duminică, 8 iulie 2012

Cum e cu bac-ul?

Mie nu mi-e clar. Sunt subiectele prea grele? Ar trebui să fie mai ușoare? Și dacă ar trebui, de ce nu sunt? Pentru că diploma asta de bacalaureat îți oferă pînă la urmă doar statutul de absolvent de liceu. Nu e o competiție, arată că ai terminat liceul la nivelul de....Dacă jumătate dintre absolvenți nu reușesc să o obțină, e o problemă. Mare. Și cred că ăsta ar trebui să fie subiectul care să îi streseze pe politicienii din țara asta. Pentru că e a doua generație care pică în masă.
Poate e de la ei, de la elevi. Poate nu mai învață. Poate nu se mai ocupă părinții de ei, pentru că mulți sunt plecați la muncă. Ok, și soluția?
Poate e de la profesori. Poate nu mai au chef, poate sunt prea săraci, poate sunt nepregătiți, poate nu e materia cum trebuie, poate e prea cald sau prea frig în clase. Ok, și soluția?
Poate e de la părinți. Sunt prea ocupați, nu mai știu să ofere modele, nu mai știu să inspire valori, nu mai știu să își învețe copiii ce e important în viață. Ok, și soluția?
Poate e de la noi toți. Pentru că ne-am obișnuit să luăm la mișto exemplele gen Moni Columbeanu, fără să ne gândim că pentru poate mii de adolescente din România e un model. Ok, și soluția?
Pentru că eu mă gândesc că am un copil.  Și că o să intre în sistemul ăta de învățământ, foarte interesant descris de Mana: Când termină grădinița, copiii noștri sunt sclipitori. Când termină clasa a patra, sunt foarte buni. Când termină gimnaziul, sunt buni sau bunicei. Când termină liceul, sunt catalogați loaze și abia obțin nota de trecere la bacalaureat. Când termină facultatea, nu-i vrea niciun angajator privat (în afară de pilele de la stat) pentru că nu știu nimic și nici nu sunt buni de nimic. Sistemul chiar n-are nicio vină?

12 comentarii:

Paula spunea...

E o combinatie de factori. Subiectele sunt intr-adevar foarte grele, cel putin cand am dat eu in 2004 asa erau, diferenta era insa ca atunci puneam un plic pe catedra profesorilor supraveghetori si ei se faceau ca nu vad schimbul de ciorne din sala. Pe langa faptul ca e foarte greu, profesorii nu isi mai dau interesul sa predea la ore, incercand sa oblige copiii sa mearga la meditatii. Eu as vedea un bac pe care sa il poata trece orice elev care a fost cat de cat interesat de scoala si examen separat de admitere la facultate, ca mi se pare aberant sa nu intri de o facultate cu profil uman pentru ca ai luat nota mica la mate la bac

andrei spunea...

imi pare rau paula, insa nu sunt de acord. cel putin la matematica, subiecte sunt de rezolvat in maxim 30 de minute de catre oricine a avut de-a face cat de cat cu liceul. la 10 ani de la bac si 8 de la ultimele cursuri de matematica din facultate, cred ca as face subiectele de 7 fara nici o problema. cu 10 ore de readuceri aminte astea sunt subiecte de nota 10 terminate intr-o ora

Maria Coman spunea...

paula- nu stiu daca sunt neaparat foarte grele, eu nu imi amintesc sa ma fi deranjat ca nivel, dar cred ca e mau mult decat atit. cred ca e un bac care poate fi trecut cu putin interes.
andrei- si eu m-am uitat la subiectele la romana, care sincer, mi s-au parut usoare rau.

Daniela spunea...

Situatia de la bac din ultimii 2 ani a fost determinata de montarea camerelor de luat vederi, care le-a taiat elanul la copiat. Cred ca erau la fel de slab pregatiti si cei din generatiile anterioare, dar se puteau "descurca". E un aspect pozitiv, daca putem spune asa, in ceea ce s-a intimplat, pt ca s-a tras un sistem de alarma si se arata situatia corecta. Vina nu este in totalitae a sistemului de invatamint. Reusita/esecul sta in fiecare dintre noi. Fiecare generatie a avut elevi de elita, si unii care de-abia treceau clasa.

mirella spunea...

Eu cred ca aici e vorba de superficialitatea elevilor in cea mai pare parte-cred ca ei au vina majora ca nu sunt in stare sa isi formeze o baza de educatie minima, apoi deficientele sistemului intr-o proportie mai mica si nu in ultimul caz,parintii care greu isi mai verifica in ziua de azi odraslele sa vada cat sunt de preocupati si interesati de scoala...
Sunt absolvent al unei facultati de chimie si m-am uitat pe subiectele de profil:inutil sa comentez gradul de dificultate pentru cei care isi mai aduc aminte ca prin anii 1996 se pregateau pentru Medicina dupa niste brosuri cu teste grila grozav de dificile.
Am vazut copii la stiri care spuneau ca nu se aseptau la Eminescu si ca ei erau pregatiti pentru subiecte mai grele...insa eroare; a cazut din Eminescu si n-au stiut!
Va fi trist sa apucam zilele in care pentru acesti copii ai nostri Eminescu sa devina o necunoscuta totala.
Pe vremea mea la BAC dadeam examen din Camil Petrescu si cu siguranta daca stiam bine opera acestuia n-aveam cum sa nu "ne bazam" pe subiectele din poetul national...
Din pacate acum, o parte considerabila din copii de liceu isi petrec ceva mai mult timp decat ar fi normal prin saloane de infrumusetare, preocupati de tot felul de gadget-uri, avizi de informatie senzationala din mediul on-line si de modele mai putin reusite ...insa mai putin preocupati sa atinga copertile unui manual sau sa aprofundeze notitele de la cursuri.

