miercuri, 18 februarie 2009

Viziunea artistului despre propria opera

Va aduceti aminte de orele de atelier, alea unde ne punea sa facem niste lucruri complicate pe etamina? Sau sa crosetam niste ciudatenii d-alea de pus sub telefon? Sau sa tricotam fular pentru pisica?
Ei bine, marturisesc. eu am fost cosmarul acestor profesori. Etaminele alea de incercam sa le fac erau pline de noduri, fularele prea lungi pe alocuri, prea scurte prin alte parti, in niciun caz drepte. N-am reusit sa inteleg vreodata cum e cu un ochi pe fata unul pe dos, rand circular sau scazatura simpla spre stanga. Mileurile? Oh, ce amintire placuta...Erau practic niste gheme murdare, fara nicio noima. si fara nicio legatura cu frumusetile pe care le vezi si acum prin vitrinele scumpe de prin strainatate. Nu va imaginati ca am trecut vreodata la vreun stadiu superior. Cand colegele mele se laudau cu sosete de iarna productie proprie, eu tot desfaceam la nodurile din prima tentativa de produs.
La desen, alt cosmar. Casele pe care le desenam semanau cu orice altceva, gardurile erau strambe, oamenii pociti si colorati in mod dubios. Niciodata piciorul drept al personajului desenat nu era la fel cu piciorul stang. O gaina putea fi la fel de bine oaie. Sau brad de Craciun.
E, v-am spus toata povestea asta doar ca sa intelegeti de ce tot colorez eu pe aici pe blog. Ba galben, ba mov, ba verde, in functie de culorile care -mi plac la momentul respectiv. Da, e adevarat, sunt frustrari din copilarie.

40 de comentarii:

Anca Sandu spunea...

Eu zic sa pui pe cineva sa comenteze literaro-artistico-psihologic schimbarile de pe aici si sa vezi ce iese. Cine stie ce traume din copilarie mai depasesti! :P

Ambasadoarea spunea...

:)) Inseamna ca suntem toate niste frustrate, ca mai stiu eu pe cineva cu asemenea "talente":D

Ionouka spunea...

Cita vreme e si-un pic de mov, totu-i bine... :)
Eu imi amintesc cit de mult imi placea plastilina la gust si aracetul la miros! Si mereu am preferat traforajul. La baieti era mereu mai interesant...

Bogdana spunea...

tu te consideri traumatizata? eu ce sa mai zic?

cu tata arhitect, cu talent de pictor? care s-a lasat pagubas la un moment dat, a zis ca sunt irecuperabila, ca nu poate scoate nimic din mine...

hmmm, ia zi, poti trai si cu asa ceva pe constiinta?

Maria Coman spunea...

anca- eee, crezi ca acum vreau sa scot toate scheletele din dulap?
ambasadoarea- of, bine ca nu sunt singura.....
ionouka- mie nu-mi placea nimic din zona aia, zau
bogdana- strabunica mea a fost pictorita. mai zic?

Bogdana spunea...

mai zi... e departe pe arbore... se pierde in negura istoriei...

nu era langa tine sa te streseze...

Maria Coman spunea...

ba era, bogdana :)

Bogdana spunea...

atunci inseamna ca esti sora de suferinta cu mine...

crezi ca avem nevoie de ceva consiliere sa trecem peste trauma asta profunda? sau suntem strong enough?

Maria Coman spunea...

bogdana- hmmmmm, eu zic sa mai asteptam un pic. daca nu trece, ne ducem la psiholog

Pisicot spunea...

