedere!... Cât era de agresivă ţiganca asta împuţită!... Nu ştiu, Maria... Da'... trebuia să i se întâmple odată ...
- Asta o să fie ştirea...
- Să fie..."
Acest fisier a fost sters din telefonul Andreei. Si recuperat de colegii nostri de la IT.

Asta e conversatia pe care a avut-o cu Andreea in magazin.
"Bună ziua! Ce faceţi, domnule preşedinte?
- Cumpărături...
- Aţi votat astăzi?
- Da... Tu ce crezi? ...
- Nu ştiu, vă întreb...
- Auzi!... Uite, asta!
- Ce scrie? ... "Fie-ne tranziţia uşoară" ?
- Da...
- M-am gândit la o întrebare. Ce procent aveţi... pentru diseară... pentru mâine?
- Măi, păsărică, tu nu ai treabă azi?
- La numărătoarea voturilor, ce credeţi că va fi... Care va fi rezultatul? "
Nici vorba asadar despre intrebarea "ce ati face pentru un procent in plus", cum spunea aseara Cotidianul. Si va reamintesc intrebarea: de unde aveau cei de la cotidianul transcrierea dialogului, cind acolo erau doar Andreea, Basescu si sotia?

Gasiti toate inregistrarile pe www.antena3.ro
(ps: nu se puteau posta comentarii dintr-o greseala personala, nu din "cenzura". sper ca am rezolvat)

greul abia incepe

Gata. Cu referendumul s-a terminat. A fost o zi aproape banala la serviciu. Mult mai putin agitata decit atunci cind sunt scandaluri politice. Greul a inceput abia spre seara si nici "greul" asta nu a fost cine stie ce. Probabil ca circul incepe abia acum. Partidele care au sustinut suspendarea trebuie sa se replieze. sa isi asume esecul. si sunt curioasa cine ramine si cine pleaca. Deja Ludovic Orban, voce marcanta in PNL, propune trecerea in opozitie. Si la PSD e agitatie. Geoana pare singur in mijlocul multimii. LA UDMR, electoratul nu a mai votat cum au cerut liderii. Si acum se cere schimbarea conducerii. Ce va face Basescu? Cum va lucra cu partidele care l-au atacat cu toate fortele? Se vor schimba conducerile formatiunilor? Cine vine in loc? Poate in perioada urmatoare vom primi si raspunsuri. Poate cu aceasta ocazie apare si o noua generatie de politicieni.

sâmbătă, 19 mai 2007

rezultat curs ccsb

78,1% voturi nu, 21,9% voturi da

referendum mioritic, update

MENIU ELECTORAL
Reprezentantul unei secţii de votare din Timiş a gătit pulpe de pui şi sarmale pentru membrii secţiei, dezamăgit că din diurnă nu puteau cumăra hrană pentru toată ziua. În zonele apropiate Dunării şi Siretului, meniul a inclus saramură de peşte cu mămăligă.

LA BUCURESTI S-A INCHIS
Biroul electoral municipal a fost inchis vreo doua ore. Reprezentantii BEM sunt prin oras, cu treaba.

TRANDAFIRI ELECTORALI
Un alegător a reclamat telefonic la Biroul Electoral Judeţean Hunedoara că a observat într-o secţie de votare din municipiul Brad trei trandafiri într-un pahar, puşi pe masa unde se împart buletinele de vot

EU CU CINE VOTEZ
Un bărbat din Bistriţa a vrut să mai voteze o dată fiindcă s-a răzgândit la ieşirea din secţia de votare. Pentru că şi-a dat seama că nu a făcut alegerea corectă.

SUNT MINOR, DAR MA TRATEZ
La Târgu Jiu, un tânăr rrom a fost trimis acasă fără să voteze, pentru că nu avea 18 ani. A mărturisit că el credea că e major. De fapt, mai are de aşteptat două luni. S-a întors acasă şi aşteaptă următoarele alegeri.

