vineri, 18 ianuarie 2013

80 de cadouri. Ce facem mai departe

In jur de 80, mai exact, pentru ca din fericire au aparut si alte intiative de sustinere pentru centrul de Recuperare de la Constanta. Va multumesc mult, cei mai multi dintre cumparatori imi sunteti prieteni, dar sunt si oameni necunoscuti, de al caror gest sunt la fel de impresionata. Inseamna 8.000 de lei, care vor ajuta la fundatie si 80 de tricouri pe care sper sa le si purtati, pentru ca mesajul trebuie sa mearga mai departe.
Ce putem face mai departe? Pai putem directiona 2% din impozitul pe venit catre Asociatia care vrea sa faca acest proiect. Se descarca direct de aici formularele. 
Putem incerca sa convingem firme sa se implice. Putem incerca sa senzibilizam un  deputat sau senator.
Putem sa cumparam in continuare tricouri.
Putem sa dam vorba mai departe. Se propunea la un moment dat sistemul MLM. Fiecare om convinge alti 5, sa spunem, care conving alti 25 si asa mai departe.
 Putem face multe.
Eu cred in proiectul asta si cred ca trebuie sa reuseasca.  Din pacate, in cazul multor dintre acesti copii, vorbim despre culpe medicale. Cititi marturiile de mai jos si ganditi-va cum putem ajuta.


Asa am descoperit ca totul s-a datorat unui virus contactat (de mama) in primul trimestru de sarcina si am realizat cat de superficiali si neprofesionali au fost medicul de imagistica, ginecologul si chiar medicul de familie, care nu au fost in stare din pacate, niciunul dintre ei, sa-mi recomande setul de analize TORCH, prin care s-ar fi descoperit ca exista o problema ce afecteaza fatul. 


A fost o nastere normala , totul decurgand minunat pana cand au decis sa imi administreze Mialgin (pentru dilatare, ora 15 ) asigurandu-ma ca aşa este procedura si totul va fi bine. Si acum imi aduc aminte cum se invartea camera cu mine si ma intrebam daca e normal, mai apoi dupa inca doua administrari cu Mialgin (orele 17 si apoi 17 : 15 ) nu mai simteam nimic de la brau in jos eram complet amortita. Momentul nasterii a fost groaznic , la ora 20 m-au suit pe masa de nastere , mai mult târâtă pentru că nu mă puteam sustine pe picioare si la ora 21 am nascut. Timp de o ora am avut impresia ca fac parte dintr-un film prost si eu sunt actrita principala. D-na doctor s-a suparat fantastic pentru ca nu puteam impinge, au dat drumul la perfuzie si starea mea era groaznica (oare ce era in perfuzie? ). Nu mai simteam aproape nimic , faceam eforturi sa ma concentrez pe partea de jos a corpului, cei din sala deveneau agitati si dupa doua monitorizari au decis ca trebuie să il scoata cu orice pret , bebe intrase in suferinta fetala de ceva timp , iar eforturile mele erau egale cu zero. O infirmiera s-a urcat pe mine sa ma ajute sa il nasc , ma durea si nu mai puteam sa respir, perfuzia ma inebunea , ele tipau , “il omori daca nu il nasti” si am intrat in stop respirator, moment in care schimbul de oxigen dintre mine si bebe s-a intrerupt (mentionez ca nu am primit nici un fel de ajutor , decat m-au scuturat putin).

