duminică, 21 iulie 2013

Austria, alta decat Viena

O poveste despre o alta Austrie decat o stim noi, cei care mergem la shopping la Viena si la ski la Innsbruck. 

La venire, dacă vrei să mergi cât mai mult pe autostradă (ruta optimă), partea de sud a Ungariei nu are autostrăzi aşa că orice GPS te duce pe lângă Budapesta, apoi spre sud, de-a lungul malurilor lacului Balaton, apoi Slovenia, pe lângă Murska Sobota, Maribor în direcţia Graz.
Pe oricare din rute vei veni, odată intrat în Austria, trebuie să ţii minte că este absolut obligatoriu să deţii o vestă reflectorizantă şi aceasta să se afle în interiorul cabinei, la îndemână.
Limita de viteză, în afara localităţii, e de 100 km/h. Din câte am constatat nu prea se omoară ei cu limita în afară, pentru că toţi merg destul de repede şi nu prea vezi poliţie. Aşa că e chiar bine, chiar dacă vii pe drumuri secundare. Astfel, din Ungaria poţi veni spre Graz, dar nu pe autostradă, destul de repede şi confortabil, pe drumul cel mai scurt.
În localităţi, însă, sunt foarte atenţi, multe dintre străzi au chiar limită de 30km/h, mai ales în zona şcolilor. Probabil şi pentru că, în satele de munte, drumurile sunt relativ înguste şi locul de manevră pentru evitarea unui eventual in(ac)cident e redus.
Dar, indiferent de zonă, un lucru e clar - nu e ca la noi. Încă de la trecerea graniţei din Ungaria se simte un alt aer. Locurile sunt curate (nu e farmacie, nu vă speriaţi; de fapt, nicăieri nu e, dar şi asta e o altă discuţie) dar parcă ieşi de sub un strat de nori, într-o zonă cu soare. Pământul, chiar şi cel necultivat, unde mai vezi câte un anunţ de vânzare terenuri industriale, e îngrijit, iarba tunsă, frunzele strânse.
Drumurile nu sunt foarte calitative, mai ales prin sate, dar nu vezi gropi, cel mult unele denivelări (chiar şi pe autostradă).

Dacă ar fi să vă povestesc despre experienţa mea, faptul că locuiesc (şi muncesc) în zona Graz, undeva într-unul din satele din sud, parte a aşa numitei "Graz-Umgebung", mă pune, oarecum în dificultate. Majoritatea se gândesc la Viena, când vine vorba de Austria, dar până acolo sunt câteva sute de kilometri. De fapt, e chiar o regiune destul de diferită, numită Steiermark (Styria).
Ce mi se pare foarte important e că oamenii sunt foarte amabili. Cu toate că vorbesc germana nu există termen de comparaţie. În vreme ce, în Germania, am întâlnit, în majoritatea cazurilor, aroganţă şi dispreţ, mai ales după ce s-au lămurit cu privire la originile mele, aici nimănui nu pare să-i pese. Toţi sunt foarte joviali şi relaxaţi, mereu râd şi sunt puşi pe bancuri.
Ţin minte, când am ajuns prima dată la hanul unde stau că era o mare petrecere. Puteam vedea, prin ferestrele mari, o sală imensă unde oameni de toate vârstele se învârteau şi săltau pe ritmurile unei muzici străine mie, dar toţi erau rumeni în obraji şi era mai mult decât evident să se distrau de minune.
În seara aceea m-am dus la culcare, obosit după lunga călătorie, cu convingerea că trebui să fi fost o nuntă, sau cam aşa ceva. Nu mică mi-a fost mirarea când am sesizat că lucrurile se repetă, destul de des, dar nu e nicio mireasă prin zonă, iar "nuntaşii" nu prea par nuntaşi. Erau doar oameni obişnuiţi, veniţi să se distreze, seara, la un restaurant ce le oferea, pe lângă mâncare şi băutură, posibilitatea să se mai şi mişte dansând.
Chiar m-a frapat să văd oameni de vârsta părinţilor mei, relaxaţi, râzând dansând... şi am realizat cât de înapoiat sunt, pentru că pe ai mei nu i-aş vedea vreodată făcând asta. Iniţial, înjurând printre dinţi, i-am blamat pentru că se vedea că o duc bine şi-şi permit (o friptură medie, la restaurant, aveam să aflu în curând, costă un dureros 24 de euro). Apoi mi-am dat seama că n-am dreptate - ei nu au nicio vină, din contră, i-am aplaudat, în sinea mea şi mi-am zis... oare când vom fi şi noi aşa? Probabil că nu mai prind eu...
Nu mai zic că a vedea oameni de toate vârstele pe bicicletă e la ordinea zilei. Pe mulţi îi vezi şi, pur şi simplu, mergând. Se folosesc de nişte beţe, ca de schiuri (de n-or fi chiar asta) pentru a avea ceva în mână şi a impune şi mâinilor să se mişte (bănuiesc că e mai eficient efortul).
Din punct de vedere culinar, cârnaţii sunt la mare căutare şi am descoperit chiar nişte combinaţii foarte interesante - cârnaţi cu bucăţi de brânză (un fel de caşcaval) car, odată puşi la foc, devin foarte gustoşi, brânza aceea topindu-se în interior.
Normal, şniţelul e reprezentativ, chiar li se spune Schnitzel-land. :) Glumeam cu un coleg austriac, la serviciu, auzind nişte lovituri repetate, de undeva de la firma vecină, că poate face

