marți, 30 iulie 2013

Bataia (nu) e rupta din rai




 60 % dintre copiii din Romania spun ca au fost batuti de parinti. 60%. Si asta pentru ca la noi inca functioneaza cu succes teoria ca pana la urma, o palma n-a ucis pe nimeni. 
Daca intrati pe forumurile de mame, o sa cititi povesti absolut incredibile. Din categoria," n-a vrut sa manance si ta-su a altoit-o zdravan. Nu pe fata, doar pe maini si la fundulet. Eu doar am trantit-o pe pat. " 
 Sau, de la ziar : M-am urcat într-un dud şi de aceea m-a bătut mama. Era dudul unui vecin. M-a lovit cu o botă în cap şi eu mi-am pus mâinile la cap ca să mă apăr. Eu o iert pe mama pentru ce a făcut, o iert pentru că m-a bătut dar nu vreau să mai merg casă. A mai făcut aşa, mă mai bătea dar nu atât de rău. Pe fraţii mei nu îi bate", povesteste un baiat. 
Din pacate, ce nu constientizeaza parintii acestia e ca efectele sunt pe termen lung. 

 




Si asa ajungi sa auzi adulti spunand: si pe mine m-au batut ai mei, dar uite ce bine am ajuns! Am casa, am cariera, etc". Argumentatia asta de fapt transfera asupra bataii ceea ce omul a realizat pozitiv prin alte mijloace. Problema e ca atunci cand au copii, astfel de adulti, care nu aureusit sa-si vindece ranile, se trezesc in situatia in care copilul suferind din ei vine fata in fata cu copilul lor. Si copilul in suferinta face exact ceea ce i-a fost facut: loveste, bate, isi varsa furia pe copilul din fata lui. Sau pur si simplu spune ca aplica o metoda educationala, dar de fapt reproduce ceea ce i-a fost facut, pt ca altceva nu stie. Unii reusesc sa se delimiteze singuri de experienta din trecut si sa spuna "eu nu-mi bat copilul". Altii nu. Unii au nevoie de terapie si de sprijin de specialitate, altii pur si simplu ii pocnesc pe copii, pt ca asa "se face" si asa "le-a fost si lor facut".
 Psihologul Jeni Chiriac spune ca "Cei ce sunt bătuţi – sau chiar ameninţaţi cu bătaia – devin rebeli, răzbunători şi refractari faţă de părinţii lor. Nu devin mai de încredere şi responsabili, cu un control intern al comportamentului lor, după ce au fost bătuţi. Uneori mulţi părinţi îşi amintesc că au fost bătuţi, dar foarte rar îşi amintesc de ce au fost trataţi astfel. Faptul ca îşi bat copiii îi împiedică să înveţe cum să fie responsabili şi să se comporte firesc.Unul dintre cele mai dezastruoase efecte ale bătăii îl reprezintă blocarea comunicării dintre părinte şi copil. Copilul bătut este rezistent la ceea ce vrea părintele să-i spună şi nu e deschis la a împărtăşi problemele şi sentimentele cu acesta. Bătaia creează mai degrabă o relaţie plină de teamă, furie şi evitare, şi nu o apropiere emoţională reciprocă."

In context, va recomand campania Parinti buni, unde se vorbeste, printre altele, fix despre asta. Despre traume si despre cat de usor putem gresi. 




Videcolipul campaniei, aici. Site-ul, aici

12 comentarii:

Anonim spunea...

pentru prima data gasesc un enunt care pus la afirmativ si apoi la negativ spune acelasi lucru: educatia nu se face prin violenta.

bataia este rupta din rai = bataia nu este rupta din rai

bataia este exclusa din rai = bataia nu este o practica acceptata in invatatura crestina

Anonim spunea...

"Argumentatia asta de fapt transfera asupra bataii ceea ce omul a realizat pozitiv prin alte mijloace."
Aici nu sunt de acord. Pentru că ce "mi-am luat" de la ai mei m-a ţinut pe calea bună. Dacă nu procedau aşa, ajungeam mult mai rău.
Nu sunt de acord nici cu bătaia, dar din alte motive - în principal pentru că există metode mai eficiente.

