duminică, 22 ianuarie 2012

Piatra Șoimului, Sinaia

Week-end-ul asta am fost la munte, din fericire as spune, pentru ca a nins, a fost super tare. 2 familii, 2 copii de 2 ani. La Sinaia, la Piatra Șoimului
Ne-am hotarat destul de greu la loc, pentru ca vroiam unul cat de child friendly posibil, in conditiile in care fatucile astea 2 nu sunt genul care sa stea la masă mai mult de 5 minute.
Si am avut noroc. Oamenii sunt senzationali. In primele 5 minute dupa ce am intrat in restaurant, chelnerita ne-a adus creioane colorate si desene pentru Smaranda si Eva, fetele au alergat in tot restaurantul fara oprelisti. 4 zile am stat, am petrecut foaaarte mult timp prin restaurant, nimeni nu ne-a atras atentia ca-s agitate, desi recunoastem, chiar sunt :). Important de precizat, nu se fumeaza si au cel putin 4 scaune de masă pentru copii.
Meniul pentru copii e super ok (se coloreaza si el pe spate :), plus ca preturile sunt si ele foaaaarte bune. Supa e 7 lei, fresh-ul de mar si morcov 4 lei. $ lei, da, nu 40....ca initial credeam ca am citit gresit.
Singura problemă e cu scările care urcă din restaurant spre hotel, pe care Smaranda le- a urcat și coborât în neștire. Ba în picioare, ba în 4 labe, cum i s-a părut mai interesant.
Langa receptie e si un loc de joacă interior, cu bile, un tobogan, o măsuță. Ok, nu spectaculos, dar bun pentru ocupat niște timp, mai ales că pe frig nu stai non stop afară. Înțeleg că vor construi și un loc de joacă exterior, noi peste o lună mergem să reverificăm, :)
Noi am stat în apartament- apartamentul 2, care are si terasa. Au pat de copii. Mare conicindenta, al nostru a fost un pat cu o poză cu Minnie, asa ca pentru Smaranda a fost dragoste la prima vedere.

Pentru adulti- mancarea e ok, servirea absolut in regula, au o friptura de vita pe care ti-o faci tu pe loc pe piatra la 40-50 de lie o ditamai bucata. Plus fondue de ciocolata cu fructe, am mancat in nestire....Meniul in sine nu e neaparat genul meu, ca e multa carne si nu sunt mare fan, dar absolut in regula. Adica m-am scos cu un bulz, o ciulama, diverse pe acolo.
Plus ca au Prosecco :))

luni, 16 ianuarie 2012

Info: reduceri la Tikki

"In perioada 15 ianuarie - 15 februarie avem promotii la papuceii Tikki.
Daca ati cumparat deja si sunteti multumiti, sau nu ati cumparat inca si vreti sa le faceti o proba, acum este momentul oportun!
Spuneti si la alti prieteni despre promotie, cumparati impreuna si economisiti pana la 35%!!"

De ce pun anuntul acesta? Pentru ca Smaranda s-a inteles perfect cu papucii de la tikki. Are o pereche de prin septembrie cred, toata iarna a umblat cu ea. Sunt moi, sunt din piele, nu ii transpira piciorul, se incalta usor...Acum, sa zicem ca un usor dezavantaj e ca se si descalta, la fel de usor. Dar asta e :)

duminică, 15 ianuarie 2012

De ce nu functioneaza sistemul

Săptămâna asta am fost în 2 spitale din București. Și peste tot, dar peste tot, te umpli de nervi de la început la final.
La primul spital m-am învârtit 45 de minute să găsesc un loc de parcare. Mă întreb ce faci dacă vii cu un bolnav, dar în fine. N-am găsit loc, până la urmă un paznic- culmea- amabil- m-a lăsat în parcarea spitalului. Imensă și goală, bineînțeles.
Am ajuns la lift, aceeași atmosferă sumbră ca acum un deceniu, aceleași afișe cu liftul oprește la etjele 2-4-6-8 etc. ÎNăuntru aceeași liftieră obosită și înfofolită, al cărei rol nu l-am înțeles vreodată. 6 lifturi ori 6 liftiere pe tură ori cel puțin 3 liftiere pe zi, oare cât algocalmin s-ar cumpăra din banii ăștia?
Cel de-al doilea spital, parchezi ușor, dar până nimerești intrarea dai de armate de pazinic. Obosiți și superiori. Ajungi la poarta la care trebuie, și se cere buletinul. Se verifică pe o foaie pacientul la care vrei să mergi. Se bifează. Se trece seria de buletin pe o foaie separată. Se anunță că nu poți intra decât cu halat de unică folosință. 5 lei la automat, 3 lei dacă îl iei de la paznic. Plătești, intri. Ai scăpat și de data asta.