vineri, 11 ianuarie 2013

Double or nothing

IN primul rand as vrea sa le multumesc celor 49 de cumparatori de tricouri de pana acum. Si sa va spun ca nu ma asteptam nici sa ajung la 35, dar la 49.....
Oricum, acum urmatorul target e 70, ca sa mergem ca la pariuri. La care nu ma pricep deloc, habar n-am cu ce se mananca. Dar daca scopul e unul bun, de ce nu.
Va mai spun odata, pe scurt, scopul e acela de a construi un centru de recuperare pentru copiii cu paralizie cerebrala si alte afectiuni extrem de grave. Pentru ca in Romania, din pacate, nu exista un astfel de centru. Parintii sunt nevoiti sa alerge- daca isi permit financiar- dintr-un colt in altul al lumii, in incercarea de a ii ajuta pe copiii lor sa isi imbunatateasca viata.
Nu imi imaginez cum e sa ai un copil cu paralizie cerebrala. Nu imi imaginez cum e sa ai un copil cu boala Lesh Nyhan.  Nu imi imaginez ce e in sufletul parintilor care stiu ca au avut un copil sanatos pana la momentul nasterii, cand au intervenit culpe medicale. Si cu toate acestea parintii acestia si-au rupt din timpul lor ca sa se ocupe de acest proiect.
S-au gandit ca va fi usor sa gaseasca 50.000 de oameni dispusi sa participe la realizarea unui vis. N-au gasit deocamdata. Eu sper ca vor reusi. Aici ne-am adunat 50. Ne putem aduna 70. Sau 100...Oricati. Daca nu puteti dona, macar dati mai departe. Faceti proiectul cunoscut.

miercuri, 9 ianuarie 2013

22 s-au dus. Mai trebuie 13 tricouri.


22 de tricouri, adica 2200 de lei, au fost comandate astazi pe site-ul asociatiei Copii, Suflete, Sperante. Nu stiu daca toate aceste 22 de tricouri sunt luate de cititori ai acestui blog, sper sa fie asa, unele nume le recunosc, pe altele nu. 
As vrea sa va multumesc, nu stiu deocamdata cum sa va multumesc, dar ma gandesc la alta. De fapt, daca ma gandesc bine sunt 23, nu il vad pe lista pe un drag prieten, Vlad Draghicescu. Asadar, 12 to go




Alina Stanescu
Alina Ionescu
Florin Danu
Miruna Margarit
Nicoleta Coman
Alina Petrescu
Vlad Deaconu
Natalia Ene
Miruna Jovin
Dana Pluhovici
Vlad Mercori
Radu Vasile
Maria Paun-Anghelescu
Diana-Olivia Hatneanu
Mara Stoenescu
Ioana Macoveiciuc
Ana-Maria Diaconescu
Narciz Sabau
Orestia Mocanu
Nadina Campean
Maria Mihanta
Catalina Bratu

marți, 8 ianuarie 2013

Cadouri de ziua mea

M-am gandit eu asa ca anul asta mi-ar placea sa primesc cadouri de la voi. De fapt e un win-win, voi imi cumparati mie un cadou, dar de fapt primiti un tricou, iar banii se duc pentru construirea primului centru de tratare a copiilor cu leziuni cerebrale.
De cele mai multe ori, copiii acestia au probleme din cauza nasterilor traumatice. In Romania, din pacate, nu exista niciun centru corect si complet dotat pentru asta. Sunt cateva de stat, dar depasite, asa ca parintii sunt nevoiti sa stranga bani si bani si bani pentru terapii in strainatate.   Statistic, în România sunt cca. 50 000 de copii cu tulburări neuro-motorii grave şi fiecare din ei are nevoie de o speranţă. 
Familia unui astfel de copil si-a propus sa porneasca acest proiect extrem de ambitios. Si-au propus sa stranga un milion de dolari si au creat tricourile astea, pe care le primesc cei care doneaza 99 de lei. S-au gandit, cei din familia aceasta, ca va fi usor sa gaseasca 50.000 de oameni care sa doneze 100 de lei  Si da, pare usor. Dar nu e. Pana acum, intr-un an, s-au gasit 310 donatori. Eu am tricoul cu numarul 310......S-au strans cam 10.000 de dolari. 10.000 dintr-un milion. O picatura intr-un ocean. 
Eu va propun sa cumparati voi, cititorii acestui blog, 35 de tricouri. Eu implinesc 35 de ani. 
Cititi, va rog, povestile copiilor si ganditi-va ce putem face pentru ei. Poate aveti idee cum putem ajuta ca proiectul asta sa devina realitate. 
Povestea Raisei
Povestea lui Calin
Povestea lui Miriam
Plus multe alte povesti pe site-ul asociatiei Copii Suflete Sperante. 