Pentru că un copil nu are discernământul adultului, el poate fi "ghidat" doar prin constrângere. Dar această constrângere nu trebuie să se axeze pe partea de suferinţă fizică ci prin conştientizarea, de către copil, a faptului că mama sau tata s-au supărat foarte tare pe el.
Copilul îşi construieşte mica lui "lume" pe baza certitudinii că părintele îl iubeşte şi îl place. Astfel, el este încredinţat că, orice s-ar întâmpla, acesta va fi mereu prezent şi îi va satisface toate dorinţele sau nevoile, îl va proteja etc.
Unii sunt de părere că metoda recompensei sau limitării accesului la activităţi preferate este calea. Dar, problema pedepselor de genul interzicerii unor activităţi este că vor exista, întotdeauna, alte activităţi să le înlocuiască pe cele refuzate. Astfel, după "şocul" iniţial al restrângerii libertăţilor, se instalează, din contră, sfidarea - copilul va spune: "ei şi ce, dacă nu mă mai pot juca cu o anumită jucărie, am altele" sau "chiar dacă nu pot să ies afară, la joacă, mă pot juca în casă. Astfel, el iese "câştigător" şi nimic nu mai contează, nimic nu se învaţă.
Dacă, însă, părintele va pune accentul pe a-i arăta copilului că se simte foarte supărat sau dezamăgit, copilul nu va putea substitui acest neajuns. Iar, pentru copil, supărarea părintelui şi senzaţia că-l place mai puţin e foarte greu de "digerat", pentru că-i şubrezeşte senzaţia că toate-i sunt asigurate, totul se rezolvă, indiferent de cât de cuminte (sau nu) este el.
Din păcate, nu toţi suntem filozofi sau psihologi să ştim exact cum să ne comportăm cu un copil, dar putem încerca să fim corecţi în faţa lui şi a noastră, pentru că, de multe ori, acele cazuri de violenţă gratuită şi, de obicei, excesivă, sunt generate de nervi şi lipsă de răbdare, sau chiar aroganţă. Aici se greşeşte grav, acestea sunt cazurile când copilul se simte nedreptăţit şi care duc la "revoluţii".
Diferenţa între copilul care ascultă şi nu mai face (ceea ce e bine, asta ne dorim) şi cel care ajunge rebel şi fuge de acasă, e inteligenţa şi abilitatea părintelui de a "livra" pedeapsa doar atunci când copilul conştientizează că o merită.

Dacă e să ne întoarcem la părinţii noştri, Dumnezeu să le dea sănătate, că bine au făcut şi bine ne-au crescut.
Şi, aici, vine încă un argument: de când există oamenii pe pământ, copii au fost îndrumaţi şi educaţi şi cu puţină bătaie. Venim noi, acum, că suntem foarte deştepţi, şi zicem că nu e bine. Eu n-aş fi aşa de sigur...

Monica spunea...

Eu am observat o altă tendință: părinți care nu-și bat copiii, dar care le-au dat de înțeles că există posibilitatea să ți=o iei la coajă dacă nu asculți. Exemplu: un tătic care îi arăta unui copil o palmă strigându-i: ” ce scrie aici?” și copilul răspunzând timorat ”bătaie”. Tatăl, satisfăcut, povestindu-mi că nu l-a atins niciodată.

Anonim spunea...

vrei sa-mi spui ca tu esti lapte si miere. hai sa fim seriosi. pana si uitatul urat la plod cand esti prin magazin si face o prostie sau smuncitul de mana discret , e o forma de violenta.

Maria Coman spunea...

anonim- nu, nu sunt doar lapte si miere, nici n-ar fi normal, ca suntem oameni, nu roboti, da, si smucitul e o forma de violenta, asa e

Maria Coman spunea...

monica- da, e si asta o forma, corect. am vazut multe cazuri

Anonim spunea...

Violenta este peste tot in jurul adultilor - pe strada si in mass media. As putea spune ca in societatea romaneasca exista o cultura pentru violenta. Violenta si sexul se vand cel mai bine, asa ca ziarele, revistele, programele TV si filmele trebuie neaparat sa contina asa ceva, altfel vanzarile si rating-ul scade.

Si-apoi intervin grijile - pierderea serviciului, a sotului/sotiei etc. Cat de calmi si rabdatori sunt parintii care sunt ingrijorati de ziua de maine? Intervin apoi si foamea, alcoolul, lipsa tigarii etc. Cat de calmi si rabdatori sunt parintii privati de mancare, alcool sau tutun?

Se incearca eliminarea violentei asupra copiilor - salut aceasta initiativa. Dar felul in care se incearca aceasta este total gresit. Psihologii care se ocupa de aceste situatii doar panseaza rani si nu incearca sa elimine cauza care a dus la producerea ranii. Parintii care-si lovesc copiii nu vor fi niciodata re-educati. Acesti parinti trebuie sa fie ajutati de specialisti sa identifice cauzele care-i fac sa devina violenti. Si cum violenta este o manifestare a unei gandirii negative, a unor rautati interioare, sau a nesatisfacerii anumitor placeri sau nevoi, psihologii trebuie sa inteleaga ca aici trebuie lucrat.