Sigur nu ai dat test psihologic la angajare :)

Bogdana spunea...

de acord...

ilinca dima spunea...

vai cat am ras
mie imi facea mama mileurile, admit. da' pe etamina mai cos si'acum si cand am avut piciorul in ghips am facut si'o fata de masa (de plictis)!
stiu sa tricotez si ma pricepeam la fulare. bobul de orez nu mi'a iesit niciodata, insa.
cat despre desen eram catastrofala la aprecierea proportiilor. oamenii erau cat tasnitoarea, tasnitoarea era cat blocul, blocul era doar putin mai mare decat antenele care'i populau acoperisul. cat despre pomi... doamne, erau niste pomi zgarie nori :))
si ce'i aia rand circular?!

ilinca dima spunea...

da' voi nu faceati si salata de beof si/sau orientala si/sau de fructe la atelier? noi faceam. si doamne cata mizerie dupa aia! :))

Maria Coman spunea...

ilinca- nu stiu ce inseamna, am dat google, ca eu nu stiu termeni din astia. poate cineva candva a incercat sa ma invete. altfel, maica-mea era la fel de talentata ca mine, asa ca niciun sprijin de acolo. iar tu mai bine te-ai apuca de goblenuri industrial, ca se vand bine in strainatate (si totusi nu, nu te invidiez pentru acest talent. mie nasturii mi se par o provocare)

Maria Coman spunea...

ilinca- deja gatitul e alta categorie. tot o drama, oricum

Small Wonders spunea...

atunci incep sa imi pun si eu astfel de probleme cu psihologul. suntem noi oare femeile mai instabile?:))

ilinca dima spunea...

nu e talent, e nitica rabdare. si nu te gandi ca fac eu modele. am goblenuri de 10x10 cm cu modelul tiparit deja
ionouka: mie'mi placea pelicanolul la gust

Maria Coman spunea...

ilinca- e, da, sigur, e de rabdare. ca si daca stateam 10 ore tot un dezastru era.
small wonders- n-as generaliza, zau. eu sunt foarte stabila, doar ca imi place sa colorez

Bogdana spunea...

mah, chiar daca esti stabila, tot ca instabila esti vazuta...

ai vazut changeling? scena din biroul psihiatrului dintre Angelina si doctor?

oricum ai da-o tot nu e bine... asa ca mai bine in lumea noastra...

Maria Coman spunea...

bogdana- sau mai bine sa nu tinem cont de parerea altora

Lucian spunea...

noi nu crosetam, aveam ore de atelier, la care faceam traforaj. nu era cea mai pasionanta indeletnicire

Maria Coman spunea...

lucian stiu, stiu, din liceenii. faceati si suruburi pentru concurs?

ilinca dima spunea...

aia cu surubul era la liceu. tu zici de atelier din generala, nu? ca eu dupa generala am scapat

Maria Coman spunea...

pai si de unde stii ca era in liceu? din liceenii:)?

hadean spunea...

da' io, care eram băieţel, ce vină aveam? de ce eram forţat să ţes, să împletesc, să cos şi să împung? asta până şi-au dat seama că-s băieţel şi m-au trimis la traforaj. alt coşmar. pânza subţire se rupea mereu, pânza groasă se încălzea prea tare, nu reuşeam să iau colţurile cum trebuie şi nici pirogravatul nu mă inspira prea tare. copilărie nefericită, eşuată-n orele de atelier, lângă o menghină, cu pila în mână. of of.

Nashu_mare spunea...

Eu am facut un insectar din placaj, placaj pe care bunica-mea l-a folosit dupa aia la tinut varza in butoi sa nu pluteasca (sau cel putin asta presupun ca era motivul).

pushthebutton spunea...

Ei, nu sunt frustrări, sunt izvoare :)

innuenda spunea...

Hahahaha, hihihi. Eu recunosc. Mămăiţa să trăiască! Ea mi-a tricotat toate temele, mi-a croşetat colţunaşi la batistă şi mi-a brodat faţa de pernă. Eu? Eram tămâie. Antitalent total. Eram şi sunt. Definitiv, lucrul manual nu e de mine!:D

Maria Coman spunea...

innu- a, pai nici eu nu m-am schimbat. spuneam deja, un nasture de cusut imi strica o ora. iar ideea ca trebuie sa calc o camasa ma deprima pentru o zi
rares- da, da, nesecate
nashu mare- macar a existat o utilitate
adi -macar la tine orele de gatit s-au dovedit importante. totusi, chiar te-au pus sa cosi????????????

hadean spunea...

maria, gătit n-am făcut la şcoală ci acasă, pe cont propriu şi nervii mamei (la 8,9, 10 ani eram destul de primejdios în bucătărie). daaa, mau pus să cos, în primii doi-trei ani de şcoală eram la grămadă fetele şi băieţii, ca să scape de bătaia de cap ne puneau pe toţi să facem aceleaşi lucruri (nasoale). bine că s-a terminat, bine că am împlinit 23 de ani şi am trecut la liceu :-))

Rita spunea...