Cris spunea...

ce s-a intamplat din 1997 cand am dat eu bacul si pana acum nu stiu. stiu ca atunci la mine la liceu au fost 10 respinsi pe an, care au trecut in toamna. atunci nu se punea problema daca iei bacul, ci se punea problema mediei sa fie mare. nu stiu cum au evoluat lucrurile, mi-e greu sa cred ca brusc au devenit grele subiectele. e posibil sa aiba si profesorii un grad de vina, insa eu cred ca esecul revine elevilor. exact cum ai spus tu, cu putin mai mult interes pentru studiu nu s-ar fi ajuns la situatia asta jenanta. ceea ce e foarte ingrijorator e ca nu se intrevad altfel de generatii. toti am vrea ca si copiii nostri sa fie exceptia, dar daca nu vor fi datorita societatii?

Miruna spunea...

Subiectele sunt usoare, dar elevii nu mai fac meditatii nu se mai ocupa de invatat vor doar masini, haine scumpe si distractie in cluburi de fite.Au impresia ca totul li se cuvine

Anonim spunea...

adevarat ,elevii sant de vina sant nepregatiti ,libertatea ca tot ce este acutualmente in Romania sa interpretat foarte prost ,nu se munceste nu se invata ,se astepta sa primeasca sa cerseasca si sa obtina numai pe cai si metode necinstite ,sper sa fiu inteles ,incepand de la politica si pana la agricultura totul scartie ,se misca greu alene ,si de ce ????????? ptr ca nu se vrea ,ne meritam soarta ,mentalitatea romanului ,sau a majoritatii este foarte proasta ,sa stea sa-i dea statul sa primeasca pe gratis sau pe cai nelegale ,exemple se vad la tot pasul ,relatii interventii ,nepotisme ,etc ,nu fac politica e mai bine asa sa stau sa privesc acest circ care e din ce in ce mai mare ,vin cu promisiuni si fac mai rau decat ceilalti ,da Doamne sa curga lapte si miere sa aiba tot Romanul ca asta astepta fara sa puna mana ,eventual sa fure si sa aibe mai mult ca nimenea sa fie imbrcat la utima moda , masina de lux chefuri peste chefuri , si trai bun ,dar sa puna osul la treaba mai greu .si ce am mai observat mereu ca se cauta un vinovat si mereu se da vina pe alticineva ,sistemul ministri ,profesorii etc .viitorul il vad tare nashpa in tot ce se realizeaza in tara si santem in Europa ,hahaha doar cu numele ,alta cacialma si cu comunitatea Europeana .Doamne ajuta-i pe romani

Strumful spunea...

Sistemul de imvatamant e prost gandit, si fiecare ministru mai adauga o caramida la zidul prostiei, sunt profesoara, imi place ce fac, dar mi-e si mie sila de sistem, mi-e frica pentru Iulia ca o sa invete in Romania, singrul lucru bun al sistemului sunt camerele de luat vederi, astea m-au uns pe suflet, o singura data am participat ca supraveghetor la o proba si dupa prima jumatate de ora in care nu i-am lasat sa se miste, m-au schimbat si m-au pus pe hol pe motiv de ceva, nu-mi mai aduc aminte, de atunci am refuzat orice supraveghere.

Good Game Felicia spunea...

DOAR elevii sunt de vina.
Ma enerveaza cand aud de "combinatia de factori"
Ne place noua sa mestecam cuvinte fara noima si complicaciuni

IQ-ul copiilor e mic si pe deasupra nici nu invata. Gata. asta e singura cauza a rezultatelor.

Cunsosc pe unii ai caror parinti au bagat ZECI de milioane in meditatii
si TOT n au facut de 5 !!!!!

Sincer eu una ma bucur ca nu orice cretin poate sa ia diploma de bac. Adica..sa PICI LA ROMANA?? la limba ta materna??

Penibil
--Cu drag, Felicia

Unknown spunea...

Eu as propune un subiect la romana gen-despartiti in propozitii urmatorul text si identificati autorul:
Buzele tale doua petale /Cand le sarut ma topesc pe picioare

Promovabilitate garantata 100%!

Anonim spunea...

Auzi..Eu mi-am petrecut toata clasa a XII-a pregatindu-ma pentru examenul de Bacalaureat. Am ajuns la concluzia ca la romana nu iti da nimeni nota mare pentru ca ai citit lectura si stii despre ce e vorba. Trebuie sa inveti mecanic foarte multe eseuri. Mi se pare aiurea rau de tot. Pai la ce imi folosesc mie eseurile alea pe care m-am tot chinuit sa le invat de vreo luna si pe care acum imi e foarte frica sa nu le uit la examen....?