vineri, 10 octombrie 2014

Unde mergem cu copiii

Ca tot vine iarna si trebuie sa ne mutam prin interioare, cine unde mai merge cu copiii? La ce cursuri sau ateliere ati mai fost si au fost ok? Bine, si cele care n-au fost ok merita mentionate, ca sa le evitam. Cursuri de teatru, de desen, de pictura, de dans, de astronomie, intot, unde si pe unde.
Noi am tot fost in ultima vreme la Fundatia Calea Victoriei, v-am spus.
La piesele de la Tandarica si de la Creanga, dar astea sunt deja clasice.
Asteptam pinguinii din Madagascar, dar mai e o luna.
La locul de joaca cu escalada din Carrefour Baneasa.
Vrem la opera, la Hansel si Gretel, inteleg ca montarea e foarte tare.
Mai mergem la Asociatia Da de ce, problema e ca de obicei incep la ora 10.00, in week-end, ori nu suntem in stare sa ajungem la ora asta, din pacate.
Vrem la Clasic e Fantastic, doar ca nu mai inteleg nimic din cum functioneaza, plus ca sistemul ala cu luat bilete de la casa, doar cu program fix etc il face cam greu de prins.
Asa. Plus restaurante. Ceainarii. Cofetarii. Locuri child friendly. CA se tot inchid si se tot deschid de la sezon la sezon.
Cu update, tocmai am gasit asta . Atelierele de la Muzeul Antipa. Si mi am amintit, duceti copiii la Gradina Botanica. E minunata toamna.
Cu inca un update, Funny Circus
Atlfel, cursuri de astronomie stiti pe undeva?
Deci. Unde?

2 comentarii:

Ria spunea...

Primele ateliere la care a fost T au fost cele ale Valentinei de la Interesart, Minunate! O recomandam cu drag pe Elena de la Holy Moly si atelierele ei.
Am fost la De dragul artei cand era mai mic, in ultima vreme n-am mai ajuns, dar am fost la MNAR la programul cu Brancusi si a fost foarte ok. Am mai fost la Ikedoo si i-au placut mult, au fost ok si din punctul meu de vedere.
Mai sunt expozitiile interactive din cadrul festivalului de stiinta care i-au placut.
In vara a fost la scoala de rock. Baietii aia nu prea au experienta cu copiii, dar sunt bine intentionati.
Noi cautam cursuri de pian (dar nu acasa) si da, cautam si cursuri de astronomie.
Aa, se mai duc la sala la catarat.

Anonim spunea...

http://www.oraselulcunoasterii.ro/en/
Am aflat de el dintr-un reportaj de la RRA.