joi, 26 decembrie 2013

Despre Craciun

Craciunul e despre liniste. Poate de aceea cel mai frumos cantec de Craciun e Silent Night
Craciunul e despre cadouri. Despre cadoul acela, mai exact.

Craciunul e despre cele doua bufnite care si-au gasit in sfarsit locul din casa
Craciunul e atunci cand ai timp sa te gandesti o jumatate de ora ce fel de ceai vrei sa bei
Craciunul e atunci cand in sfarsit termini cartea pe care ai inceput-o de 2 luni. 
Craciunul e atunci cand bei sampanie de la pranz incolo
Craciunul e atunci cand dormi 12 ore
Craciunul e atunci cand te plimbi cu Cati si Bella, in ritmul lor, una cu Cati, cealalta cu Bela
Craciunul e despre cozonac si despre familie
Craciunul e atunci cand n-ai voie sa stai cu ochii in telefon la masa
Craciunul e atunci cand macar vorbesti cu oameni pe care nu i-ai mai auzit de un an, dar care iti sunt dragi si aproape. Si de care cumva nu ai timp niciodata in rest. 
Craciunul e atunci cand vezi ca ai nimerit cadourile. 
Craciunul e atunci cand ai timp de no rules day. Cand fiecare se trezeste cand vrea si face ce vrea. 
Craciunul e despre ras 
Craciunul e despre prieteni. 
Craciunul e despre miros de scortisoara si portocale
Craciunul e, de fapt, despre ce vrea fiecare sa faca. 

luni, 23 decembrie 2013

Cadouri. Self cadouri adica

Zilele trecute cautam un loc unde sa impachetez cadourile Smarandei. Anii trecuti le-am facut singura, dar cum evident DYI nu e de mine nici macar la nivelul asta, am zis ca n-are rost sa persist in dezastru. Si pentru ca mai aveam de luat diverse, am ajuns- din nefericire, as zice- la Carturesti. Care Carturesti e o minune in perioada Craciunului. O minune in care e bine sa nu te duci fara carduri. Pentru ca eu m-am dus dupa ambalaje si am plecat cu urmatoarele :
- anualul Moleskine, dar sa zicem ca asta e anual si nu se putea fara. Verde pentru 2014.  Lista de Mega Image nu poate fi scrisa decat pe legendarul Moleskine. Asta e asa, un fel de nostalgie de pe teren cand umpleam zeci de agende pe an. 
- 7 ceaiuri noi, pentru ca evident, cele de acasa nu mai sunt bune si nu sunt nici de Craciun si nici cu sparkling fruits si nici cu mere si scortisoara. Mere da, scortisoara da, dar mere si scortisoara nu, asa ca trebuiau. 
- cana noua de cafea, cu rosu. Aia veche e neagra si e de la Starbucks si nici nu mai e buna ca nu se mai inchide cum trebuie si imi vars cafeaua pe fiecare camasa alba pe care o pun pe mine
- cana noua de ceai. Cea de ultimii ani parca nu mai e nici ea ce a fost
- turta dulce cu vanilie si cu scortisoara. Nu stiu daca stiti turta dulce de la Carturesti, deja cred ca o cumpar de ani buni. N-aveti cum sa o ratati, e in camera cadourilor, pe peretele din stanga
- un calendar cu to-do-uri ca de, ce-ar fi viata fara o lista, si acum ca ma uit vad ca aveau si calendare cu pantofi si parca parca le-as vrea si pe alea 
- niste 7 carti, ca de ce sa nu creasca si teancurile de necitite in legea lor 

Si n-am intrat la jucarii, la carti pentru copii si nici la muzica. Duceti-va la Carturesti zilele astea, cu timp si bani la dispozitie. Merita

duminică, 22 decembrie 2013

Cum se construiesc amintirile

Disclaimer: mie imi place Craciunul, mi se pare cea mai frumoasa  sarbatoare dintre toate, in ciuda consumerismului, bisericismului sau oricarui alt curent excesiv din zona. Una dintre amintirile mele de la Revolutie e ca ai mei au venit acasa pe jos, un oras intreg, cu bradul in spate. Am stat, in cea mai mare parte a copilariei mele, intr-o casa veche, cu incaperi inalte, cu sobe, cu aer si patina. Dar asta e alta poveste, una lunga si frumoasa pe care tot zic ca o sa o scriu si nu se intampla. Se va intampla, probabil, cand o sa fie clara. 


Apoi, in primii ani ai caselor fara parinti, Craciunul a ramas acolo. Ce e drept, mai putin, pentru ca la vesnica alegere pe care o stiu cei care lucreaza in media, alegeam sa lucrez de Craciun si liber de Revelion. Ultima astfel de alegere a fost in 2009 si s-a terminat cu un Revelion la Istanbul, minunat de altfel. Brazi faceam, in fiecare an, dar septici, asa, la culoare...Cred ca am avut si negru la un moment dat. Erau frumosi, in vremea lor, si erau asa cum trebuiau sa fie pentru perioada aia de viata. Caci pe vremea aia parchetul nu era plin de abtibilduri cu Angelina, nu calcai niciodata pe piese de lego, nu trezeai toata casa in miez de noapte pentru ca te impiedicai de vreun ponei isteric care simtea nevoia sa iti spuna ca daca vrei sa asculti o poveste trebuie sa apesi pe butonul albastru. Era vremea in care puteai sa iti lasi paharul de vin pe masa, fara pericole. Era vremea cand pisica era singura care deranja globurile. De fapt era vremea cand Stuart era pe-aici, nu emigrase in zone mai linistite. Era vremea cand dormeam pana la pranz


Bradul de anul asta a fost facut aproape cu totul de ele. Ele, care se cunosc de pe la 3-4 luni. Ele care impart (uneori) acelasi iubit. Ele care merg impreuna in vacante. Ele care se cearta non stop, dar se pomenesc non stop. Ele care dupa o cearta spun
 Impacare, impacare, fara nicio suparare
Daca ne mai suparam, luam valiza si plecam
Si masina le gunoi

Ele care vor cozonac cu lapte si in inversul copilariei mele isi aleg fix bucatile fara nuca. Ele care dupa cozonac cu lapte mananca supa.
Ele care pleaca la Polul Nord si ca niste demni copii ai parintilor lor, dupa ce isi fac valiza cu provizii isi spun senine Nu e nimic daca nu avem destul, comandam la restaurant

Asta a fost de fapt o paranteza. Bradul de anul asta e usor stramb, dar e ales de ea. Primul ales de ea si primul Craciun in care stie exact ce se intampla. Sigur ca stia relativ si anul trecut si acum 2 ani, sigur ca l-a asteptat pe Mos Craciun si s-a bucurat de ce a primit. Dar anul acesta e cu totul si cu totul altceva. Anul asta abia traieste Craciunul. Anul asta abia stie ca globul acela e cel pe care l-am comandat inainte sa se nasca.
Stie ca marul verde l-am cumparat impreuna anul trecut. Bine, nu mai stie unde e steaua de pus in varf, dar asta nu mai stie nimeni din casa. Am pus-o bine, la fel ca si plicurile pentru scrisoarea pentru Mos Craciun, pe care le-am gasit la vreo 2 zile dupa ce scrisoarea a fost preluata de spiridusi.