Astept pe mail confirmarile de plata. Mi-ar placea sa fiti 35. Mi-ar placea sa aveti idei despre cum putem merge mai departe. Multumesc

miercuri, 2 ianuarie 2013

Despre sistemul de sanatate

Cum stiti deja, ca ma lamentez de o gramada de vreme, sunt racita. Mega racita. Ultra racita. Cea mai racita cu cea mai raceala din lume. Prima zi nu m-am putut misca, ma dureau toate oasele, muschii, unghiile, parul, genele, urechile si asa mai departe. A doua zi ma durea jumatate de cap. aia dreapta. Ceea ce a adus diagnosticul pus de un medic mare specialist de nevralgie de trigemen. Care, daca o cautati pe google, e ceva groaznic, care nu se vindeca. Primul medic  a fost la stat.
Al doilea doctor a avut dreptate, probabil, mi-a dat un tratament, n-avea de unde sa stie ce si cum va evolua. V-o recomand cu caldura pe doctorita Samuila.
In fine, sambata club, fumat, baut, gresit, duminica vocea incepe sa dispara. Marti dispare de tot, ma tratez eu dupa urechea mea si sms-uri cu o alta doctorita, pe urma ma panichez si zic sa ma duc la urgenta la PAnduri, ca e spital specializat si ca i-o da cineva de cap.
Gresit. Gresit. Gresit.
Odata ca era 1 ianuarie, motiv pentru care cred ca era cea mai rezidenta dintre rezidente acolo. Care cea mai rezidenta dintre rezidente, pe langa ca era profesionista, mai era si glumeata. Cand am intrat in camera de garda, am incercat sa zic buna seara. Incercat pt ca ieseau niste sunete dubioase fara noima. Ea, glumeata: - Ce problema aveti?
Pai sa vedeti, daca nu v-ati prins, nu pot sa vorbesc. Buuuun. Cica sa se uite in gatul meu. Imi smulge limba din gura, mi-o infige intre dinti si incepe sa apese. Gen sa vada daca dintii taie limba sau nu. Se supara cand ii spun ca n-are rost sa ma lase fara limba. Norocul meu- sa zicem, e ca vine alta. Ceva mai batrana. Si mai normala. Adica nu brutala. Bun, imi face endoscopie, se minuneaza de coardele vocale praf, se minuneaza de ce am si in nas, imi zice ca repaos vocal. Optimist, imi povesteste ca unii tb sa taca si trei saptamani, eu insist ca imi tb o solutie pana maine. Zice ca nu exista. (intre timp, cea mai rezidenta se hlizea scriind o reteta cum ca vine o urgenta de la fetesti si cum ca ea nu mai iese pe hol, ca o ataca pacientii)
Se termina cu analizele, cica sa imi dea tratament. Ma intreaba daca stiu de tantum verde (am inghitit niste tone in ultima saptmana). imi da picaturi de nas si vitamina c. Zic ca am am aparat de aerosoli, sa-mi dea o formula de aerosoli, ca mi se pare mai sigur. Si ma intreaba seninca cu cei ii fac copilului. Adica mai exact ce i-a dat pediatrul Smarandei, sa folosesc si eu. Ce conteaza ca ea n-a avut niciodata laringita, ca formulele variaza, etc.....Asa ca zau daca nu incep sa am aceleasi semne de intrebare legate de medici pe care le au multi.....Frate, la spitalul ORL sa nu dai un tratament pentru laringita?????

Si acum, va zic ce a functionat la mine. Evident, cu recomandarea sa mergeti la medic. Desi incep sa ma intreb la ce bun
aerosoli cu flixotide si dexa si ser, 1 ml,  1 ml, 1 ml
bioparox
homeovox