sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Atunci cand tu devii stirea


 E greu sa tii jurnalistii atenti. Toti stiu povesti, toti au povesti, toti au trecut prin momente, toti au vazut moartea in fata, toti au simtit neputinta, toti au vrut mai mult, toti si-au propus sa schimbe lumea, toti stiu ca trebuie sa mearga mai departe si ca urmatorul lor subiect e poate la 3 minute distanta. 
Acum cateva seri, o sala plina pana la refuz de jurnalisti din intreaga lume a ascultat, a ras, a trait alaturi de Giles Duley momentele prin care a trecut.
Asa ca, cine este acest Giles Duley? Giles Duley are 42 de ani si este cel care s-a transformat din povestitor in stire. .Si-a inceput cariera ca fotograf de moda. Si a facut asta pentru mai bine de un deceniu. Povestea, miercuri seara, atunci cand l-am intalnit, ca dupa acest deceniu si-a dat seama ca de fapt nu asta vrea sa faca si a schimbat radical directia. A inceput sa faca fotografie de razboi, fotografie in zonele afectate de bonmardamente, cauze umanitare.


 Acum 2 ani, in Afganistan, a calcat pe o mina. A supravietuit. A supravietuit unui an de spitalizare. A supravietuit fara o mana si fara ambele picioare. A supravietuit. Si, uimitor poate pentru cei mai multi dintre noi, nu s-a transformat intr-o victima. Mi-a povestit, intr-un interviu pe care i l-am luat la Londra, ca pe cand era inca la terapie intensiva i-a venit ideea unui autoportret, pe care il avea foarte clar in minte. Si-a imaginat un portret care sa nu ascunda adevarul, dar care sa nu il prezinte ca pe un invins. Fotografia e cea de mai jos, pe care a facut=o la cateva luni dupa ce i-a venit ideea. 

Mi-a povestit, in seara aceea, ca vrea sa se intoarca in Afganistan, ca sa construiasca un spital acolo. Pentru ca in ciuda celor mai bine de 10 ani de razboi de acolo, nimeni din comunitatea internationala nu s-a gandit ca poate ar fi nevoie de un spital acolo. Pentru copiii de acolo, care si ei calca pe mine. Care si ei raman fara maini si fara picioare. 





Giles Duley, spuneam, nu a facut doar fotografie de razboi. A facut fotoreportaje despre nenumarate subiecte. Si povestea ca cel despre un tanar bolnav de autism a schimbat, in perspectiva medicilor si a echipelor de terapie, modul in care tanarul a fost tratat ulterior. Gasiti imaginile aici. E povestea lui Nick

Despre Afganistan :
- nu exista nicio cifra oficiala legata de numarul civililor care au murit in Afganistan din 2001 si pana in prezent. Exista o analiza facuta aici, care mentioneaza insa ca aproape sigur nu poti pune baza pe statistici.
-In context, pe tema Afganistan, va recomand sa cititi A thousand Splendid Suns. E tradusa la noi ca Splendida cetate a celor o mie de sori.

6 comentarii:

Viss spunea...

Cred ca e vorba de "Splendida cetate a celor o mie de sori".

Maria Coman spunea...

viss, da,da, corect, e greseala mea

Anonim spunea...

Nu stiti ca acum 2-3 ani,vorbesc de un vecin al meu,in ce hal era psihic,reactii destul de groaznice,mereu voia sa vorbeasca cu cineva strain care sa il asculte si sa ii dea sfaturi la orice ora,un om care sa ii fie aproape si de incredere(avea si are familie inchegata,dar violenta fizica era destul de dura,nopti nedormite,cosmaruri,urlete in casa,...),acum si-a revenit si mai povesteste ce se intimpla in Afganistan,si reactiile de neliniste inca mai apar,pentru niste bani care au venit si s-au cheltuit fara sa simta.Pe nimeni nu as sfatui sa plece sau sa tina loc de psiholog,sa ajute un om care este venit din zona de lupta(mai ales ca in armata,cine merge la psiholog este cam marginalizat pina la eliminare,vorbesc serios).

Andra spunea...

Frumos, Maria, bravo! Am făcut și eu un interviu cu el. A rămas nepublicat.

Andra spunea...

Frumos, Maria, bravo! Am făcut și eu un interviu cu el. A rămas nepublicat.

Viss spunea...

Anonim, hai sa fim seriosi, nu e asa, crede-ma, sunt exagerari, noi nu facem decat cel mult patrule pe A1 si pe inel, fara contact.