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Ce puteti face cu copiii in ianuarie


Asta e oferta operei romane, eu abia astept sa mai treaca niste luni sa mergem si noi:

Sâmbătă, 14 ianuarie, ora 11.00
„Camera copiilor” de Modest Petrovici Musorgski

Miercuri, 18 ianuarie, ora 19.30
„Nijinski – cealaltă faţă a geniului”
- spectacol de teatru - dans -

Sâmbătă, 21 ianuarie, ora 11.00
„Harap Alb”
- poem coregrafic pentru copii -

Miercuri, 25 ianuarie, ora 19.30
„Nijinski – cealaltă faţă a geniului”
- spectacol de teatru - dans -

Sâmbătă, 28 ianuarie, ora 11.00
„Visul unei nopţi de vară”
- poem coregrafic pentru copii -

Duminică, 29 ianuarie, ora 11.00
„Camera copiilor” de Modest Petrovici Musorgski

vineri, 6 ianuarie 2012

10 grame de de andive

Eu inteleg ca e criza, dar la restaurant, daca comanzi salata verde cu andive, iti imaginezi ca are si andive, nu?
Ei bine, daca o comandati la Trattoria Buongiorno, in Piata Victoriei, nu e chiar asa. Primesti salata: destul de multa slaata verde, niste urme de nuci, niste gorgonzola, ioc andive. Chemi chelnerul. zici ca nu gasesti andivele. Ia salata si pleaca. Vine seful de sala. Zice ca a verificat la bucatar si ca reteta presupune 10 grame de andive. 10 grame de andive cred ca inseamna 2 frunze. Hai 3.....tocate si amestecate, se pierd pe-acolo.
Plus ca, nu se stie cum, tu esti vinovat ca n-ai citit clar ca e salata VERDE CU ANDIVE, nu salata de andive.
Dai salata inapoi si bei niste apa. Sa tina de foame. Ca salata o gasesti oricum pe nota de plata. 23 de lei, 10 grame de andive
Va multumim si va mai asteptam pe la noi, ti se spune la iesire.

marți, 3 ianuarie 2012

To do list (termen scurt)

1. Bilete la Red Hot Chili Peppers
2. Bilete la Cirque du Soleil
3. Gasit cea mai buna varianta de mers in Turcia cu copilul
4. ales vacanţă de vară- mă gândesc la Toscana, Cinque terre....
5. Găsit grădiniţa ideală
7. găsit + cumpărat ochelari de soare noi

luni, 2 ianuarie 2012

Cele mai tari studii din lume

Un clasament făcut de Time, citat de Adevarul.

1. Educația centrată pe abstinență nu duce la un comportament abstinent. Studiu facut in Georgia, rezultate spectaculoase.

2. Chirurgii operează mai bine dacă și-au antrenat ochii. Studiu din Exeter, concluzie dificila: „chirurgii își blochează privirea pe un loc critic în timp ce operează". „Deci asta exclude trimiterea de SMS-uri în acest timp, nu?", comentază reporterii americani.

3. Relaxarea îngrașă. „Și noi care credeam că o dietă sănătoasă și mișcarea îți adaugă kilograme! Cine și-ar fi imaginat că a sta toată ziua pe canapea cu picioarele pe măsuța de cafea, ronțăind, ar fi de vină pentru creșterea în greutate?", au replicat reporterii „Time" la studiul efectuat la Universitatea din Tel Aviv.

4. Adulții se pot apuca de băut dacă întâmpină dificultăți financiare. Descoperirea „senzațională" a fost făcută de specialiștii de la Universitatea de Stat din New York.

5. Traumatismele cerebrale pot cauza adesea dureri de cap. Uau.....

6. Aerul de pe autostradă, nociv pentru creierul șoarecilor, o descoperire halucinantă publicată într-o revistă de specialitate din SUA.

7. Scaunele pentru copii supraponderali protejează în caz de accident. „Hei, sunt copii, nu frigidere. La prețul de 200 de dolari te aștepți și la o gogoașă pentru prânz. Descoperirea vine ca o ușurare pentru părnții care și-au imaginat că trebuie să-i expedieze pe micuți prin poștă în caz că vor să plece din oraș", comentează reporterii americani.

8. Barurile deschise până târziu cresc riscul conflictelor. Concluzia evidentă a fost trasă de niște oameni de știință din Norvegia.

9. Mare, înalt, mic și micuț - cuvinte care sugerează aptitudini referitoare la percepția spațiului. Descoperirea a fost făcută de cercetătorii de la Universitatea din Chicago (SUA) care au studiat comportamentul copiilor cu vârste cuprinse între 1 și 4 ani. Nicio veste încă despre cuvinte ca „gustos", „grețos" sau „bleah" în ceea ce privește percepția gustului.

10. Mărturiile mincinoase duc la erori în anchetele judiciare. Unul dintre cele mai ridicole studii, susțin reporterii „Time", arată că minciunile pe care le spui în timpul unui proces care te privește direct ar putea conduce la erori, fapt „necunoscut" până acum.

duminică, 1 ianuarie 2012

Cereri de oferte

As dori si eu, dacă se poate, variante pentru următoarele intrebări
1. unde să duc copilul la grădiniță în sectorul 1, Bucureștii Noi- Mogosoaia- Baneasa
2. unde e ok de mers cu copilul in Turcia- loc de joacă, etc