sâmbătă, 29 mai 2010

Un pic de umbra

Camera Smarandei e cea mai luminoasa din casa. Si implicit, cea mai calduroasa. Iarna e perfecta, dar vara incep problemele. Si cum aerul conditionat era exclus, zicem sa punem rulouri exterioare. Problema aparent simpla, nu insa si in Romania.
Cautam pe net, vedem ceva ce ne place, dam mail, asteptam raspuns, asteptam raspuns, asteptam raspuns, ne plictisim, sunam, ni se spune ca dadadada, sigur, maine va sunam noi. Trece maine, trece poimaine, trece saptamana, sunam noi iar, intr-o vineri. Gresit, evident. Ne promit ca ne suna ei. Cum ati sunat voi, asa si ei.
Gasim alta firma, aceeasi poveste.
Si abia la a treia avem noroc. Eram deja obisnuiti, asa ca am fost usor socati ca ne-au raspuns la mail in prima zi. Si au venit dupa inca doua sa montez. Baieti de treaba, pe cuvant. Toate detaliile le-am stabilit pe mail, jaluzelele s-au potrivit perfect si copilul are umbra in camera. Acum trebuie sa imi infrang eu pornirea de a-i face intuneric non stop

joi, 13 mai 2010

Nu uitati pampersii acasa

Acum aproape un deceniu ma certam cu ministrul finantelor de la acea vreme, care vroia sa plafoneze indemnizatia de maternitate la 600 de ron. Nu aveam copii, dar era evident incorect ca daca contribui ani in sir la diversele bugete ale statului cu milioane si milioane ar trebui sa ai si drepturi.
Pe care in tara asta nu le avem. Platim asigurari de sanatate, iar cand avem nevoie de spitale ne ducem cu algocalminul si anestezia in punga. Plus bani marunti, sa avem de dat la asistente. Plus plicurile generoase pentru medici. Da, probabil oamenii sunt prost platiti, dar tot din vina statului.
Platim asigurari sociale zeci de ani si cand iesim la pensie, ne taie banii, ca bugetul nu are.
Da, sunt de acord, e o perioada grea. Si poate solidaritatea ar merge, daca n-am trai in tara unde se fac campanii de promovare a litoraului romanesc la sfarsit de sezon. Unde trotuarele sunt din marmura. Unde orasele au nevoie de ceasuri Rolex.
Unde sistemul privat a taiat de un an si ceva, in incercarea de a face fata crizei. Unde statul si autoritatile locale finanteaza sarbatori peste sarbatori, care mai de care mai excentrice.
Am citit forumuri si bloguri de tinere mame zilele astea. Si cele mai multe sunt disperate. Pentru ca au contribuit un an, doi, zece, 15, tocmai ca la un moment dat sa isi poata permite sa creasca un copil. Unele vor sa stea 2 ani acasa, altele un an, altele cateva luni. Dar au niste calcule facute, ca tot omul. Si nu, nu cred ca vreuna se astepta sa ii dea statul pampers.
La un calcul simplu, iti dai seama ca de fapt statul nu iti da nimic. Pentru ca de platit, noi ne platim datoriile fata de el, in fiecare luna. Iar cei 200 de ron alocatie pentru copil, sunt achitati cu varf si indesat de ceva vreme. Ma uit doar pe una dintre declaratiile de impozitare si vad ca lunar anul trecut am platit 929 ron. minus 200 alocatia sa zicem, minus 600 indemnizatia, tot mai ramane ceva. Si mai am doua declaratii.
In fine, ca sa nu ne mai enervam, haideti la miting. Luni cica, la ora 12. Daca se schimba ceva, va anunt.
Si semnati petitia