Anul asta Mos Craciun o sa treaca repede, nu cred  ca il va vedea cineva. De venit insa, vine sigur. A promis.




sâmbătă, 21 decembrie 2013

(Scurta) scena din masina

 S: cine canta melodia asta? 
A: Nirvana. 
S: nu imi place. Vreau aia cu perfect 
M( interventie complet inoportuna): Cred ca aia cu perfect fara tine 
S si A impreuna: nuuuuuu, aia cu oile placide 
A: Timpuri noi e aia, dar n- am, e doar la radio 
S: A, bine, atunci pune Metallica

Impreuna suntem si mai buni

E un nume de campanie, dar e adevarat. Pentru ca anul acesta a fost un exemplu ca da, asa se intampla, si ca impreuna putem sa facem lucruri minunate. Nu neaparat anul acesta, dar cumva s-au asezat lucrurile pe un drum corect.

Anul acesta cel mai drag proiect al meu a inceput sa prinda contur. Clinica de la Constanta va incepe sa functioneze in scurt timp. 
Anul acesta a fost nevoie de doar cateva zile pentru ca Sabina Manolache sa faca rost de bani ca sa ajunga sa studieze la Maastricht. 
Anul acesta copiii din Glodeanu au fost din nou in tabere, si-au continuat scoala, au ce sa manance si cu ce sa se imbrace.
Anul acesta o familie din Teleorman a primit o soba si i s-a renovat casa.
Anul acesta o familie din Giurgiu, tata cu 2 copii, a primit o casa. 
Anul acesta, acum, pe final, Nadina a inceput campania pentru casa familiei Detesan si a strans deja o buna parte din bani 

Si multe altele, nu le mai stiu pe toate. Multumesc. Sa primiti inapoi tot ceea ce ati dat

vineri, 20 decembrie 2013

Povestea unei povesti

"Dragă Smaranda, Îți mulțumesc foarte frumos pentru scrisoarea pe care mi-ai trimis-o. Am așteptat-o cu nerăbdare tot anul. Spiridușii mei mi-au spus că ţi-ai ascultat părinții și că ești pe lista de copii cuminți. Am fost foarte mândru de tine când Frau Kati mi-a povestit ce frumos te porți la grădiniță și cât ești de curajoasă. Cel mai mult mi-a plăcut când am aflat că la spital, când te-ai dus să rezolvi problema cu biluța aia albă ai fost foarte curajoasă și n-ai plâns deloc. Te rog să mă ierți că nu îți pot aduce chiar 100 de autobuze de cadouri, dar sunt foarte, foarte mulți copii pe lumea asta și fiecare dintre ei așteaptă măcar câte un cadou. I-am anunțat deja pe spiridușii mei să pună deoparte un Fruity Hoops și niște ponei pentru tine. Sper că mai ai unde să îi ţii și pe cei pe care o să-i găsești anul acesta sub brăduțul tău de Crăciun. Ce mai fac ceilalți ponei din camera ta?
Știu că îți place să colorezi! Eu sper să îți placă și ce ţi-am mai pus în plic. Am să mă uit din când în când pe fereastra ta să văd dacă ai terminat de colorat. Poți să o rogi și pe Eva să te ajute să termini desenul. Te rog frumos, în seara de Ajun, să lași la fereastră câțiva biscuiți pentru renii mei, că vor fi tare obosiți de drumul lung. Și dacă s-ar putea și un pahar cu lapte pentru Moșul. Să fii cuminte și să asculți de mama și de tata! Cu drag, MC"




Asa scrie in scrisoarea pe care a primit-o Smaranda aseară, de ziua ei, de la Moş Crăciun. Ea stie ca au adus-o spiridusii Mosului, cei care iau si scrisoarea pe care noi o trimitem pe la inceput de decembrie. O lasam in bucatarie, pe masa, de obicei cu niste biscuiti.I n realitate, pentru ca nici eu nici Ada nu suntem campioanele timpului liber si pentru ca in general pentru noi n+avem timp deloc, scrisoarea a venit pe bicicleta, pedaland prin tot orasul, va recomandam amandoua. Ne-a scos dintr-o complicata poveste cu traversat orase la ore de varf, prin traficul ala bezmetic dinainte de Craciun. si asa mai departe. 
Scrisoarea Smarandei e una din cele trei  scrise de acest Mos Craciun in 2013.  Si are stampila de Polul Nord, si cand o deschizi cad stelutele si adresa e scria cu argintiu, pentru ca Mosul scrie cu zapada.  
Multumesc, Ada




 

miercuri, 18 decembrie 2013

duminică, 15 decembrie 2013

4 ani. Petrecerea


Temele divei au fost clare. Personajul care ne trebuia era Rapunzel. Si care a fost excelenta, i-a tinut in priza 2 ore, o gasiti aici 




Tortul trebuia sa fie cu ponei. Initial cu toti poneii, pana la urma si-a ales 6. Si pentru ca tortul cu Angelina de anul trecut a fost perfect, anul asta a fost simplu de decis ca i-l va face tot Cristina. 


Locul in sine a fost acesta. Cu plusuri si minusuri, sunt in perioada zen, asa ca vi le povestesc doar in particular si la cerere. Locul e ok, spatiul destul de mare, preturile in regula. Una peste alta, copiii s-au simtit bine, iar restul poate sunt de la mine. Cafeaua e cu certitudine foarte proasta, in urma parerii unanime.

Despre petrecerea de anul trecut am scris aici 



vineri, 13 decembrie 2013

Cadouri. Tot telegrafic

 Anul asta sunt mai dezorganizata decat de obicei. Din fericire cu Smaranda a fost mai simplu, ca a avut o lista clara. Mai greu a fost de deslusit. Pantofi rosii am gasit la Zara, destul de frumosi.  Inteleg ca s-a deschis un magazin, Jumbo, unde sper sa ajung pana in Craciun si unde e un fel de raiul raiurilor. Culori, crafturi, educatii si imaginatii gasiti la Boribon. Cel mai bine e  sa mergeti la magazin direct, e un fel de Tara Minunilor, sigur gasiti ce sa cumparati.

