miercuri, 28 ianuarie 2009

No one left behind

In cursa de la Madrid se urca la 5 dimineata fata machiata de bal, cu sclipici la ochi si pe buze, cu rochia alba, scurta, imaculata, cu cizmele cu toc, cu pardesiul bej.
In cursa de la Madrid se urca 4 generatii ale aceleiasi familii: strabunicul cu clop (da,da, clop) si carje din lemn, bunicul, care a inlocuit clopul cu un sacou din stofa groasa, in al carui buzunar tine biletele intregii familii si cateva pixuri, bunica in pardesiu, dar cu basma pe cap, fiica, pe tocuri, cu un copil in brate si unul de mana. Pe cel mai mare il cheama Anhel. Bilingv: Anhel la spanioli, Angel la Romania. Anhel zice ca la difuzoare oamenii vorbesc ingles.
In cursa de la Madrid se urca si conationala, cu fustele ei obisnuite. Si cu fiica ei probabil. Care si-ar lua o apa, dar mama protesteaza. Ca e doi euro juma. Si ce daca, zice fata, ca oricum "se expira banii"
In cursa de la Madrid se urca si grupul lor, al baietilor cu tricouri D&G. Completat jos, cu explicatia, Dani& Gabi. Tricourile sunt bineinteles mulate. Lanturile sunt de aur, la fel ca bratarile. Iar gecile sunt, evident, de piele
In avionul de la Madrid se urca si adolescentele de 16-17 ani, care invata in Spania si merg acasa in vacanta. Usor speriate de amestecul din jurul lor.
In avionul de la Madrid se urca si menajerele spaniolilor. Femei de peste 40 de ani, pentru care munca in strainatate a reprezentat singura sansa dupa inchiderea intrerpinderilor unde au lucrat 20 de ani. Si care discuta despre patronii lor zgarciti. Care le dau doar 150 de euro pentru lucratul in week-end si care se tot fofileaza cu plata. Le ofera cecuri, ele cer cash, ca se duc acasa la copii. Si nu se pot duce cu buzunarele goale. Si patronii se scotocesc prin buzunare si le umplu de maruntis.
In avionul de la Madrid se urca si cei de 20-30 de ani, care au fost in vacanta. Socati de reintalnirea atit de brusca cu Romania de acasa.
In avionul de la Madrid se urca si omul de afaceri, in costum impecabil, proaspat ras, cu laptopul pe umar, cu diplomatul plin de dosare. Poate singurul care nu care dupa el un morman de pungi si pungulite.
In avionul de la Madrid se urca si batrina dintr-un sat uitat de lume, care si-a vizitat copiii si care se-ntoarce acum cu povesti despre hamon si tarheta si despre cum la dus au lasat-o cu valiza iar la intors i-au oprit-o. E speriata, nu stie exact pe unde sa o ia, daca trebuie sa astepte sau sa mai stea, ce inseamna AB scris pe biletul ei, unde e avionul care trebuie sa o duca la Bucuresti. Si cealalta batrina, tot cu basma, tot dintr-un sat uitat, dar care deja, de 10 ani, s-a invatat cu aeroporturile. Si stie ce poate si ce nu poate sa faca, ce trebuie si ce nu.
Suntem toti in avionul de la Madrid.

41 de comentarii:

Bogdana spunea...

foarte plastica descrierea... si bineinteles, o parte din ei se uitau pe furis la tine si isi sopteau: Uite-o pe tipa de la TV... parca e prezentatoare la un post..."

Am trait "experienta" acum la inceputul anului, cand in avionul de la Munchen s-a urcat si Melania Medeleanu... Ocheade, soapte, coate... M-am simtit eu prost si jenata...Va admir ca faceti fata la chestiile astea, ca eu nu cred ca as putea.

dar pe de alta parte, la cum i-ai descris pe colegii tai de zbor, ma gandesc ca nu prea se potrivesc cu targetul Antena 3... sau?...

Maria Coman spunea...

pe cursele de spania e ok de obicei, ca oamenii sunt plecati demult din tara si nu prea se uita la stiri

Darael spunea...