REFERENDUMUL CA NUNTA
La Sibiu, Florin Cioabă, a mers la secţia de votare împreună cu familia, într-o limuzina albă, pe care cuplurile o folosesc de obicei la nuntă. E ca o sărbătoare.

PAREREA BISERICII
La Slatina, - Maicile de la Mănăstirea Clocociov din Slatina spun că au votat pentru o lume mai liniştită.

VOTUL LA PIATA
La Arad există secţii de votare în biserici şi în pieţe.

CAINII SI SCRUTINUL
La Ploieşti, o haită de câini îi împiedică pe alegătorii să intre într-o secţie, aflată în Ocolul Silvic. Cei din comisia electorală le-au adus de mâncare animalelor, ca să le mute în altă zonă.

vineri, 18 mai 2007

v-am mai spus ca sunt fan cercetatorii britanici?

Persoanele care se simt nedreptăţite în afara biroului, inclusiv acasă sau în comunitate, prezintă cu 55% mai multe riscuri de a dezvolta o maladie cardiacă, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici şi publicat în Journal of Epidemiology and Community Health, informează bbc.co.uk.

Cercetatorii britanici au cele mai tari studii. De exemplu a fost unul cu "o coafura facuta prost poate sa ii strice unei femei intreaga zi". Studiu serios, cu statistici, cu subiecti relevanti. Eu vreau sa fiu cercetator britanic. Va tin la curent

prietenul meu harry potter

"Harry Potter si piatra filosofala" a ocupat primul loc intr-un top al celor mai bune carti din ultimii 25 de ani, realizat de clientii celui mai mare lant de librarii din Marea Britanie, potrivit telegraph.co.uk
Colegii mei stiu ca din punctul meu de vedere orice e cu Harry Potter e stire si TREBUIE sa intre in jurnal. Ma cert cu producatorii. Cu editorii. Cu sefii mai mari mai putin ca s-au invatat cu nebunia mea. Dar cred ca trebuie sa credem un pic in magie. Nu in magia alba sau neagra dimboviteana. Ci in povesti. Si in happy-end. Si sa credem ca exista miracole. Si in poli-potiuni. Si in vajhat. Si in castele unde tablourile vorbesc. Imi plac si Hermione si Ron. Nu stiu daca ati citit cartile sau ati vazut filmele. Dar sunt frumoase. Pur si simplu frumoase. Si imi dau un sentiment de bine. Si mai sunt stiri, dupa parerea mea, toate cu ursuleti salvati, cu ursuletul Knut, cu Happy Feet- cei care se uita la Antena 3 au vazut toate trailerele. Cu pinguini. Cu pui de tigru. Asa mi se pare mie. Ca la finalul unui jurnal plin de stiri grele- politice, economice, externe, razboaie, certuri, batai, droguri, traficanti, legi, decizii- merge si Harry Potter. It's a kind of magic.
In topul asta britanic mai sunt si "Umbra Vantului"- una din cartile mele preferate si "Memoriile unei gheise". Si asta mi-a placut. Si acum imi dau seama ca pe Harry nu l-am trecut la carti preferate. Corectez acum repede.

joi, 17 mai 2007

mai intelege cineva ceva?

Ziarul Adevărul publică în ediţia on-line o informaţie neaşteptată: datele din sondajele Metro Media Transilvania sunt greşite. *** Informaţia a venit de la sociologul Mircea Comşa, reprezentantul Institutului Metro Media Transilvania. Acesta a precizat, într-o emisiune televizată că procentul de 77,1%, privind prezenţa estimată la referendumul de sâmbătă, a fost eronată. Contactat de Antena 3, sociologul Mircea Comşa de la Metromedia a confirmat că cifra s-ar putea dovedi exagerată. El a explicat că, de obicei, nu toţi cei care spun că vor merge la vot o şi fac până la urmă. Şi, potrivit estimării lui Comşa, valoarea reală a participării ar putea fi de doar 55-60 la sută.