Mai multe, aici, in postarea de anul trecut. Bineinteles, pentru copiii ceva mai mici .

De adulti
Mai greu, mult mai greu decat la copii. Bilete la concerte, verificati ce o sa fie la anul prin bucuresti, anul trecut Rammstein, de exemplu, a fost o idee excelenta. Apoi, gasiti aici diverse vouchere pentru diverse activitati, multe cu adrenalina, multe pentru doamne, uitati-va, merita
Tot de adulti, cartile nu sunt niciodata overrated. Eu am primit cartea Simonei Tache, treceti-o pe lista.
De prietene, va povesteam ca Laura Lazar si-a lansat o colectie noua. tot cu motive romanesti sunt tricourile de la Mandra Chic, le gasiti aici . Fiecare tricou are o poveste, sigur o sa va indragostiti de ele. Uitati-va si pe Band of Creators, e una dintre descoperirile mele preferate de anul acesta. Plus Cabal Clothing, ii gasiti pe Facebook. Bluza asta, de exemplu, o port de trei luni si ma intreb cum am trait fara ea pana acum.


Si varianta de anul trecut, aici
(update in progress)

marți, 10 decembrie 2013

Casa din suflet


O stiti probabil cu totii pe colega mea, Nadina Campean. E fata aceea frumoasa care prezinta stirile diminetii, impreuna cu Marius Ionita. Intr-o dimineata, Nadina mi-a spus povestea asta : 


Pentru Dorin, Mădălina şi Emanuel urmează primul Crăciun fără mama lor. S-a stins din viaţă acum şase luni, când l-a adus pe lume pe fratele 
lor, Emanuel. Inima i-a cedat la numai 27 de ani. În schimb, bebeluşul pe care l-a născut la numai şapte luni s-a luptat şi a supravieţuit deşi 
nimeni nu-i dădea vreo şansă. Trei zile mai târziu, când Emanuel încă era într-un incubator, frații lui și-au înmormântat mama.




Tatăl lui Emanuel e convins că e o minune faptul că fiul lui a fost salvat de medici. Nu învinovățește pe nimeni pentru moartea soției sale. S-a 
resemnat și spune că așa a fost scris. Copilului nu i-a ales numele întâmplător. Emanuel înseamnă “Dumnezeu e cu noi!”



Cei trei sunt crescuţi acum de tatăl lor. Muncește, dar câștigă salariul minim pe economie, bani care se duc, în mare parte, pe medicamentele şi 
scutecele bebeluşului. A refuzat categoric să-l dea pe Emanuel spre adopție, deși mulți apropiați i-au spus că va fi mult mai ușor așa.



Locuiesc într-un sat la 37 de km de Târgu Mureş, Pogăceaua, într-o căsuţă cu o singură cameră, ce nu are mai mult de 14 metri pătraţi. Acolo au 
înghesuit două paturi mici, o masă şi un aragaz. Atât. De leagăn nu e loc, de un dulap sau jucării nici nu poate fi vorba. Emanuel ar trebui să 
înceapă să folosească un premergător acum, dar nu are unde. Hainele pe care le-au primit în ultimul timp le țin într-o ladă sub pat, iar 
alimentele afară.

Mădălina (3 ani) şi Dorin (5 ani) merg în fiecare zi la grădiniţă. Este “evadarea” lor, locul în care au jucării şi nu se simt pedepsiţi să stea 
aproape imobilizaţi. Râd şi se joacă împreună cu ceilalţi, se bucură de copilărie fără să-şi amintească greutăţile prin care trece familia lor. 



Sunt probabil singurele momente în care nu se vede tristeţea în ochii lor. În plus, sunt feriţi de răutatea oamenilor care văd sărăcia ca pe o 
boală. În schimb, tatăl îndură umilinţa medicilor, care de multe ori refuză să trateze bebeluşul pentru că se vede imediat sărăcia. Au stat zile 
întregi pe holurile spitalului, cu un bebeluş care ardea de febră, fără ca cineva să-i bage în seamă. După o săptămână şi-au dat seama că avea 
pneumonie şi putea muri în orice moment.

Dacă-i întrebi ce-şi doresc de Crăciun, îţi spun că ar vrea ca mama lor să se întoarcă acasă. Nici măcar Mos Crăciun nu poate face asta. Dar îi 
poate ajuta să se bucure de copilărie, să se dezvolte normal într-o casă decentă. Nu-şi doresc decât un spaţiu în care să poată pune un leagăn 
pentru Emanuel, un dulap în care să-şi ţină hainele primite şi unde să se poată juca. I-au scris lui Moş Crăciun şi speră să primească vestea 
cea mare.



Pe scurt, pentru cine nu are rabdare, cam 15.000 de euro costa o casa pentru familia asta. Am reusit si alta data, sunt sigura ca va merge si de data asta. Pana se pune la punct campania, donatii se pot face in contul de mai jos, cu mentiunea Familia DETESAN

RO85BRDE450SV07558544500 LEI
Banca: BRD GSG SMCC
CIF 18212553
FUNDATIA MEREU APROAPE

Romanian Treasure (cadouri de Craciun)

Laura e una dintre fetele acelea minunate si optimiste si pink in varianta buna a pink-ului.
Laura foloseste culorile asa cum putina lume stie sa o faca.
Laura face cele mai frumoase rochii din Bucuresti.
Laura te invata cum sa eviti ieftinul, la proriu si la figurat. 
Atelierul Laurei, pe undeva pe strazile vechi din spatele Cismigiului, e locul acela de poveste pe care il viseaza orice scotocitoare prin materiale, pietre pretioase, pene, reviste si sclipiciuri. E locul acela unde ajungi pe ultima suta de metri si iti propui sa pleci in 5 minute si te trezesti peste doua ore ca ai uitat cand a trecut timpul.
Laura lanseaza azi o colectie noua, o gasiti aici , ca nu se incarca videoclipul.  Si daca nu ati terminat inca de completat listele de Craciun, sigur tricourile Laurei o sa urce in top.



vineri, 6 decembrie 2013

Telegrame

Prima: Ana Maria Roman si Fifi va propun sa adoptati un bunic. Vorbim zilnic despre copii si despre caini, mai rar insa despre batranii abandonati prin camine sau despre cei care merg la CAR sa imprumute 20 de lei. 20 de lei pe care ii dam pe un Mojito in centrul vechi. Detaliile le gasiti aici
A doua: Nicoleta, o stiti pe Nicoleta, nu va mai povestesc despre ea, organizeaza, pe 21 decembrie, o actiune de Craciun pentru 100 de femei care locuiesc in strada. De ce pentru oamenii strazii?

