miercuri, 28 mai 2014

Despre nicio metoda de crestere a copilului, precum si despre muci

Avand o dimineata libera, au rezultat urmatoarele:


Nu inteleg deloc ultimele trenduri din categoria

1. Nicio gradinita nu e buna pentru copilul meu. Nu inteleg de ce cautam sa le oferim perfectiune cand n-o sa aiba parte de ea niciodata mai incolo. Nu inteleg de ce ii ferim de fapt. Da, sigur, in general sunt foarte multe lucruri care pot fi imbunatatite, dar de aici pana la a muta copilul la fiecare 3 luni in alta parte pentru ca diverse e drum lung. Plus ca nu ii lasi niciodata suficient timp sa se adapteze. Da, gradinitele au diverse sisteme in baza carora functioneaza. Pot sa ne placa sau sa nu ne placa. Exista alternativa de homeschooling, daca stim ca avem capacitatea sa facem asta.
2. Nu inteleg spaima mamelor de copii mai mici de copiii de 4-5 -6-7 ani si mai multi ani. A scris despre asta Roxana aici
la 4-5 ani copiii sunt niste bombe de energie, curiozitate si revolta. Nu sunt niste aproape oameni mari, disciplinati si ascultatori, ci niste fiinte cu personalitate proprie, vointa proprie si multa nevoie de a testa limite si a invata singure. Rezultatul este un omulet care alearga in toate partile, aparent haotic, care de cele mai multe ori nu vede ciotul de copac din fata picioarelor si cade lat peste el. Atunci cand trec razant pe langa un bebe instabil probabil ca nici nu l-au vazut. Cand se inghesuie 3 pe un tobogan o fac pentru ca nu au timp de asteptat. La 4-5 ani timpul se contracta ceva teribil. Totul trebuie facut acum, repede, imediat. Rabdarea inca se preda cu lingurite mici si se inghite ca o pastila amara. Nu sunt niste prost-crescuti necivilizati salbatici rai. Ci niste copii care au prea multe lucruri de facut in prea putin timp. Caci cel mai probabil, la 4-5 ani, copiii astia stau circa 7-8 ore pe zi la gradinita, intr-un mediu observat si bazat pe reguli, mai mult sau mai putin relaxate. Dar totusi, cu un program, niste limite si multe momente in care nu pot face chiar ce vor. Deci da, seara, in parc, sunt putin salbatici. E oaza lor de libertate, cele nici 2 ore cand pot alerga bezmetici si se pot elibera. Tolerati-i un pic si pe ei. In restul zilei, parcul e al bebelusilor:)


Nu, copiii astia nu sunt needucati, sunt doar in alta etapa de dezvoltare decat cei mai mici. Sigur, si pe mine ma enerveaza uneori ca Smaranda se descalta prin locurile de joaca, pentru ca sosetele ei arata intotdeauna jegos. Dar e o etapa care va trece. Asa cum a trecut si aia cu urcatul pe tobogan. Ca si aia in care se imbraca doar in fuste. Apropo, acum, cand sunt aproape 30 de grade, umbla doar cu bluze cu maneca lunga. Sunt experientele lor, sunt lucruri de care trebuie sa se lamureasca singuri, mi se pare mai firesc sa se prinda singura ca ii e cald decat sa ii spun eu ca o sa ii fie cald asa, principial.
La noi in curte sunt peste 30 de copii. De la cateva luni la pre-adolescenti. Se invart in aceiasi metri patrati de ani buni. Sunt copii de un an, de 2, de 3, de 4, de 5 samd, cam in fiecare an se nasc cativa. Copiii astia s-au impartit singuri pe grupuri de varsta, dar asta nu inseamna ca nu interactioneaza. Cand vor si daca vor. Copiii astia nu au avut conflicte majore intre ei. Sigur ca se mai cearta. Sigur ca Smaranda si Eva uneori nu vor sa se joace cu cei mai mici, dar aspira la joaca cu fetele mai mari. Dar se regleaza singuri. Si asa trebuie sa fie. Sunt primele lor relatii interumane.
Apoi mai e problema cu mucii. Groaznica problema a mucilor. Ca cica daca copilul are muci, sa-l bagi la izolare. Care copii pot avea muci 10 luni pe an, timp in care, desigur, sa ii inchidem in boxa, ca sa nu imbolnaveasca pe altcineva. Bolile copilariei sunt normale. Se intampla, oricat i-am feri. Iar afirmatiile alea cu vaipanala3aninaavutnimic vin dintr-o necunoastere a mediului social inconjurator. Pentru ca da, pana la intrarea in comunitate, cei mai multi nu au mare lucru. Asteptam sa se intample si asta dupa, nu se intampla si blamam restul lumii pentru asta. Sunt tari in care se fac petreceri pentru copii cand unul are varicela, tocmai ca sa scape de boala in copilarie. Pentru ca in cazul fetelor, de exemplu, boala e mult mai grava la maturitate. Sigur, nu zice nimeni sa plimbi copilul contagios prin parcuri la ambitie, dar hai sa nu ne mai speriem de 3 muci ca si cum ar fi sfarsitul lumii. Dar stiu mame care nu si-au dus copiii la petreceri de Craciun pentru ca poate, cine stie, acolo ar fi putut sa apara un alt copil care sa aiba, desigur, inspaimantatorii muci.