Lumea in care traim. Oameni normali. Diferiti dar si asemanatori. Fiecare cu viata lui, cu povestea lui, cu grijile lui....

Ati fost vreodata cu un tren personal de navetisti ? E ceva incredibil. Vezi acolo oameni care Traiesc. Care profita de fiecare moment de viata.

Din pacate, televiziunile sunt departe de lumea reala. Si se "joaca" cu iluziile manipuland emotiile oamenilor.

Da, cand ati vazut ultima data o emisiune care arata lume asa cum e ? Fara comentarii penibile si judecati de valoare ? Intreb si eu pentru ca multi care citesc aici sunt din zona media....

Cand raspundeti, veti afla de ce aceasta minunata postare a lui Maria ne face sa simtim Viata.

Scuze Maria pentru aceasta mare paranteza offtopic.

Someone spunea...

Aha. Poate-ţi revine şi ţie, în sfârşit, pofta de scris. Brava.

Maria Coman spunea...

someone- nu cred. nu e pentru mine scrisul
darael - ce legatura are televiziunea, zau? si sunt emisiuni despre lumea reala

ilinca dima spunea...

da, al'fel de scriitura. mi'a placut, sa mai comiti din astea :)

Maria Coman spunea...

ilinca- am mai zis, scrisul nu e pentru mine

ilinca dima spunea...

e, atunci pentru cititori daca nu pentru tine :)

Maria Coman spunea...

pai cititorii s-au obisnuit deja

hadean spunea...

maria, bine ai revenit. mi-ai amintit de mai multe lucruri cu postarea sta. de mine, cel care era(m) tânăr reporter (într-o altă viaţă) si vede toţi oamenii din jur, de spania în care niciodată nu stau destul, de avioane, de care nu par a ma sătura chiar dacă imi zboară câte 50 pe zi pe deasupra capului :-)

Small Wonders spunea...

un adevarat bazar, avionul asta de la madrid:)

Maria Coman spunea...

adi- si acum nu mai vezi oamenii??? ca la mine e hobby, mai ales cand am timp de pierdut. si la 5 diminrata la duty free e inchis :)

Maria Coman spunea...

small wonders -o adevarata Romanie

hadean spunea...

maria, îi mai văd dar nu pe toţi. poate am nevoie de morcovi. sau de un oftalmolog :-)

just lethal spunea...

cand se expira banii?????

Maria Coman spunea...

adi- pe toti nu-i mai vad nici eu

Anca Sandu spunea...

Degeaba zici tu ca scrisul nu e pentru tine. Textul tau dovedeste fix contrariul. :)

Darael spunea...

Maria, are legatura cu televiziunea. Pentru ca oamenii s-au obisnuit sa vada lumea din jur doar prin intermediul "sticlei".

Iar la tivi vedem foarte foarte rar emisiuni care sa atinga acea coarda a sensibilitatii asa cum reusesti tu aici in acest material. Multi prea multi realizatori fac emisiuni pentru ca EI sa fie vazuti... ma rog, asta e perceptia mea.

Gata, ma duc sa-ti fac cu mana. Te vad la stiri acum ;;)

Maria Coman spunea...

anca- no way jose....la cum scriu cei din jurul meu, mi-e si rusine

pushthebutton spunea...

Foarte mișto, Maria.

Maria Coman spunea...

darael- oamenii vad ceea ce vor sa vada
rares :) multumesc

miki spunea...

e ok. acum toti se intorc acasa. madridul nu mai are bani de ei. mai trec cateva valuri de de-astia si, cu putina rabdare, o sa poti veni de la madrid fara sa ai materiale de pus pe blog. n-o fi scrisul pentru tine, dar cu certitudine stii ca o stire de bine nu este o stire :)

Marian S. spunea...

Dar Costel Busuioc pe unde era ?

Maria Coman spunea...

miki- nu pareau pe drumul definitiv de-ntors, sa stii
jl- nu se stie, cert e ca se expira
marian s- habar n-am. nu in avionul asta

Alex spunea...

mai Maria, dar pe aici a mai ramas mai careva ? adik zau: daca am ramas mai singurel eu sa stii ca mai sting din lumini si ma bag la un film... nu de alta, dar mie imi place linistea, doar stii...

cristina spunea...