"Vă puteți închipui cum ar fi să nu aveți un acoperiș deasupra capului? Adică cum ar fi să nu aveți nici casă, nici masă, să dormiți sub cerul liber, iar noțiunea de Crăciun să vă fie total străină?

Vă puteți închipui cum ar fi ca în fiecare zi, sute de oameni să treacă pe lângă voi și niciunul să nu vă privească cu înțelegere sau compasiune?

Vă puteți gândi cum este să nu aveți cui să spuneți ce vă doare? Să nu aveți cui să-i spuneți grijile si durerile voastre?
Vă puteți închipui cum este să fiți singuri, singuri, singuri, în timp ce alții se pregătesc de Crăciun, cumpără și împart daruri, fac bradul și îl așteaptă pe Moșul din poveste să așeze cadouri frumos împachetate sub brad?" 

Daca vreti sa participati, click aici


Iar Nadina si+a propus sa stranga 15.000 de euro pentru casa unor copii ramasi fara mama. 

"Pentru Mădălina şi Dorin urmează primul Crăciun fără mama lor. S-a stins din viaţă acum şase luni, când l-a adus pe lume pe fratele lor, Emanuel. Inima i-a cedat la numai 27 de ani. În schimb, bebeluşul pe care l-a născut la numai şapte luni s-a luptat şi a supravieţuit deşi nimeni nu-i dădea vreo şansă.

Cei trei sunt crescuţi acum de tatăl lor care câştigă cinci milioane în fiecare lună, bani care se duc, în mare parte, pe medicamentele şi scutecele bebeluşului. Tatăl îi iubeşte, îi îngrijeşte cum poate mai bine şi le vorbeşte în fiecare zi de mama lor. Cât el este la muncă, sunt îngrijiţi de mătuşa lor de numai 23 de ani. Locuiesc la 37 de km de Târgu Mureş, într-o căsuţă cu o singură cameră, ce nu are mai mult de 16 metri pătraţi. Acolo au înghesuit două paturi mici, o masă şi un aragaz. Atât. De leagăn nu e loc, de un dulap sau jucării nici nu poate fi vorba. Emanuel ar trebui să înceapă să folosească un premergător acum, dar nu are unde." 


Despre cazul acesta o sa vorbim mai mult, deocamdata puteti intra pe pagina de Facebook  .   Like si share, de data asta conteaza



marți, 3 decembrie 2013

Making a list, checking it twice

Daca mi-am imaginat vreodata ca eu am mania listelor, nu stiam ce cresc in casa. Caci de 3 zile lucreaza intens la lista de invitati pentru ziua ei si la invitatii. Prima s-a trecut pe ea, iar eu cica nu trebuie sa vin, e mai simplu sa raman acasa. Doar sa o duc, daca e.



Dupa cele 5 Marii din viata ei, au urmat diverse alte fete, dupa care a venit cu doua invitatii pentru Andreea si Adriana.
- Care Andreea, Sma?
- Cum care Andreea, Andreea prietena mea
- Care prietena ta, eu nu stiu nicio Andree
- Andreea, prietena mea IMAGINARA
- Si Adriana? Adriana cine e ?
- Adriana e surioara mea
- Pai parca le chema Ana si Ingrid
- Nu, pe surioara mea o cheama Adriana


Terminam cu fetele, ajungem la baieti, aici e mai greu, ca dragostea ii complica rau viata.
Lui Tudor trebuie sa ii deseneze un ponei roz pe invitatie, ca altfel a zis ca nu vine.

Pe P. nu vrea sa il cheme, desi ea a fost la ziua lui
- Totusi, ar fi frumos sa il chemi si pe el
- Eu il chem, dar nu o sa ii placa. Pentru ca o sa vina Rapunzel si lui nu ii place deloc Rapunzel.
 Mai sunt 11 zile. Timp suficient sa mai refacem lista de 7 milioane de ori

miercuri, 27 noiembrie 2013

Scrisoarea

Pentru ca are impresia ca stie sa scrie, initial a vrut sa ii scrie personal lui Mos Craciun.
(unde se spune ca isi doreste o anume papusa Delice- cred, caci n-am identificat-o inca. Dar ma ocup)

Apoi, plictisita  de atita scris personal, se hotaraste sa apeleze la ajutoare. 
- Si ce scriem?
- Pai scriem Mos Craciun
- Zi si tu macar un Draga Mos Craciun, sa il impresionezi macar un pic
 - Niciun draga
- Bine, niciun draga. Dar spune-i macar cum te cheama, sa stie unde sa vina cu cadourile. 
- Lasa ca scriu eu numele ( si scrie, Ana, fireste. Intre timp am aflat si de ce Ana. Pentru ca e scurt si se scrie usor, nu ca Smaranda)
- Hai sa scriem si Petrisor, ca or mai fi Ane prin Bucuresti si te-ncurci, te trezesti cu cadourile altora. Vrei sa ii mai zici ceva despre tine?
- Nu ii zic ca stie, oricum sunt spiridusii pe aici tot timpul. 
- Bine, hai sa scriem ce iti doresti
- Pai vreau 100 de autobuze de cadouri
- Asa sa scriu? Daca se sperie Mos Craciun? Ca nici n-are unde sa le parcheze, n-au loc in garaj
- O sa vina pe rand. Vreau asa (urmeaza scris dupa dictare, nimic din ce vrea nu mi-a mai aparut vreodata prin fata ochilor) fructibooks , Cati (pisica cica ar fi, una cu trasura), Bella (un calut galben_, plus Tofi (ponei si el) si Keni (tot un ponei, surioara lui Tofi)

(unde acolo sus scrie imiplacreniifoartemult)

Acum, daca cineva are idee cine e papusa Delice si a auzit vreodata de fructibooks, spuneti-mi si mie. Ca cine stie, din gramada asta om gasi macar doua trei. 

Update: am inceput sa identific poneii. Vai noua
Pisica si papusa sunt deocamdata nedeslusite

PS: Cand va faceti liste, cititi si scrisorile de aici. Sunt ale copiilor bolnavi de cancer, de la Fundeni. Multi dintre ei sunt si foarte saraci. 

duminică, 24 noiembrie 2013

Reality check. Un fel de ciorba


In primul rand, am promis mai multora cateva dintre cartile de la Premiu si am uitat. ASa ca daca le mai vreti, mai ziceti odata.
In alt doilea rand, Gaudeamus e din ce in ce mai aglomerat si mai insuportabil. Mai nimic nou anul asta, mi se pare ca au fost aparitii mai de criza ca in alti ani. LA copii, de exemplu, de unde plecam de obicei cu tone, n-am gasit nimic nimic nou. Bine, de obicei merg miercurea, acum am ajuns abia duminica. Plus locul, sonorizarea, in fine, de toate. Am gasit insa teatru radiofonic la editura Radioului Public, la preturi super ok. Asta daca aveti nostalgia discurilor de vinil.