Pina la urma care e estimarea de participare? De 55-60%? Sau 70%? Sau de fapt, ce mai conteaza. De precizat ca Metro Media Transilvania a fondat de Vasile Dancu. Membru din grupul de la Cluj. Opozant al lui Mircea Geoana. E mai clar? Evident, nu

simbata e referendumul

uite ce zice new york times

Statele Uniunii Europene sunt din ce in ce mai ingrijorate de incetinirea demersurilor Romaniei in combatarea coruptiei, scrie The New York Times, in editia online de joi.

Publicatia comenteaza ca par a fi putine sanse ca scandalurile de la Bucuresti sa se incheie dupa referendumul din 19 mai referitor la demiterea presedintelui Traian Basescu.

Potrivit analistilor politici, instabilitatea politica din tara va dura pana la viitoarele alegeri parlamentare, in 2008, continua articolul.

Desi coalitia aflata la putere a facut mari progrese in lupta impotriva coruptiei, de cand presedintele Basescu a venit la putere, Romania ramane totusi cea mai corupta tara a Uniunii Europene, mai scrie articolul.
(Sursa hotnews)

mai sunt doua zile. si mie tot nu mi-e clar ce sa fac. sa ma duc sau sa nu ma duc. sa votez da sau nu. ok, votul meu conteaza. dar nu stiu ce sa aleg. poate asa sunt eu nehotarita din fire. dar daca votez da- ce urmeaza? alegeri, campanie, iar bataie, iar atacuri sub centura, iar circ. intre timp nimic nu va functiona. daca votez nu- basescu se intoarce la cotroceni. si nu vor fi alegeri. dar va fi liniste? vor reusi institutiile sa functioneze? se va termina mincatoria? se vor tine de treaba? sunt lucruri mici in tara asta care te tin din treaba. si te tin din a-ti face o viata mai buna. sunt facturi care nu pot fi platite decit la ghiseu. cu coada. cu asteptat. cu functionari acri poate pentru ca snt prost platit. sunt acte de care ai nevoie si pe care le scoti in trei luni. sunt medicamente de care batranii au nevoie si pentru care trebuie sa faca 10 drumuri la diverse tipuri de medici. am auzit pina acum la toate guvernele de programe de debirocratizare. si atunci eu ce fac? daca ma duc sa votez, zic da sau nu? poate vreuna dintre tabere sa ne ofere garantia ca ne va fi mai bine?

miercuri, 16 mai 2007

cum de nu si-a dat nimeni seama?????

Moartea Ralucăi Stroescu, produsă din cauza slăbirii accentuate - raport INML
BUCUREŞTI, 16 mai (MEDIAFAX) - Moartea Ralucăi Stroescu, fost manager de audit la Ernst&Young, s-a produs pe fondul slăbirii accentuate, care a dus la tulburarea funcţiei cardiace, reducerea masei musculare şi a ţesutului adipos şi modificări distrofice la nivelul organelor, potrivit raportului medicilor legişti.

Colegii mei care au vorbit cu medicii spun ca nu a mincat mai nimic aproape doua luni. Si atunci din nou: nu avea prieteni, nu avea colegi, pe cineva care sa se prinda? totusi, traim printre oameni, nu izolati fiecare la biroul lui. sau nu?

la cererea "telespectatorilor"