(E dezlanat rau postul asta, nu? Pentru ca am foarte multi nervi)

joi, 6 mai 2010

O relatie perfecta

Cand intru pe poarta service-ului unde imi repar de obicei masina le luminez ziua celor de acolo. Astazi am reusit inca odata sa le intaresc convingerea- nemarturisita- legata de faptul ca sunt una dintre cele mai aeriene persoane pe care le cunosc. Am fost sa iau masina de la reparat, mi-a dat cheia si am plecat spre parcare. Pe drum imi dau seama ca mi-a dat o cheie de VW, nu de Opel, cum trebuia. Ma intorc. Ii zic omului. Uluit imi zice ca n-are niciun Vw la reparat, dar ca verifica ce s-a putut intampla. Pleaca, se intoarce in 10 minute, extrem de agitat. Nu gasise cheia mea, nu stia ce e cu aia de VW. DE plictiseala zic sa-mi iau o cafea si caut maruntis prin geanta. Si surpriza.....gasesc cheia de la Opel. Cheia de Vw era de la cealalta masina a noastra. I-am spus omului, usor rusinata, sa nu se mai agite. A inceput sa rada. Am plecat, l-am lasat razand.
Si nu, nu e prima intamplare din asta. Acum un an am bagat masina in service. Si i-am tot grabit ca o vreau repede. Ca am treaba. Ca nu azi, ieri. Si tot asa. Am luat-o si peste 4 ore m-am intors cu ea praf. Intrasem in alta masina. Si da, si atunci au ras.

miercuri, 5 mai 2010

Ioana

La un moment dat, cand eram gravida, am ajuns la ecografie la unul dintre ecografistii celebrii ai capitalei. Care mi-a spus ca ar putea fi o problema cu evolutia sarcinii. N-a fost asa, dar am ramas cu stresul ca ceva nu e in regula pana am nascut. Omul, doctorul, total lipsit de abordare, morocanos, sictirit, genul iti dau vestile proaste direct, ce sens are sa incercam sa cosmetizam. Am ajuns la el dintr-o intamplare, m-am dus sa nu zic ca nu m-am dus si la o somitate.
Tot in perioada in care eram gravida citeam pe forumuri de alti ecografisti, la fel de celebri, care le spuneau gravidelor, la fel de senini, ca poate copilul e pitic, ca poate are nu stiu ce sau nu stiu cum.
Unei colege, prin saptamana 20 si i s-a spus sa faca avort terapeutic, pentru ca ar fi probleme grave. Copilul s-a nascut, e ok, cu o saptamana mai mic decat Smaranda.
Unei alte amice, cu un copil deja bolnav acasa, i s-a spus ca si cea de-a doua sarcina e cu probleme. Nu stiu sincer ce as fi facut in locul ei, ea a pastrat sarcina, iar fetita are acum cred spre trei ani si e un copil perfect.
Sunt insa si cazurile invers. Cand ti se spune ca totul e ok. Ca e perfect. Ca nu e nicio problema. Si copilul se naste fara o manuta. E cazul Ioanei. A carei mama a stiut ca ecografiile au iesit bine, ca nu sunt anomalii, pana in ziua in care a nascut. Cand i s-a spus sec copilul asta are o problema...nu are o mana
Mi se pare incredibil ca se poate asa. Nu neg ca pot exista greseli. Nu neg ca si doctorii sunt oameni, ca pot fi obositi, ca pot avea o zi proasta. Dar tine de profesionalismul fiecaruia sa isi faca jobul bine. Si sa aiba acolo, un grad de compasiune, cat de mic.
O putem ajuta pe Ioana sa aiba si cea de-a doua manuta. Si nici macar nu e greu. Doar cu un pic de omenie.

duminică, 2 mai 2010

Litoral 2010

Cantitati de vuitoane ca pe litoralul romanesc n-am vazut nici pe Coasta de Azur nici prin vreo alta parte a lumii.
Amestecatura mai mare de Ferrari si Logan, de Aston Martin si bemveuri de o varsta cu mine, tocuri prin nisip si rochii de seara la 3 dupa -amiaza, nici atat.
Altfel, mi-am adus aminte de ce nu mai fusesem de ceva vreme la noi la mare. Ca serviciile au ramas la fel de proaste. Ca drumul e la fel de lung si aglomerat. Ca n-ai nimic de facut decat sa te plimbi din terasa in terasa.
Macar am mancat peste, am vazut marea si am stat nitel la soare.