In al treilea rand, V for Vintage. Spectaculos, mai nimic. Dar spre deosebire de alte targuri de gen aici e aerisit, e spatiu si nu se adun toate ciurucurile.

In al patrulea rand, revelatia zilei e ca duminica e 1 decembrie. Ceea ce e inspaimantator este ca pana la ora asta n-am nicio lista gata. Socul a venit azi dimineata, citind la Rox despre listele ei (caci suntem mai multe freak control pe-aici prin zona), cand mi-am dat seama ca:
1. n-am lista de Craciun (si nici idee clara despre ce si cum)
2. n-am lista de Mos Nicolae (wtf, anul trecut asta era deja si impachetata pe vremea asta)
3. am facut rezervare pentru petrecerea Smarandei, dar nu mai stiu pe ce data
4. tortul e intr-un mare pom, caci vrea toti poneii din Ponyville, ceea ce inseamna vreo 470.
5. rochie de serbare
6.  aripi de inger
7. pantofi de inger
8. rochie de petrecere
9. pantofi de petrecere
10. Rapunzel aiadelapetrecereamariei

joi, 21 noiembrie 2013

Cimitirul lui Teleșpan e o carte foarte mișto


E greu să îți intervievezi prietenii despre care știi foarte multe lucruri. Pot spune că nu mi se pare indicat, chiar. După cum se vede din titlu, mi-a plăcut foarte mult cartea lui Teleșpan și chiar voiam să scriu despre ea. Având în vedere aceste două aspecte, l-am pus să își ia singur un interviu. Așadar, interviu cu Teleșpan de Teleșpan. Rezultatul mai jos.

Teleșpan este un fost producător TV care în 2012 s-a mutat la Londra unde, din lipsă de ocupație, a scris Cimitirul. Lansarea oficială a cărții va avea loc pe 23 noiembrie 2013, ora 16, în cadrul Gaudeamus.


1. Ești onest în cartea asta?

Da, dar e onestitatea zilelor mele celor mai bune. Pentru că în perioada în care am scris cartea m-am simțit cel mai bine din toate zilele mele. Probabil, onestitatea după o zi de muncă în oricare televiziune din România ar fi fost mult mai neagră.

2. Cimitirul nu e  o carte. Ce e?

E suma calităților și defectelor mele. E un text pe care l-am scris timp de două luni pentru că n-am avut altă treabă. E un manuscris care a apărut pe piață îmbrăcat într-una dintre cele mai frumoase coperte pe care eu le-am văzut vreodată.

3. Cartea ta are 377 de pagini. Hai să ne imaginăm că ar fi avut 380. Ce ai mai fi scris în celelalte 3 pagini?

Despre exibiționism, poate. Despre Vincent Cassel și Adam Levine. Nu știu de ce i-am neglijat. De fapt, nu cred că ar fi fost OK ca această carte să aibă 3 pagini în plus. Ar fi fost OK să aibă vreo 20 de pagini în minus. N-o să spun niciodată care sunt alea pentru că nu vreau să atrag atenția asupra unor greșeli. Greșeli din punctul meu de vedere.

4. Sunt 4 personaje în carte care nu au nume: părinții, sora și câinele. De ce? 

Într-o primă fază aș răspunde că nu mi s-a părut că au nevoie de nume, pentru că rolul lor e destul de clar în carte. Într-o a doua fază aș răspunde că habar n-am de ce. În a treia fază… Poate din cauză că familia e treaba care îmi lipsește cel mai acut pe lumea asta. Adică am și părinți și soră. Dar nu suntem apropiați deloc. E posibil ca așa să mă fi răzbunat pe ei, lăsându-i anonimi. Am și câine. O cheamă Geta. Ei aș fi putut să îi spun numele.

5. Ce piesă ți-ai pune la înmormântare?

Barbra Streisand de la Duck Sauce. De ce? Îmi plac nucile în perete.

6. De ce ai simțit nevoia de a scrie scenele de sex atât de explicit?

Pentru că îmi place să mă laud.

marți, 19 noiembrie 2013

V for Vintage

E week-end-ul asta, la sala Dalles.




Vedeti aici, pe pagina de Facebook a evenimentului, cine sunt toti cei care participa. Invitat special este Murmur, care a si creat o colectie speciala pentru targul de la sfarsitul saptamanii.

Tiparele de fusta sunt inspirate dupa celebra fusta portjartier a anilor 50, reinventate cu material noi si comode si decorate cu dantele si pasmanterie de la inceputul secolului XX. Pe langa toate accesorizarile pretioase, am reciclat si materiale din colectiile anterioare Murmur. Un alt tipar interpretat este cel de bluza sport cu maneca raglan, careia i se adauga mult cunoscutele forme de “bullet bra”,din nou, specific anilor 50. In aceeasi maniera,bluzele sunt decorate cu materiale Murmur reciclate din alte colectii si accesorii vintage. 
 -Andreea Badala

 Eu am ceva cumparaturi de facut, asa ca daca vreti, ne vedem pe-acolo. Am si o invitatie pentru cele care vor sa mearga. Cu comentariu, de ce ati vrea sa mergeti si cu random vineri la ora 12.00

