vineri, 18 ianuarie 2013

80 de cadouri. Ce facem mai departe

In jur de 80, mai exact, pentru ca din fericire au aparut si alte intiative de sustinere pentru centrul de Recuperare de la Constanta. Va multumesc mult, cei mai multi dintre cumparatori imi sunteti prieteni, dar sunt si oameni necunoscuti, de al caror gest sunt la fel de impresionata. Inseamna 8.000 de lei, care vor ajuta la fundatie si 80 de tricouri pe care sper sa le si purtati, pentru ca mesajul trebuie sa mearga mai departe.
Ce putem face mai departe? Pai putem directiona 2% din impozitul pe venit catre Asociatia care vrea sa faca acest proiect. Se descarca direct de aici formularele. 
Putem incerca sa convingem firme sa se implice. Putem incerca sa senzibilizam un  deputat sau senator.
Putem sa cumparam in continuare tricouri.
Putem sa dam vorba mai departe. Se propunea la un moment dat sistemul MLM. Fiecare om convinge alti 5, sa spunem, care conving alti 25 si asa mai departe.
 Putem face multe.
Eu cred in proiectul asta si cred ca trebuie sa reuseasca.  Din pacate, in cazul multor dintre acesti copii, vorbim despre culpe medicale. Cititi marturiile de mai jos si ganditi-va cum putem ajuta.


Asa am descoperit ca totul s-a datorat unui virus contactat (de mama) in primul trimestru de sarcina si am realizat cat de superficiali si neprofesionali au fost medicul de imagistica, ginecologul si chiar medicul de familie, care nu au fost in stare din pacate, niciunul dintre ei, sa-mi recomande setul de analize TORCH, prin care s-ar fi descoperit ca exista o problema ce afecteaza fatul. 


A fost o nastere normala , totul decurgand minunat pana cand au decis sa imi administreze Mialgin (pentru dilatare, ora 15 ) asigurandu-ma ca aşa este procedura si totul va fi bine. Si acum imi aduc aminte cum se invartea camera cu mine si ma intrebam daca e normal, mai apoi dupa inca doua administrari cu Mialgin (orele 17 si apoi 17 : 15 ) nu mai simteam nimic de la brau in jos eram complet amortita. Momentul nasterii a fost groaznic , la ora 20 m-au suit pe masa de nastere , mai mult târâtă pentru că nu mă puteam sustine pe picioare si la ora 21 am nascut. Timp de o ora am avut impresia ca fac parte dintr-un film prost si eu sunt actrita principala. D-na doctor s-a suparat fantastic pentru ca nu puteam impinge, au dat drumul la perfuzie si starea mea era groaznica (oare ce era in perfuzie? ). Nu mai simteam aproape nimic , faceam eforturi sa ma concentrez pe partea de jos a corpului, cei din sala deveneau agitati si dupa doua monitorizari au decis ca trebuie să il scoata cu orice pret , bebe intrase in suferinta fetala de ceva timp , iar eforturile mele erau egale cu zero. O infirmiera s-a urcat pe mine sa ma ajute sa il nasc , ma durea si nu mai puteam sa respir, perfuzia ma inebunea , ele tipau , “il omori daca nu il nasti” si am intrat in stop respirator, moment in care schimbul de oxigen dintre mine si bebe s-a intrerupt (mentionez ca nu am primit nici un fel de ajutor , decat m-au scuturat putin).

3 comentarii:

Teo spunea...

marturiile citite sunt horror..nu sunt mamica inca dar ma bucur ca numai locuiesc in romania si nu mai am nici o legatura cu sistemul medical romanesc. ma doare sufletul pentru aceste femei.

Dli spunea...

Groaznica aceasta poveste, mai ales ca si eu am avut parte de o nastere grea, este crec ca cel mai greu moment pe care l-am trait vreodata, din pacate medicii nostri nu au constiinta muncii bine facute...

Danyzus spunea...

Vrem, nu vrem, toti ne lovim de sistemul medical romanesc. Acum sau mai tarziu, tot una, deoarece nu cred ca se vor schimba lucrurile.