ok. acum sunt prezentator de stiri. nu imi place la fel de mult ca munca de teren. imi lipseste agitatia de acolo. imi lipseste competitia. imi lipseste "am aflat prima stirea". imi lipsesc zvonurile. imi lipsesc deplasarile cind te duci la serviciu dimineata pregatita pentru o zi banala si ajungi intr-o tara straina si trebuie sa te descurci la fix. sa gasesti oamenii cu care sa faci interviuri, locurile relevante, locurile de transmisie, etc. imi lipseste discutia directa cu sursele. imi lipseste munca in echipa cu operatorii. si aici e munca de echipa, dar mult mai complicata. negociezi cu mult mai multi oameni, depinzi de mult mai multi oameni. plus ca esti - nu stiu daca va fi foarte clar- incremenit pe un scaun. nu mai ai libertate de miscare. nu mai vezi oameni noi, locuri noi, obiceuri noi. situatii noi, da. in fiecare zi ti se intimpla ceva la care nu te astepti. intr-un fel e mai putin previzibil. pentru ca pe teren ai domeniul tau si in timp ajungi sa il stii. sau macar sa ai niste pre-scenarii stabilite. ca prezentator te trezesti in mijlocul jurnalului cu revolutie in georgia. Georgia????? cine a auzit de Georgia? si aici de fapt incepe sa imi placa, pentru ca mai simti ca traiesti. dai repede cautare pe google, pe agentii, si incerci sa tii stirea pina se repliaza redactia. ceea ce poate dura 1 minut sau 100. sau atentate in india cind singura informatie pe care o ai e un france press cu urgent cu "attentats a bombay. des victimes" .....sper ca am fost coerenta. si promit sa revin.

caldura mare

iar 30 de grade in bucuresti. si proteste ale taximetristilor. si semafoare care nu merg. si strazi in reparatie. distractiv.

marți, 15 mai 2007

bani dati degeaba

azi trebuia sa semnez un contract cu un notar. m-am trezit de dimineata, m-am spalat, m-am imbracat frumos, am ajuns cu 10 minute inainte, ca asa mi se pare civilizat. notarul a intarziat o ora. si ne-a dat contractul. plin de greseli. sume gresite, suprafete gresite si mai mult, actele fiscale scoase gresit. asa ca nu am mai semnat nimic. ma mai duc si maine. iar trezit, iar aglomeratie, iar, iar, iar. contra unei sume modice de citeva zeci de milioane de lei vechi. si atunci ma intreb de ce sunt atit de mari taxele notariale? cind ei au de facut niste hartii si pe alea le fac prost? nu vreau sa generalizez, dar atita vreme cit sumele pe care le incaseaza sunt exorbitante, nu ar trebui macar sa aiba bunul simt sa isi faca treaba? ca au armate de asistenti si le ia probabil o ora sa faca un contract. a, si explicatia pentru intarziere a fost geniala. "pai vin tocmai din oltenitei!" Alooooo!!!!! Pai adik as putea sa incep un jurnal pe la si 25 ca stau departe? Incredibil mi se pare. Sincer.

luni, 14 mai 2007

despre provocari

De citeva ore bune, in loc sa imi vad de treaba mea de pe plantatie, ma chinui sa fac blogul asta. Pina acum nu mi-a iesit sa pun poza, deci sunt inca anonima. ii spuneam si oanei ca sunt aproape complexata. adik ma face pe mine un blog???? ii dau eu de capat si sa vedeti atunci. Numai sa mai aveti putina rabdare
Deci, da. Trebuia sa imi fac si eu blog. Ca prea are toata lumea. Nu stiu daca voi avea ce sa scriu, nu mi-e inca foarte clar ce si cum. Dar o sa imi dau si eu cu parerea, ca vad ca e la moda. Si nu vreau sa ramin in urma din punctul asta de vedere. Tocmai am trecut in acest week-end peste un prag psihologic, poate o sa povestesc despre asta la un moment dat. Si daca tot am intrat in rindul lumii bune, atunci mergea si un blog. Culoarea se potriveste cu adidasii mei noi. Poate totusi ar fi trebuit sa fie albastru, ca situatia din tara asta. Abia astept sa se termine cu referendumul asta si poate o sa mai aiba politicienii timp si de oameni, guvernare, dezvoltare, nivel de trai. Tocmai am citit stirea cu lucrarile de la autostrada Bucuresti-Ploiesti. Care s-au oprit pentru moment. Culmea, nu din cauza constructorilor. Ci pentru ca autoritatile s-au prins brusc ca nu au rezolvat cu exproprierile si despagubirile. Cool, nu?