duminică, 17 noiembrie 2013

Un reminder ca zanele exista

Azi, despre Ada.
Ada e omul caruia ii dau un mesaj sec in care ii spun zi, mai ada, te bagi? n-am timp sa iti zic prea multe, dar te bagi? si Ada zice da. si gata. pentru mine, o mica parte din problema, oricare ar fi aceea, e rezolvata. Eu n-am timp, sunt imprastiata, ma bag in 100 de proiecte si la aburesc pe toate, asa ca imi trebuie Ada.  Ada careia nu trebuie sa ii amintesc din 5 in 5 minute ca ceva. Ada pe care nu trebuie sa o mai rog sa faca, daca a zis ca face. Ada care e atenta, e acolo si functioneaza.
Nu vorbim zilnic. Nu ne facem confidente. Barfim, ca deh, n-am putea altfel. Mie imi place, cred ca si ei ii place. O citesc de pe cand n-aveam copil, mi-am dorit sa fiu o mama ca Ada din scris si probabil din realitate. O citesc si acum, cand nu mai prea citesc bloguri, pentru ca Ada scrie. Ada scrie si povesti minunate. Iarna trecuta, parca, Smaranda plangea de mama focului ca sa gasim fantana din curcubeul Adei. Aceea cu sirop. Si am sunat-o pe Ada. Care Ada mi-a si dat solutia. De fapt Irina ne-a dat solutia. N-o mai stiu, caci sunt uituca. Dar a mers
In fine, revenind. I-am spus Adei parca pe marti despre Ioan Banescu. Si a zis bine. Si peste cateva zile, mi-a dat un link. Scrisese. Si organizase niste lucruri. Gasise alti 10 oameni sa se implice, sa doneze, sa liciteze. Irina, fata cea mare a Adei, a facut si ea un desen pentru Ioan, pe care l-a scos la licitatie.  Avea week-end la mare, pentur Ioan, avea ceai pentru Ioan, avea ea, grupul ei pe care il pusese in miscare. Azi, Ada a strans aproape 300 de euro pentru Ioan. Veti spune ca e putin. Sigur, pare putin. Dar nu e asa. E de fapt mult, foarte mult, cel mai mult pe care il putea ea face. Si asta conteaza de fapt. PEntru ca multi altii inchid ochii si merg mai departe, ca si cum nimic nu se intampla in jurul lor.
Multumesc, Ada. N-o sa te sun cand am promis ca o sa te sun, dar o sa iti dau sms si o sa iti spun n-am timp acum, dar facem asa. N-o sa ne facem confidente nici de azi incolo, dar stiu ca daca vreodata ar fi sa fie, ai fi acolo.
PS: 8848, sms pentru Ioan.

Despre Alexandra, Mihai si Ionut

Copiii acestia locuiesc impreuna cu parintii intr-o cameră de 7 metri pătrați. Sunt din Teleorman,






Au nevoie de o soba, inteleg ca se gasesc prin Bricostore, Metro si altele cam la 500 ron.
Ar mai trebui si niste materiale de constructie, pentru renovarea camerei respective.

Alexandra, fetita, este cea mai mare, are 6 ani, i-ar trebui  haine de varsta ei, ghiozdan pentru scoala, geaca de iarna, incaltaminte. Parintele de acolo i-a masurat piciorul, are aproape 21 cm, eu nu stiu cum se converteste in marime.
Mihai si Ionut au 4 si 5 ani, le trebuie si lor ghiozdan pentru gradinita, haine de iarna, incaltaminte. Ei au 19, respectiv 20 cm la picior.

As vrea sa nu le dam bani. Daca vreti sa ii ajutati si nu aveti lucrurile ce le trebuie, luati-le un cadou, luati-le medicamente, vitamine, carti, ciocolata, bomboane, orice. Anul trecut, la Gogosari,  a functionat foarte bine varianta asta si cred ca va merge si acum.
Cine are nelamuriri, stie unde ma gaseste. Oricum, se poate vorbi si cu preoutl Danu Florin, de la Lada, el e cel de la care am aflat despre copii.
Eu o sa strang ce e de strans pana la 8 decembrie, apoi vorbesc cu parintele care vine sa le ia. As prefera sa le aduceti voi , dar daca nu se poate, gasim o metoda sa ne vedem.


marți, 12 noiembrie 2013

Ea si zicerile ei

Despre nume si evolutia lor
- Auzi, azi cum te cheama
- Smaranda, cum vrei sa ma cheme, Gheorghe?

(dimineata de dupa)
- Smaranda, hai, ca ne grabim la teatru
- .....
- Smaranda, hai, ca ne grabim la teatru
- Nu ma cheama Smaranda, ma cheama Julia


Despre alegerile pe care le facem in viata
- Daca nu colorezi cum imi imaginez eu, o sa imi iau alta mama


Despre viitor
Cand o sa fiu mare o sa ma fac cantatoare la TV





luni, 11 noiembrie 2013

Cel mai bun roman romanesc e cel care nu mi-a placut deloc

Mai intai, clasamentul meu. Asta insemnand ca din punctul meu de vedere castigatoare e cartea Alinei Nedelea. 


5 soseaua catelu 42, Alina Nedelea
4 omar cel orb, Daniela Zeca Buzura
3 hotel universal, Simona Sora
2 craii si mortii, Dan Stanca
1 cronicile genocidului, Radu Aldulescu



Castigatorul concursului a fost insa Radu Aldulescu, autorul Cronicilor Genocidului. El primeste premiul, el a scris romanul anului 2012. 
Si acum, cateva comentarii. Cand am aflat de ideea lui Mario de a pune la bataie un premiu pentru scriitorii romani mi s-a parut excelenta. Stiam de luptele interne de prin Uniunea SCriitorilor, stiam cat de greu o duc cei care vor sa traiasca din scris, stiu cat de cat ce inseamna edituri si cum ajungi sa fii publicat, etc. Nu mai citisem de ani buni autori romani contemporani, din cauza lipsei pozitivismului, optimismului si de ce nu, a talentului din punctul meu de vedere. Nu cred ca trebuie sa vedem totul in roz ca oja pe care mi-o reprosa in context la un moment dat un domn, nu cred insa niici ca trebuie sa scriem, respectiv citim, doar despre bubele, mucegaiurile si noroiurile lui Arghezi. 
Am acceptat, asadar, cu mare placere sa fac parte din juriul care nota cele 5 romane finaliste, stabilite initial de un juriu de specialitate. Mi-am dorit sa citesc carti care sa imi placa. Am visat la romane istorice. Am visat, de ce nu, la o cronica de familie (cronica lui Petru Dumitriu e una dintre cartile pe care le-am citit pe nerasuflate in adolescenta si la care m-as intoarce oricand)
Ca o explicatie suplimentare, votul meu- si al celorlalti din juriul de bloggeri- l-am inteles a fi un vot de popularitate. Un vot pentru cartea pe care as cumpara-o. Asa am facut anul trecut, asa am facut si anul acesta. 
Cartea Alinei Nedelea, in ciuda catorva tipare, in ciuda aceleiasi teme mult uzitate a tranzitiei, e proaspata. E o alta perspectiva a unui subiect pe care l-au tarat, scriitori si in special regizori, din 90 incoace. E perspectiva cuiva care a trecut altfel prin perioada asta si care a mers mai departe. Mi-a placut si romanul Danielei Buzura, poate la fel de mult, insa recunosc ca votul a fost unul subiectiv in final. Daniela Buzura probabil va mai scrie, Alina Nedelea probabil ca nu, era sansa ei. 
Cartea castigatoare pentru mine a fost imposibila. Nu detaliez, probabil n-am inteles-o suficient. Aceasta e prezentarea facuta de cei de la Polirom: 
Robert Diavolul, ingerul incalecat, se intoarce in locurile pe care le luase in stapinire in urma cu mai bine de 30 de ani. Vremurile s-au schimbat, oamenii isi duc traiul mizer de pe o zi pe alta, apasati de spectrul somajului si de credite la banci; locul colibelor rudarilor a fost luat de blocuri famelice din beton, debransate de la apa si caldura. Pe dealuri se intorc dupa soare vile luxoase, cu piscine si terase, cursele burdusite cu navetisti se intersecteaza cu jeepuri si limuzine sclipitoare. Nevoit sa paraseasca Bucurestiul impreuna cu tinara sa sotie si cu fiul lor, barbatul de aproape 60 de ani incepe o viata noua. Intr-un mediu ostil si corupt, prielnic viciului, Robert, Andreea, Laurian Susanu si Brindusa – un patrulater toxic – intra intr-un joc diabolic pe viata si pe moarte. Cronicile genocidului continua sa inregistreze, spre aducere aminte, povestile timpurilor noi, din virtejul carora se salveaza doar cei puternici.
Mie, repet, mi-a fost greu sa o citesc. Foarte greu. Poate pentru ca am putin timp, poate pentru ca pentru mine ora aia de citit seara e extrem de importanta si mi-ar placea sa o populez cu carti care sa imi placa, poate pentru ca am 3 rafturi de biblioteca si inca o noptiera aproape prabusita, pline cu carti pe care nu le-am citit inca si pe care nu stiu cand o sa le incap. 
Ca sa nu avem vorbe la proces, cine doreste vreunul din aceste 5 romane, pe principiul pe care il stiti deja, le trimit. Doar curier, nu ma mai duc la Posta pentru niciunul dintre voi. 