:):):)
Un pitoresc national dupa care tanjesc in lumea asta uniforma in care ma misc ...
Material de studiu interesant, nu?! Se vede treaba ca da.

miki spunea...

pai de-asta am zis sa mai astepti un timp.

sau poate stiu sa isi accepte invingerea. sunt demni. nimic nu ti-ar da de banuit ca este drumul catre groapa. dar este. zic si eu...

Maria Coman spunea...

miki- si de ce s-ar intoarce de la criza spaniola la cea romaneasca? macar acolo e plin de jamon

miki spunea...

ca nu mai au joburi, deci nu mai au bani sa plateasca jamonul. aivci macar ar primi ajutorul de somaj.

Maria Coman spunea...

miki- si e mai buna slanina de somaj d-acasa?

miki spunea...

pai vezi, tocmai asta e. ai si somaj si slanina. si poate animale de curte si gradina amenajata astfel incat sa traiesti din productia locala. deci cu investitie minima. eu zic ca e afacere.

Bogdana spunea...

si inca ce jambon...yummmmmmy...
vb serios acum, eu nu cred ca se intorc... la ce sa se intoarca?

miki spunea...

la mamele lor macar! au pensii. pensiile lor plus ajutorul de somaj plus gradina proprie fac mult mai mult decat ce pot primi acolo in calitatea lor de someri.

Maria Coman spunea...

bogdana- nici eu nu cred ca se intorc. la ce? la somajul de 200 de euro?
miki- hm, eu tot nu cred

miki spunea...

mai! dar vorbimd espre cei care nu mai au locuri de munca acolo, da? caci atunci cadn acolo nu mai ai niciun ban si aici ai 200 de euro, atunci aici ai din ce trai!

Maria Coman spunea...

pai io n=-am auzit sa-i fi concediat cineva

miki spunea...

cum sa nu? am avut material in observator. deci si la antena3. cu trimis acolo. elena, parca. povestea capsunarilor care se intorc acasa. in locul lor au fost angajati spanioli concediati de la locurile lor de munca mai bine platite. criza, bat-o vina

Maria Coman spunea...

ma astia din avionul asta nu pareau concediati, dimpotriva

miki spunea...

iar eu incercam sa te incurajez prezicandu-le aceeasi soarta a concedieriilor. si uite asa ajungem de unde am inceput. pffff!!

Maria Coman spunea...

miki- io sunt multumita daca ramin acolo, zau

LZ spunea...

Ne facem simtita prezenta oriunde. Chicote, vorbe aruncate cu un glas mai ridicat, agitatie. Veseli, pe alocuri obositori, insa cu siguranta nu trecem neremarcati. Cursa de la Madrid e aceeasi cursa ca si pentru Paris. Aceleasi tricouri cu sarm, aceeasi copii rasfatati si lanturi respingatoare, printre parfumuri rafinate si gesturi stilate. Suntem toti la un loc, gramada, ne leaga multe amintiri comune si totusi ne despart infinite experiente de viata. Totdeauna mi-am imaginat ca trecem prin viata ca si cum am fi intr-un vagon de tren, unde stam cateva ore, cunoastem anumiti oameni, discutam, sfatuim, ascultam. Ne-am castigat poate un prieten, un confident, un partener cu care am putut chiar juca un joc de carti imaginar. Unii dintre ei stiu sa joace frumos si cinstit, altii dimpotriva. Unii triseaza, altii te atentioneaza ca esti pe cale sa cazi in capcana. Altii stiu sa piarda, pe cand altii devin furiosi. Exista, de altfel, si parteneri de drum care sunt absenti sau unii care prefera sa rupa hartia pe care se contoriza scorul jocului. Suntem si avem alaturi oameni care ne insotesc de placere, insa cei mai multi o fac din obligatie. De dragul aventurii, al destinderii sau pur si simplu de complezenta, intram intr-un joc, insotim un om, fie pentru a castiga, fie pentru a ne destinde sau fie doar pentru a tine o numaratoare a celor care castiga. Insa niciodata ca sa pierdem. Cu ce pret, asta e alta poveste…