Pansatul ranilor ajuta, amelioreaza, dar nu vindeca. Intr-o societate in care violenta intra in mintea si inimile oamenilor (adulti si copii deopotriva) mai ales prin intermediul ziarelor si al televizorului, violenta nu va fi eradicata curand. Psihologii trebuie sa se gandeasca la alte metode de restabilire a echilibrului in mintea si inimile parintilor si sa incerce sa fie in colaborare cu mass media.

Cu totii suntem uluiti de frumusetea unui bebelus, a ochilor plini de inocenta ai unui copil, ai unui pui de catel, de pisica, a unei flori etc. Cand adultii vor sti sa-si indrepte privirile spre frumos si vor intoarce spatele definitiv gunoiului, abia atunci vom putea avea speranta ca este inceputul unei schimbari profunde.

Anonim spunea...

Justificarea ca "si ai mei m-au batut" apare in contextul societatii - toti o fac, deci nu voi aparea ca fiind anormal daca o fac si eu. Dar trebuie sa se inteleaga ca aceasta este numai o justificare. Violenta izvoraste din diverse cauze si nu neaparat ca "si ai mei m-au batut". Psihologii trebuie sa aplice o metoda holistica cand analizeaza asemenea cazuri, iar violenta promovata de mass media (filme, desene animate, jocuri video etc.) are un impact mult mai mare decat experientele din copilaria parintilor.

Eu nu stiu cum sa inchid mai repede televizorul cand copilul meu ajunge pe Cartoon Network sau Megamax si priveste pentru cateva secunde desene animate cu monstrii si roboti care ucid cu arme unele mai monstruoase decat altele.

Anonim spunea...

În primul rând, "holistică când" sună foarte rău.
În al doilea rând, pe televizoarele mele, de acasă, nu există CN sau alte posturi care difuzează desene animate pentru adulţi sau violente (Meniu-Configurare Canale-Ştergere sau Blocare... simplu).

Anonim spunea...

Oricât de bun ai fi ca părinte, tot o mai dai din coajă din diverse motive. Zic eu e nevoie de scoala părinţilor. Eu, sinceră, să fiu, am nevoie de un specialist să ne arate diferite metode de aplicare a educaţiei copiilor la domiciliu. Supernanny, superdadaca!

Strumful spunea...

O , eu am fost la cumnatata mea, mi-a picat fata cand si-a lovit fata peste mana de fata cu mine, m-am facut mica pe scaun, Sot s-a blocat si el ...si pentru ca nu ne voribim prea cu drag si spor nu am zis nimic. Multe mame considera bataia ceva normal si jignirile ceva constructiv.

Anonim spunea...

Bataia copilului este, din punctul meu de vedere, expresia incapacitatii parintelui de a se controla. Si eu am copii si nu o data mi`a venit sa`mi iau campii din cauza obrazniciilor sau a prostiilor facute de astia mici. Dar mi`am adus aminte ca, pe vremuri, cand eu eram copilul, mi`am luat batai "fara numar" de la parinti. M`au batut pentru ca nu am facut in clasa I betisoarele asa cum trebuie. Mama m`a batut odata pana mi`a dat sangele pentru ca nu am vrut sa mananc salata de sfecla rosie! M`au batutu daca luam nota mica sau daca, la sedinta cu parintii li se spunea ca facusem cine stie ce prostie. M`au batut daca scoteam un diftong pe un alt SEMIton decat cel dorit. M`au batut daca intram in casa cu 5-10 minute mai tarziu decat stabilisem. M`au batut daca nu era curat in camera mea sau in casa. M`au batut pana la 18 ani! Si NU A FOST DELOC BINE! Dar mi`am promis ca, atunci cand voi avea copii, sub nici o forma nu voi aplica "invataturile" alor mei. Am aflat ca, daca ma uit in ochii copilului meu si ii spun trista ca sunt dezamagita de ceea ce a facut, daca ii mai spun cate "sa`ti fie rusine ca ai facut asta" sau aplic cate o pedeapsa, merge. NU, nu ii mai aplic "o corectie de deriva" la fundulet, chiar daca multi dintre cei din jurul meu ma incurajeaza sa fac asta! Pentru ca eu stiu cum e sa fi traumatizat. Si chiar imi iubesc copiii!