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Atunci cand tu devii stirea


 E greu sa tii jurnalistii atenti. Toti stiu povesti, toti au povesti, toti au trecut prin momente, toti au vazut moartea in fata, toti au simtit neputinta, toti au vrut mai mult, toti si-au propus sa schimbe lumea, toti stiu ca trebuie sa mearga mai departe si ca urmatorul lor subiect e poate la 3 minute distanta. 
Acum cateva seri, o sala plina pana la refuz de jurnalisti din intreaga lume a ascultat, a ras, a trait alaturi de Giles Duley momentele prin care a trecut.
Asa ca, cine este acest Giles Duley? Giles Duley are 42 de ani si este cel care s-a transformat din povestitor in stire. .Si-a inceput cariera ca fotograf de moda. Si a facut asta pentru mai bine de un deceniu. Povestea, miercuri seara, atunci cand l-am intalnit, ca dupa acest deceniu si-a dat seama ca de fapt nu asta vrea sa faca si a schimbat radical directia. A inceput sa faca fotografie de razboi, fotografie in zonele afectate de bonmardamente, cauze umanitare.


 Acum 2 ani, in Afganistan, a calcat pe o mina. A supravietuit. A supravietuit unui an de spitalizare. A supravietuit fara o mana si fara ambele picioare. A supravietuit. Si, uimitor poate pentru cei mai multi dintre noi, nu s-a transformat intr-o victima. Mi-a povestit, intr-un interviu pe care i l-am luat la Londra, ca pe cand era inca la terapie intensiva i-a venit ideea unui autoportret, pe care il avea foarte clar in minte. Si-a imaginat un portret care sa nu ascunda adevarul, dar care sa nu il prezinte ca pe un invins. Fotografia e cea de mai jos, pe care a facut=o la cateva luni dupa ce i-a venit ideea. 

Mi-a povestit, in seara aceea, ca vrea sa se intoarca in Afganistan, ca sa construiasca un spital acolo. Pentru ca in ciuda celor mai bine de 10 ani de razboi de acolo, nimeni din comunitatea internationala nu s-a gandit ca poate ar fi nevoie de un spital acolo. Pentru copiii de acolo, care si ei calca pe mine. Care si ei raman fara maini si fara picioare. 





Giles Duley, spuneam, nu a facut doar fotografie de razboi. A facut fotoreportaje despre nenumarate subiecte. Si povestea ca cel despre un tanar bolnav de autism a schimbat, in perspectiva medicilor si a echipelor de terapie, modul in care tanarul a fost tratat ulterior. Gasiti imaginile aici. E povestea lui Nick

Despre Afganistan :
- nu exista nicio cifra oficiala legata de numarul civililor care au murit in Afganistan din 2001 si pana in prezent. Exista o analiza facuta aici, care mentioneaza insa ca aproape sigur nu poti pune baza pe statistici.
-In context, pe tema Afganistan, va recomand sa cititi A thousand Splendid Suns. E tradusa la noi ca Splendida cetate a celor o mie de sori.

Bilant

Unde n-am fost in toamna asta :
- la Malcovich
- la filarmonica rusa
- la domnisoara Christina. Si de fapt la niciun film
- la Cafeneaua Veche
- la Pink Martini. Si de fapt la niciun concert
- la Cele Mai Frumoase Carti




Dar nu e nimic. Vine iarna .




marți, 5 noiembrie 2013

V for Vintage

Cand? In week-end-ul 23-24 noiembrie
Unde? Sala Dalles
Cine? Toata lumea buna, fireste
De ce? PEntru ca nu puteti sa lipsiti

Acum, trecand peste detalii, targurile de genul asta mie mi-au schimbat muuuult de tot perspectiva despre cum ne imbracam si de unde. M-au trecut granita mall-urilor si a mainstream-ului, spre o alta zona pe care e pacat sa nu o incercati. Gasiti detalii pe pagina de Facebook a evenimentului, aici  Vacanta la Roma e tema acestei editii, o sa fie si un concurs aici, pe blog. Pana una alta, eu ma duc la Londra. Londra nu e niciodata prea multa.