3. Nu inteleg si asta am mai spus-o, toata aceasta teoretizare a crescutului copiilor. Sunt zeci de curente, zeci de metode, zeci de manuale, zeci de predicatori care ne invata cum sa facem, ce sa facem, ce sa n ufacem, cum sa ne jucam, cum sa nu ne jucam., cum sa ne certam, cum sa nu ne certam, cum sa coloram, cum sa nu coloram, cum sa facem si sa dregem. Sunt conferinte pe care dam sute de lei ca sa invatam ceea ce de multe ori ar trebui sa fie instinctiv. Am citit zeci de review-uri de la conferintele astea, tocmai ca sa incerc sa inteleg de unde vine fascinatia pentru ele. Si foarte rar am gasit ceva mai mult decat ceea ce scrie prin cartile scrise de aceiasi conferentiari. Carti care si alea teoretizeaza si incadreaza mult mai mult decat e cazul. Sunt cumva din categoria motivationalelor de adulti. Alea despre 10 reguli care sa te faca mai optimist. Plus ca adesea se contrazic, curentele astea. Sunt unele care spun sa ii laudam. Sunt altele care spun nuuuu, lauda e rea, de ce sa ii laudam. Sigur ca nu e ok sa ii lauzi pentru orice, dar nici sa nu ii lauzi niciodata, atata vreme cat ti se pare apreciabil ceea ce au facut. 
 Nu inteleg de ce sa nu ii lasam sa se enerveze, sa se descarce, sa isi formeze pareri prin observatii proprii, nu prin prisma experientelor noastre. Nu inteleg de ce sa nu fim naturali in relatia cu ei.
In principiu, cred ca de fapt nu inteleg mai nimic. Dar e ok. 
Mai cititi pe tema : 
Un articol despre cum ne stricam copiii din prea multa grija 
Un text al Adei, tot relativ pe tema. Cu mentiunea ca nu am reusit sa inteleg niciodata de ce sa iti pui problema sa renunti la ce iti doresti tu pentru ca diverse. Solutii exista intotdeauna sa ai timp si pentru tine, evident, daca ti-l doresti. Daca nu ti-l doresti, e ok. Daca insa ti-l doresti si te ascunzi sub umbrela lui e imposibil, atunci e doar vina ta. Se gaseste timp si de iesit in oras si de mers la un film si de masaj, daca iti doresti masaj si de sala daca visezi la sala si de bicicleta, daca vrei sa te plimbi cu bicicleta.

Un comentariu:

Simona spunea...

Nu cred ca as fi putut sa sintetizez mai bine tot ce ai spus. Ai perfecta dreptate (nu ca ar trebui sa auzi laudele mele), dar mi se pare normal. Da, stiu, vrem sa-i crestem si sa-i ferim de suferinta, dar daca nu invata in copilarie sa relationeze cu altii si "self regulation" (cum naiba se cheama asta in romaneste, cand stii sa spui ce simti si sa te analizezi singur, nu sa te ia valul) cand sa invete, la batranete?! Asa e cel mai bine, descopera frate totul in copilarie, la scara mai mica si mai putin periculoasa, ca mai apoi sa poti extrapola cat de cat cand te ia viata cu adevarat pe sus. Noi avem cele mai lungi discutii cand vreunul din copii e suparat sau plange. Cand bunica-su invariabil se chirceste de grija si incepe cu "nu mai plange, te rog" si eu incep cu "ok, ia sa vedem, de ce plangi?" si ii ajut sa ajunga la radacina a ce i-a suparat, de ce, ce ar face ca sa rezolve, de ce nu-i bine sa-i crape capul cu bata de baseball copilului care i-a aruncat ursuletul pe acoperis si asa mai departe... dar nu incerc sa ii calmez ci incerc sa-i ajut sa-si gaseasca resursele sa-si gestioneze singuri conflictele, relatiile si sentimentele... Cum ar veni, nu le dau pestele, dar ii invat sa foloseasca undita :P
Foarte bun articol!