 ​ ​
cineva
​ ​
şniţele.
La care el îmi spune: "da, probabil, dar nu e Duminică!" Văzându-mă mirat mi-a explicat că la ei, duminica e denumită şi "ziua de şniţele", majoritatea preparând astfel de mâncăruri, tradiţional duminica!
Ce trebuie reţinut, de asemenea, e că toate magazinele şi unele din benzinării se închid la 19:00, iar duminica nu e nimic deschis. Aşa că proviziile trebuie făcute din timp.
Pe de altă parte, sunt destul de multe baruri (dacă eşti genul) aşa că ai de unde alege. Dacă nu, poţi oricând să ieşi la plimbare, ca majoritatea.
Am găsit chiar şi piste speciale pentru carturi, foarte căutate, care au şi câte un mic bar terasă, lângă. Mereu e plin acolo, fie că vin cu "ăia mici" fie că cei mari sunt doritori de puţină viteză. Că veni vorba de "ăia mici" am văzut şi trasee în sală, unde o mână de prichindei dădeau, de zor, ture, pe un circuit special amenajat. De preţuri nu ştiu că n-am avut, încă, curaj să mă duc şi eu.
Interesante sunt şi benzinăriile cu autoservire. Dacă deţii un card, tot ce ai de făcut e să te duci acolo, bagi cardul şi plăteşti, apoi iei pistolul şi ţi se livrează combustibil în valoare de cât ai plătit. Avantajul e că merge foarte repede şi e, de obicei, mai ieftin - bănuiesc că datorită lipsei personalului ce ar trebui plătit.

În rest, ce să vă mai spun... N-am vizitat Viena, spre marea surprindere a multora, dar nici nu intenţionez s-o fac. Arhitectura nu mă atrage. În schimb, prezenţa mea aici, în locuri care nu sunt renumite ca atracţii turistice, ci doar locuri obişnuite, lângă oameni obişnuiţi mi se pare adevărata experienţă.
Ţin minte, încă de pe vremea când am fost prima dată în Franţa, că vedeam cum toate sunt la locul lor, totul era ordonat, curat, îngrădit, îngrijit şi aveam senzaţia că peste tot sunt numai restricţii şi parcă (ca să vezi) îi compătimeam pe acei oameni, pe care-i credeam încorsetaţi în prea multe reguli. De-a lungul timpului am învăţat, însă, că nu erau deloc încorsetaţi, dimpotrivă - acele reguli erau acolo pentru a-i face mai liberi, pentru că ei şi le doreau şi ştiau că le e bine. Mai mult, ce simţi aici, clipă de clipă, e că, de fapt, aceştia sunt oamenii normali, că aşa arată fiinţa umană în starea ei naturală. Lor le lipseşte ceva esenţial, şi-i face să fie normali, le lipseşte trauma pe care fiecare dintre noi, cei născuţi şi crescuţi în comunism, o avem în suflet (fie că vrem sau nu, că putem sau nu, s-o recunoaştem sau măcar s-o identificăm).

9 comentarii:

Anonim spunea...

wow, cat snobism. Auzi shopping la Viena, ski la Innsbruck. Comentariu tipic de parvenita, nu ma asteptam.
In schimb comentariul din Austria mi-a placut mult, pare scris de un om cu scaun la cap.

Maria Coman spunea...

anonimule, anonimule, ce usor e sa te ascunzi sub anonimat....si totusi, care e snobismul? sa mergi la shopping la viena si la ski la innsbruk? snobism e sa mergi la noi, ca e mult mai scumo

radu spunea...

snobismul vine dupa cum ai formulat "o alta Austrie decat o stim noi, cei care mergem la shopping la Viena si la ski la Innsbruck", prin care vrei sa arati ca esti superioara muritorilor de rand care nu-si permit

Maria Coman spunea...

Radu, n- ai inteles nimic.

nicu spunea...

Maria, orice ai incerca sa faci sa-i convingi ca nu e asa e in van, lasa-i in nestiinta lor. Toti au vrut in UE si acum au pretentii la Schengen dar din pacate nu realizeaza un lucru, asta implica sa faci orice in Europa si sa nu se considere snobism, eu prefer sa locuiesc in Belgia, altul face shoping la Viena, altul munceste in Italia, unul la ski oriunde, fara a conta si a da socoteala. Nu conteaza daca iti permiti sau nu, ci conteaza sa faci ce simti si iti place sau iti doresti. Se vede clar ca influenta comunista a lasat urme adanci in mentalul celor care nu vor sa iasa din intuneric.Pacat......
Oricum bine scris :)

Anonim spunea...

Maria, esti capoasa. Ai gresit. Asa ar fi formulat Mihaela Radulescu si nu cred ca iti doresti sa ii calci pe urme.

Anonim spunea...

Cred că ideea din titlu era privitul dincolo de aspectul pur turistic şi pătrunderea dincolo de clişeul clasic.
Exact cum povesteşti unui neamţ că România e mai mult decât Dracula (de fapt e destul de greu să-i convingi că povestea respectivă e doar o invenţie a unui scriitor britanic, foarte vag legată de noi) sau unui francez că o anumită etnie conlocuitoare nu are nicio legătură de rudenie cu noi.

Ada Demirgian spunea...

Mie mi-a placut povestea asta, multumesc celui sau celei ce a scris-o si tie ca ai gazduit-o.

Maria Coman spunea...

ada, cel, e un domn, doreste sa ramana anonim :)