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Cand visele incep sa devina realitate

Povestea Raisei o stiam cam de cand am nascut, pe vremea cand citeam diverse forumuri de mame. PE scurt, din cauza unor oameni care in loc sa isi faca meseria faceau macelarie- oameni care lucreaza si acum in spitalele Romaniei- Raisa are paralizie cerebrala. Raisa nu poate sa mearga, Raisa nu poate sa vorbeasca, Raisa insa poate sa rada. Din fericire. Povestea ei o gasiti aici
Parintii Raisei si parintii lui Calin si alte zeci de mii de parinmti din Romania trebuie sa mearga sa gaseasca tratament pentru copiii lor in strainatate. Pleaca des in Ucraina, pleaca in Israel, in functie de cum reusesc sa stranga bani. Pentru ca aici, la noi, nu se fac terapiile de care copiii au nevoie.
Parintii Raisei si parintii lui Calin sunt niste oameni cum rar intalnesti. Aflasem de proiectul lor, acela de a construi o clinica pentru tratamentul celor cu paralizie cerebrala, cam acum un an pe vremea asta, daca nu ma insel. Citisem prezentarea, ma tot gandeam cum sa fac. 1 milion de euro e o suma uriasa. Fonduri europene pentru start=up in sanatate nu se dau. Marile firme care sponsorizeaza diverse proiecte nu s-ar fi bagat la suma asta, atit de mare. Plus ca in afara de o idee nu era practic nimic. Insa mi-a ramas in cap. Mi se parea greu sa trec mai departe, mai ales ca povestea Raisei m-a urmarit in toti primii ani ai Smarandei. Mi se parea si mi se pare inca ingrozitor faptul ca Smaranda e bine si Raisa nu doar pentru ca, de exemplu, ne despart cateva zeci de kilometri, distanta dintre Bucuresti si Slobozia.
Asa. De ziua mea am primit vreo 90 de cadouri. De la colegii mei, de la prietenii mei, de la oameni necunoscuti care citesc blogul si care au vrut sa participe la campania asta. Cu banii astia si cu ce mai stransesera fetele, erau vreo 10.000 de euro. Foarte mult fata de 0, foarte putin ca sa incepi totusi deja. Am incercat sa gasesc fonduri, Cati si Ramona, adica mama Raisei si mama lui Calin, au lucrat toata vara scriind si rescriind proiectul, l-au trimisi la toate deschiderile de finantari posibile. A fost respins pe motive care mai de care mai absurde. Ca asociatia are doar un an si 10 luni, nu 2. Ca trebuie si componenta de renovare, si n-are. Ca si ca si ca.
La un moment dat, tot prin vara, incepusem si o discutie cu Mihai Nesu, care, in ciuda atitor probeme de sanatate, isi gaseste timp sa se ocupe si de caritate. Mihai cred ca e primul care a luat proiectul asta in serios. Si care acum scurt timp a virat o suma de bani in conturile Asociatiei, suma cu care in sfarsit lucrurile pot sa inceapa. Inca nu imi vine sa cred ca e asa si ca in curand o sa fie ceva concret. Acum, Ramona cauta un spatiu in care sa inceapa, la Constanta. Deocamdata nu a gasit, asa ca daca auziti de ceva, orice ajutor e binevenit. Si o reducere. Si o sponsorizare. Si si.
Si daca incepe sa functioneze, sunt sigura ca la anul vom reusi sa obtinem mai multi bani.
Sunt 50.000 de copii cu paralizie cerebrala in Romania. Merita o sansa si noi putem sa ii ajutam. E simplu. Intrati pe site-ul Asociatiei si aflati cum. 

vineri, 1 noiembrie 2013

Eu cred

“I can believe things that are true and things that aren't true and I can believe things where nobody knows if they're true or not.

I can believe in Santa Claus and the Easter Bunny and the Beatles and Marilyn Monroe and Elvis and Mister Ed. Listen - I believe that people are perfectable, that knowledge is infinite, that the world is run by secret banking cartels and is visited by aliens on a regular basis, nice ones that look like wrinkled lemurs and bad ones who mutilate cattle and want our water and our women.

I believe that the future sucks and I believe that the future rocks and I believe that one day White Buffalo Woman is going to come back and kick everyone's ass. I believe that all men are just overgrown boys with deep problems communicating and that the decline in good sex in America is coincident with the decline in drive-in movie theaters from state to state.

I believe that all politicians are unprincipled crooks and I still believe that they are better than the alternative. I believe that California is going to sink into the sea when the big one comes, while Florida is going to dissolve into madness and alligators and toxic waste.

I believe that antibacterial soap is destroying our resistance to dirt and disease so that one day we'll all be wiped out by the common cold like martians in War of the Worlds.

I believe that the greatest poets of the last century were Edith Sitwell and Don Marquis, that jade is dried dragon sperm, and that thousands of years ago in a former life I was a one-armed Siberian shaman.

I believe that mankind's destiny lies in the stars. I believe that candy really did taste better when I was a kid, that it's aerodynamically impossible for a bumble bee to fly, that light is a wave and a particle, that there's a cat in a box somewhere who's alive and dead at the same time (although if they don't ever open the box to feed it it'll eventually just be two different kinds of dead), and that there are stars in the universe billions of years older than the universe itself.

I believe in a personal god who cares about me and worries and oversees everything I do. I believe in an impersonal god who set the universe in motion and went off to hang with her girlfriends and doesn't even know that I'm alive. I believe in an empty and godless universe of causal chaos, background noise, and sheer blind luck.

I believe that anyone who says sex is overrated just hasn't done it properly. I believe that anyone who claims to know what's going on will lie about the little things too.

I believe in absolute honesty and sensible social lies. I believe in a woman's right to choose, a baby's right to live, that while all human life is sacred there's nothing wrong with the death penalty if you can trust the legal system implicitly, and that no one but a moron would ever trust the legal system.

I believe that life is a game, that life is a cruel joke, and that life is what happens when you're alive and that you might as well lie back and enjoy it.”
Neil Gaiman, American Gods

joi, 31 octombrie 2013

Obelisc de Caracal







Stalpul asta a fost lasat in mijlocul centurii Craiovei. Constructorul zice ca CNADNR n-a platit pentru ca stalpul sa fie mutat. Posibil sa fie asa. Ce e imposibil de explicat insa e de ce pe constructor nu l-a deranjat. De ce pe seful de santier nu l-a deranjat. De ce pe aia de fac inspectii nu i-a deranjat. De ce pe cei care platesc facturile nu i-a deranjat. Pe nimeni nu a deranjat nimic de fapt
Sigur, nu e prima lucrare de genul asta. Am mai vazut si frumosul parc cu banci si leagane din mijlocul padurii, parc la care nu ajunge niciun drum. Si care oricum ar putea fi folosit eventual de veverite, ursi si iepuri. Stim cu totii celebrul teren de fotbal in panta, platit fara nicio tresarire de catre cei care gestionau banii respectivi. Nimic din toate astea nu a deranjat vreodata vreun ministru, vreun responsabil, vreun director de companie, vreun procuror, vreun parlamentar...Vreun parlamentar dintre aceia ce pleaca acasa martea spre pranz, ca nu mai are ec sa faca la serviciu, nu-s subiecte de dezbatut.

(stirea intreaga o gasiti aici)

duminică, 27 octombrie 2013

Give a woman the right leather jacket

Si un raspuns la intrebarea cate geci de piele sunt prea multe geci de piele. Ea are 2. Deocamdata
Sa nu uit: vorbim despre Narcisa, fosta Ema Betty, fosta Ariana, fosta Smaranda.