sâmbătă, 8 iunie 2013

Despre tamaie si parfumuri

Relatia mea cu parfumurile e lunga si foarte controversata. Am oscilatii majore, trec de la florale la foarte grele, de la imi trebuie ceva care sa miroasa fix a iarba taiata acum 4 minute la vreo vanilie de vreun fel si tot asa.
Pe vremea cand imi cumparam parfumuri din Sephora am incercat cam tot ce aparea pe piata. si mi-au ramas in cap cateva: Love in Paris si Premiere Jour de la Nina Ricci, la fel DKNY Woman, sunt parfumuri care mi-au marcat ani buni si pe care l-as recunoaste dintre sute. Dar sunt parfumuri industriale, sunt parfumuri care greu devin parfumul tau, pentru ca pot fi parfumurile tuturor.
Usor usor am inceput sa caut altceva. Si am descoperit parfumurile de nisa. Am facut pasiuni si pe aici. Chevrefeuille, de la Annick Goutal a fost unul dintre favoritele mele inainte sa raman insarcinata. La fel si Un matin d'orage. Parfumuri delicate, curate,  minunate de vara. Problema e ca Smaranda le-a scos definitiv din viata mea, pentru ca atat de mult mi-au placut inainte, acum mi se par gretoase si numai daca le vad.
A fost o perioada cu  Trefle Pur (trefle pur e cel care se apropie cel mai mult de iarba proaspat taiata, e una dintre obsesiile mele de vara ) si Orange sanguine de la Atelier Cologne, senzationale parfumuri. Curate in esente, fara amestecuri curioase, cinstite, chiar, as spune, usor de recunoscut notele de baza, fara transformari majore de la o ora la alta.
A fost la un moment dat Immortelle Marylin, de la Nez A Nez, e un parfum la care cu siguranta ma voi intoarce.
A fost  Black saffron de la Byredo. De altfel Byredo e o casă extrem de interesantă, multe combinații care merita atentie. Parfum de iarnă, Black Saffron, asa ca daca va cautati ceva pentru perioada rece, e ideal. Se accentueaza exact cum trebuie. Si e perfect pe ger.

A fost si este inca L'eau d'hiver de la Frederic Malle. E un parfum care nu tine cine stie ce pe mine, in schimb tine pe haine si e parfumul ala pe care ti-l doresti uneori ca stare de spirit.

A mai fost o perioada  no 16 de la Perfumerie Generale. Un parfum care miroase a samburi de caise. Tot de iarna, cel mult de primavara. L-am cautat recent, nu era, mi-ar fi placut sa il gasesc.
Imi lipsea insa parfumul de vara. Cautarile astea au durat ceva, pana cand am inceput sa definesc ce caut. Si am descoperit ca ingredientul meu preferat si cel care tine si foarte mult pe mine e tamaia. Sunt multe parfumuri bazate pe tamaie, Pentru mine revelatia a fost Aqua di Sale aduna cumva mirosurile care imi plac acum. Alge, sare, tamaie, multa tamaie.....Aqua di Sale e parfumul acela pe care nu ti-l uita nimeni, e parfumul acela care miroase a mare seara, cand s-a ridicat caldura si ramane zapuseala in apa. Cand l-am incercat prima data nu m-a fascinat, insa am plecat cu el pe mine si uite asa a inceput obsesia. M-am intors a doua zi si l-am cumparat. E un parfum uleios, foarte uleios.

Update :
Tamaie mai de iarna, caci Aqua di Salle nu merge deloc iarna, tocmai ce mi-am dat seama, e Orange Star, no 9 de la Tauer.

Update 2: si uite asa azi l-am gasit si pe parfumul iernii acesteia. Isis, de la Agonist. Stiam ca imi seamana cu ceva, seamana cu Immortelle Marilyn. A fost dragoste la prima vedere, de obicei incerc 5-6, le las sa se aseze, plec, ma intorc cateva zile dupa. Acuma insa a fost cu noroc. In 10 minute. Record absolut.

8 comentarii:

Mirela G spunea...

Si mie imi place muult de tot! In fiecare vineri, mi-am facut un ritual acasa! Si nu dintr-un motiv religios, ci pur si simplu pentru ca imi place maxim mirosul! :)

Strumful spunea...

Zapacitor, eu nu stiu nici un parfum din cele enumerate de tine, de unele nici nu am auzit. Stiu ca nu-s in parfumeriile normale..,ca le testam. IAn rin parfumeriile mai putin normale mai sus de Chanel nu am tupeu sa ma uit, pentru ca si asta imi pare scump.

Anonim spunea...

Maria, de unde le cumperi? Monica

Maria Coman spunea...

Monica, madison si createur d' emotions

Anonim spunea...

incearca si Chanel Chance cred ca ti se potriveste , e o simpla parere

Armanu Veronica spunea...

Buna ziua,as dori prin intermediul dumneavoastra sa promovez un producator roman de parfumuri, El Divino Romania, care produce si comercializeaza o gama variata de parfumuri, afther shave si nu numai,fabricate numai din esente frantuzesti,preparate conform retetelor originale,parfumuri de calitate superioara,ce va garanteaza succesul imaginii d-voastra.Multumesc frumos pentru acesta ocazie, mai multe detalii pe pagina web http://www.el-divino.ro

Eva Ioana spunea...

ador parfumuri le fresh, preferatul meu e d&g light blue

ana spunea...

Nu m-as fi gandit vreodata la un parfum cu miros de tamaie. Mi se pare usor ciudat, dar de multe ori produsele neconventionale sunt cele mai deosebite. Sunt curioasa sa miros un asemenea parfum. Recunosc, sunt putin sceptica.