Eu sunt un talent innascut, ce pot sa zic :D si mi-au placut orele de lucru manual, asa de tare ca mai mesteresc cate ceva si in ziua de azi, numa' asa, cat sa ma simt bine :D Si mama inca are pr undeva niste flori crosetate de mine prin clasa a 7-a - erau ornamente pentru cheile de la dulapuri :D un kitsch terbil, marturisesc...
Ah, si am facut si vreo 2 ani la un liceu de arta, na, cu asta pun capac la toate :P

just lethal spunea...

ahaaaaaa
vazusem io acu' vreo doo zile ceva galben p'aici!!! ...da' am crezut ca-s obosit. si m-am culcat

doareu spunea...

Talentul nu se invata. Este dat de Doamne Doamne. Toti ne dorim sa fim putin artisti...hai sa incercam sa mestesugim cuvinte.

Maria Coman spunea...

doareu- cuvinte? de ce cuvinte?
jl- nu, nu erai obosit :)
adi- macar la tine s-a ales ceva
rita- stiu ca tu esti talentata, numai cand ma gandesc la fuste....

T.o spunea...

:))))))))))))))))) Nu ma laud, dar am fost destul de indemanatica. Printr-a 7-a am avut de facut o fusta. Da. Pe care sa o si purtam ulterior. Si i-a iesit o "bunaciune" de futa, scurta, normal, pe care am purtat-o mandra ani de zile si am ramas surprnssa sa vad ca-mi vine si in anul I de facultate (eram o slabatura, ce sa-i faci) Apoi... s-a dus talia mea si cu ea si fusta care nu mai stiu pe unde o fi. Dar ce vremuri, maica!

Maria Coman spunea...

t.o- hai, zi ca si tricotezi pulovere la gura sobei si te banez

Scarlet Aurora spunea...

Hai sa vedem... mama facuse scoala de muzica, unchiu-meu era pictor, frate-meu canta la pian... si toti trei imi faceau mie temele. Mama imi facea goblenul, ghioceii de hartie pe care trebuia sa ii dau de 8 martie, ma ajuta la solfegiat, canta cu mine (si mai ales, canta ca sa ma acopere!), frate-meu era pe post de acompaniator, in timp ce pictam (ea picta, eu mazgaleam). Si cand am facut traforaj... oh the horror! Masuratori peste masuratori peste masuratori... si nu se lipeau placile... si ma rugam sa nu se rupa iarasi panza si-mi venea sa-mi strang capul in menghina aia! Atunci mi-am dat eu seama ca nu sunt om de Poli. In final am facut ceva care trebuia sa arate a suport de ghiveci dar care nici nu se compara cu capodopera lui frate-meu... asa ca i-am zis mamei ca ramanem la goblenuri si gatit... o salata Waldorf sau o tarta cu fructe valoreaza in ochii mei mai mult decat un suport de ghiveci.

Maria Coman spunea...

scarlet- ah, de cor n-am mai pomenit. ai mei s-au rugat cu cerul si cu pamintul sa ma bage si pe mine la cor, sa nu ma simt exclusa. si m-au tinut acolo, rugandu-ma sa mimez. dar eu nu puteam, trebuia sa ma afirm. asa ca m-au dat afara :( vezi, cate traume...

Scarlet Aurora spunea...

Eu nu am mai apucat corul. Tocmai din cauza "anti-talentului cras". Dar noi la orele de muzica tot timpul cantam, bateam masura... profesoara noastra ne spunea tot timpul ca muzica e arta frumosului... dar cand cantam eu, nu era nici arta, nici frumos!

Maria Coman spunea...

scarlet- stiuuuu, nici la mine nu exista vreo legatura cu arta