duminică, 22 decembrie 2013

Cum se construiesc amintirile

Disclaimer: mie imi place Craciunul, mi se pare cea mai frumoasa  sarbatoare dintre toate, in ciuda consumerismului, bisericismului sau oricarui alt curent excesiv din zona. Una dintre amintirile mele de la Revolutie e ca ai mei au venit acasa pe jos, un oras intreg, cu bradul in spate. Am stat, in cea mai mare parte a copilariei mele, intr-o casa veche, cu incaperi inalte, cu sobe, cu aer si patina. Dar asta e alta poveste, una lunga si frumoasa pe care tot zic ca o sa o scriu si nu se intampla. Se va intampla, probabil, cand o sa fie clara. 


Apoi, in primii ani ai caselor fara parinti, Craciunul a ramas acolo. Ce e drept, mai putin, pentru ca la vesnica alegere pe care o stiu cei care lucreaza in media, alegeam sa lucrez de Craciun si liber de Revelion. Ultima astfel de alegere a fost in 2009 si s-a terminat cu un Revelion la Istanbul, minunat de altfel. Brazi faceam, in fiecare an, dar septici, asa, la culoare...Cred ca am avut si negru la un moment dat. Erau frumosi, in vremea lor, si erau asa cum trebuiau sa fie pentru perioada aia de viata. Caci pe vremea aia parchetul nu era plin de abtibilduri cu Angelina, nu calcai niciodata pe piese de lego, nu trezeai toata casa in miez de noapte pentru ca te impiedicai de vreun ponei isteric care simtea nevoia sa iti spuna ca daca vrei sa asculti o poveste trebuie sa apesi pe butonul albastru. Era vremea in care puteai sa iti lasi paharul de vin pe masa, fara pericole. Era vremea cand pisica era singura care deranja globurile. De fapt era vremea cand Stuart era pe-aici, nu emigrase in zone mai linistite. Era vremea cand dormeam pana la pranz


Bradul de anul asta a fost facut aproape cu totul de ele. Ele, care se cunosc de pe la 3-4 luni. Ele care impart (uneori) acelasi iubit. Ele care merg impreuna in vacante. Ele care se cearta non stop, dar se pomenesc non stop. Ele care dupa o cearta spun
 Impacare, impacare, fara nicio suparare
Daca ne mai suparam, luam valiza si plecam
Si masina le gunoi

Ele care vor cozonac cu lapte si in inversul copilariei mele isi aleg fix bucatile fara nuca. Ele care dupa cozonac cu lapte mananca supa.
Ele care pleaca la Polul Nord si ca niste demni copii ai parintilor lor, dupa ce isi fac valiza cu provizii isi spun senine Nu e nimic daca nu avem destul, comandam la restaurant

Asta a fost de fapt o paranteza. Bradul de anul asta e usor stramb, dar e ales de ea. Primul ales de ea si primul Craciun in care stie exact ce se intampla. Sigur ca stia relativ si anul trecut si acum 2 ani, sigur ca l-a asteptat pe Mos Craciun si s-a bucurat de ce a primit. Dar anul acesta e cu totul si cu totul altceva. Anul asta abia traieste Craciunul. Anul asta abia stie ca globul acela e cel pe care l-am comandat inainte sa se nasca.
Stie ca marul verde l-am cumparat impreuna anul trecut. Bine, nu mai stie unde e steaua de pus in varf, dar asta nu mai stie nimeni din casa. Am pus-o bine, la fel ca si plicurile pentru scrisoarea pentru Mos Craciun, pe care le-am gasit la vreo 2 zile dupa ce scrisoarea a fost preluata de spiridusi.



Anul asta Mos Craciun o sa treaca repede, nu cred  ca il va vedea cineva. De venit insa, vine sigur. A promis.




Niciun comentariu: