luni, 29 septembrie 2014

Centura de siguranta pentru copii. Sau despre inconstienta

Preambul: de ieri incoace codul rutier prevede amenzi pentru cei care calatoresc cu copii in masina, fara ca acestia sa stea in scaun special- pana la varsta de 3 ani- sau cu centura de siguranta, pe bancheta din spate, dupa aceea. Amenzile sunt mari, e adevarat, dar necesare.

Context:În timpul unui impact, la 50 km/h, viteza de deplasare în oraş, asupra unui adult de 80 kg acţionează o forţă de 2 tone. În acest caz, asupra unui copil revine o lovitură cu forţa de 500 kg. Pentru pasagerii din spate care nu şi-au pus centurile de siguranţă, o astfel de lovitură este foarte periculoasă. Ei se pot lovi de podul maşinii, iar pasagerul din mijloc, în general , zboară prin parbriz.  (sursa: politia romana)


CE e interesant insa, aci, la noi, in Romania, e modul in care reactioneaza, culmea, parintii. Care ar trebui sa fie multumiti ca iata, in sfarsit reglementarile sunt clare. Ei bine nu. Unii vin si comenteaza in subsoluri de articole cum ca e aproape de barbarie sa tii un copil legat ore in sir. Legat, da. Adica terorizat. Obligat de parintii cei rai sa stea nemiscat. Vai, doamne, toti parintii cei moderni care cred in libertatea absoluta sunt revoltati. Acei parinti care si-au dus copiii fara scaun sau centura pana in Grecia, ca vezi Doamne, plangeau. Acei parinti care cred ca e bine asa. Si sigur. Acei parinti care nu isi pun problema ce se intampla la o frana brusca la 50 km la ora. Acei parinti care isi spun ca ei conduc prudent si oricum, au experienta. Acei parinti care, ca un domn care se dorea europarlamentar, sustin ca ce se poate intampla, doar noi in copilarie mergeam fara centura si uite ce frumos am crescut.
(Iulian Capsali, fost candidat la europarlamentare, pe Facebook:  daca ai copii, mai bine stai cu ei acasa. Pentru ca, daca nu ai scaune "speciale" suficiente, iei amenzi de 100 de euro, intr-o tara care ofera pentru copii cea mai mica alocatie din UE (Romania fiind o tara cu politici "de dreapta", care descurajeaza familia), de 10 euro. O amenda = 10 (zece) alocatii lunare. Deci nu mai pot duce cu masina mea de 5 locuri copiii pe bancheta din spate, cei mai mici in bratele celor mai mari.
Am batut in anii '70 cu masina Skoda 1000MB, impreuna cu parintii si fratii mei, uneori si bunicii, toata Romania. Facem in fiecare an turul tarii, mereu prin alte zone. Fara scaune speciale.
Traiască UE, care ne reglementează viata zi de zi, tot mai strâns!)

 Supremul argument, spuneam, pentru varstele mici, e ca plang. Ei, copiii. O fi asa, nu stiu. Smaranda are aproape 5 ani si nu se urca ea decat in scaun. Daca cumva nu ii prind eu bine centurile se sesizeaza imediat. Sigur, a avut vreo 2 momente de revolta. Pe la un an, cand a refuzat sa stea in scaun si am stat, cu rabdare, o ora in parcare la Kaufland, explicandu i ca nu plecam pana nu sta acolo unde trebuie. Si a doua oara, era ceva mai mare, am oprit la un politist, foarte dragut, care i-a explicat si el diverse. Mai exista si argumentul financiar, cum ca scaunele sunt scumpe. Or fi, e adevarat, dar isi acopera investitia. Eu il folosesc, repet, de aproape 5 ani.
Sau, iata, alte comentarii :
Am si copii ( 3 minori )sunt si sofer cu peste 500 000 km fara incidente. Numai ca unii mai pleaca din localitate nu stau numai in oras, unde copilul, da poate sta fara probleme. Daca pleci din Bucuresti la Satu Mare cate ore faci?? Sugarul trebuie hranit la san cand cere, nu cand vrei tu sa parchezi( sau cand gasesti refugii de parcare ). Ii pui centura sugarului in scaun si țâța unde?

 O prostie fara margini. Copii pana la 8-9luni nu stau in fund. Nici dupa aceea nu este recomandat pana pe la 1,5 ani sa stea mult timp pentru ca este afectata coloana. O lege facuta de tampiti pentru amenzi. Rusine.

Gasiti aici ce efect are un impact la viteza mica, atunci cand nu porti centura. Tu, adult sau copilul tau
 Cautati crash teste pe youtube. Poate asta va va convinge ca oricat ai citi teorii de parenting si te ai duce la cursuri de iubireneconditionatablablabla, nu e suficient.

 VA reocmand sa cititi si interviul pe care mi l a acordat Titi Aur, cu ceva timp in urma. Il gasiti aici

vineri, 26 septembrie 2014

Happiness is

John Galsworthy, Forsyte Saga, una dintre pasiunile mele de prin adolescenta.  E cu Anglia, e cu cronica, e cum trebuie, e momentul sa le recitesc. Ma tot gandesc la ele de ceva vreme

Stiri pe scurt

1. Diseara, in parcul Tineretului, este Noaptea Cercetatorilor.  Stiinta pe intelesul tuturor, si al copiilor.

2. Maine si poimaine, la Promenada, e Festivalul Stiintei, tot pentru copii. Programul e aici

3. Zilele acestea este Festivalul International de Teatru pentru Copii. Noi mergem deja de vreo 3 ani. Programul il gasiti aici

4. De maine reincepe si cursul de teatru, la Fundatia Calea Victoriei. Uitati-va pe site, sunt multe programe interesante si pentru adulti.

5. Ca tot vine frigul, la Baneasa s-a deschis un loc de joaca nou pentru copii. Cu catarari si altele. Kiddo Play Academy

6. In week-end e Happy Thriatlon, la Mogosoaia.

7. Un fel de targ de frantuzisme, branzeturi, patiserie, si altele, la Voila, detalii aici

8. Studio Cabal Clothing are o colectie noua senzationala. In week-end o sa fie la The Ark, cu reduceri. Eu mi am luat deja cate una, cate alta, printre care asta
Enjoy

joi, 25 septembrie 2014

Parfumul de toamna

"Parfumurile au o putere de convingere mai mare decat cuvintele, aparentele, emotiile sau dorintele. Persuasiva putere a parfumului nu poate fi evitata, intra in noi ca o respiratie, in plamani si ne umple coomplet. Nu exista leac pentru asta. " Patrick Suskind, Parfumul 
 




Toamna aceasta, Gaiac

Am mai scris despre parfumuri aici. De altfel, Aqua di Sale ramane pe primul loc, iar Orange Star pe locul 2. Doar ca Aqua di Sale nu merge pe frig, iar Orange Star e de foarte frig, nu de vremea asta molcoma.
Tot despre parfumuri, dar proustian si amestecat cu rillettes, aici
Si aici
Si in diverse alte locuri, ca na, nu ma pot abtine



marți, 23 septembrie 2014

V for Verde

Cand: sambata 11 octombrie si duminica 12 octombrie
Unde : Casa Universitarilor, strada Dionisie Lupu, nr 46
De ce: Ei bine, aici sunt foarte multe motive, printre care :
- pentru ca V for Verde si V for Vintage sunt unele dintre proiectele cu traditie in Bucuresti, care au devenit mai bune in timp, nu s-au transformat in circ
- pentru ca veti gasi acolo expozanti cu  bunatati si delicatese bio, condimente si mirodenii, cosmetice naturale si organice, articole eco deco, food & treats, slow food si raw food, workshopuri dedicate oamenilor care iubesc viata sanatoasa. 
- pentru ca vor fi sedinte de cooking
- pentru ca sambata, de exemplu, va veti putea intalni cu Carmen Bruma




duminică, 21 septembrie 2014

Horezu de week-end

Cazare: Am stat la Conac, asa se si numeste, de altfel. Senzational loc, cu zen bun si atmosfera frumoasa. Undeva pe un varf de deal, cu deschidere pe toata zona.

Cu camere exact atat de traditionale cat trebuie, caci paturile brancovenesti nu sunt neaparat pasiunea vietii mele. Plus ca tot in camere gasesti si cateva carti- John Grisham si pe-acolo, dar cum eu imi luasem o carte care nu mi-a placut, a fost perfect. Nici prea mult, nici prea putin, exact atat cat trebuie, cum spuneam. E construit de doi bucuresteni, care au vandut tot si s-au mutat acolo. Si se vede ca e facut cu cap. Sistemul e simplu, nu cred ca au prea multi angajati, am mai vazut in Provence asa. ai la dispozitie un mic living, unde ai cafea, vin, bere, ceai, te treci pe caiet cu ce consumi. Pentru serviciile de receptie sa zicem, suni la clopotel, ei stau tot acolo si vin imediat, dar in principiu nu prea ai ce nevoi sa ai. Terasa e senzationala, cu vedere, cum ziceam, spre toata zona.

Sunt foarte multe de vazut prin zona, n-am apucat sa ajungem decat in cateva locuri. Orasul in sine e curat si bine intretinut, plin de flori, cu case bine ingrijite.
Manastirea Horezu: e o manastire extrem de frumoasa, cu multe flori, cu o gramada de dulceturi de vanzare la intrare, inclusiv de cirese negre.

Manastirea Bistrita: atmosfera mult mai industriala, asa, totul se plateste, plus ca la intrare e plin plin de cersetori. Dar manastirea e frumoasa, merita sa mergeti daca ajungeti in zona.

Cheile Oltetului: zona e spectaculoasa, face parte din rezervatia naturala Ranca. Imediat ce intri in defileu, temperatura scade simtitor, inteleg cu pana la 10 grade.

PEstera Polovragi: e in interiorul cheilor, cam la 200 de metri de locul unde pot fi lasate masinile. O pestera cu istorie lunga, locuita, pare-se, de la daci incoace. Ghidul e o doamna inginer geolog, foarte pasionata de ce face si care stie o multime de detalii despre loc. Am vazut si cativa liliei, inteleg ca sunt cam 1.000 in pestera.
(in fata la manastirea Polovragi au un kurtos kolacs senzational)
Salina Ocnele Mari (mai spre Valcea, deci de intoarcere) Zona turistica, cea vizitabila adica, e destul de bine amenajata, au teren de baschet, mese de ping pong, mese de biliard, n-am jucat, deci nu stiu daca sunt ok. Cam subtire la entertainement pentru copii, sunt vreo 3 tobogane din acelea de copii mici mici, niste casute tot pentru cei mici si cam atat. E si restaurant acolo, merita o vizita,

Manastirea Cozia : e una dintre cele mai frumoase din zona, plus ca pozitia e senzationala. Cum intri dai de o livada de meri, acum era perioada de recoltare cred. Foarte aglomerat, plin de turisti nemti, deci n-am stat prea mult
Mancare in Horezu: Am mancat de 2 ori la pensiunea Siva, chiar in centru. Corect, nimic spectaculos, restaurantul usor de trista amintire asa, dar oamenii foarte draguti, foarte saritori. Meniu standard de restaurant, nimic special, dar curat si in regula.
Am fost intr-o seara si la Conacul lui Maldar. Se vede investitia acolo, peste 1 milion de euro, e frumos facut, foarte elegant. Dar mult prea formalist pentru gustul meu. Si nici atmosfera nu m-a dat pe spate. Plus ca au meniu fix, ce se gateste in ziua respectiva. Poate fi o idee buna, mie nu mi s-a parut. Dar repet, arata frumos, merita sa incercati daca ajungeti in zona.

vineri, 19 septembrie 2014

Zelda Fitzgerald, anii 20, sampanie, jazz, bani, schizofrenie si altele

Mi am tot propus sa scriu despre Zelda Fitzgerald de ceva vreme, de cand am citit Save me this Waltz mai exact, dar articolul asta tot zace prin draft de ceva vreme.  Toata lumea vorbeste despre el, putina lume vorbeste despre ea, cu toate ca a fost o figura marcanta a epocii. Zelda  si Scott Fitzgerald au fost unul dintre cuplurile celebre ale Americii si Europei anilor 20, exact in perioada epocii jazzului. Exista un site care povesteste foarte multe despre ei, il gasiti aici. 
Zelda Fitzgerald a fost si ea o romanciera destul de cunoscuta in epoca. L-a cunoscut pe Scott la o petrecere, desigur, iar viata lor a continuat o lunga perioada ca o emblema a eopcii jazzului. Din petrecere in petrecere, pana cand la inceputul anilro 30 Zelda are o cadere psihica si este internata cu diagnosticul schizofrenie.
Ceea ce putina lume stie insa despre Zelda fitzgerald e ca era o ilustratoare foarte talentata. Si ca desenele ei, care poate par acum obisnuite, au revolutionat tendintele momentului. 


(mai multe aici)
Zelda Fitzgerald despre ea insasi:
"Nu am nici cel mai mic sentiment de inferioritate sau timiditate sau dubiu si nici principii morale."


A black and white photograph of a young woman outdoors in a ballet pose, one arm extended. She looks at the camera.
Zelda Sayre at about 16, in dance costume





















Zelda Fitzgerald a fost, sa zicem, opusul lui Hadley Hemingway, una dintre sotiile lui Ernest Hemingway care nu a reusit insa deloc sa se adapteye vremurilor acelora. Ea isi dorea copii si stabilitate, el traia din plin decadenta timpurilor. E cea care spune, in "Sotia din Paris", Eu puteam sa il iubesc la nebunie si sa ma straduiesc din rasputeri sa-l inteleg si sa-l sprijin, dar nu puteam fi o privire proaspaa si un zambet proaspat dupa 5 ani. Nu puteam fi nouă

marți, 16 septembrie 2014

A Paris

Eu as vrea la Paris cam tot timpul, dar toamna as vrea cel mai mult la Paris
Pentru ca intr-o toamna, acum mai bine de 10 ani, intr-un sfarsit de octombrie, pe cand eram deja acolo pentru a nu stiu cata oara si inca nu aveam vreo pasiune (da, imi placea, era ok, spectaculos, frumos, interesant, vizitabil, dar nelocuibil) am prins niste zile absolut spectaculoase. Spectaculoase din punct de vedere al luminii. Am tot incercat sa o povestesc pe lumina aceea, n-am reusit niciodata. E atat de aurie si de calduroasa si de plina de licurici si umbre si arome, incat la un moment dat mi-am dat seama ca e inutil sa incerc sa o descriu. Si ca asta e, cine o stie, bine, cine nu, s-o caute sau sa n-o caute.
Prima data am vazut-o cred in Jardin du Luxembourg.
De atunci am inceput -fara sa vreau- sa mi clasific orasele in functie de lumini. Sunt orase cu lumina buna, Bucurestiul e si el asa, daca stii dupa ce sa te uiti. Insa niciunul n-a reusit sa ajunga la lumina Parisului.
Ah, si tot intr-o toamna trebuie sa ma intorc la Chenoceau, castelul Dianei.
Pana atunci

O zi dezastruoasa ***

A inceput cu rosiile pe care mi le-a adus Marius Huc la birou. Din productie proprie, de Corbeanca.

Apoi,  oprire, dupa serviciu, a fost la French Revolution.  Nu sunt un mare fan al eclerelor, dar am zis sa ma duc sa vad cu ochii mei minunea, ca prea vorbea toata lumea despre ele. Foarte sceptica m-am dus. Ete na, sunt niste eclere, cum sa fie ele ca sa fie memorabile. Ei bine, cele cu caramel sarat sunt mai mult decat memorabile, altele n-am incercat inca. Oricum n-au cum sa fie mai bune (sic)
Acuma, rosiile de la Huc meritau si ele ceva atentie, asa ca m-am oprit la La Farine unde au cea mai buna paine cu branza din Bucuresti. Din Europa si poate chiar si din lume, ca in alta parte oricum n-am mancat.
PE urma, desigur, rosiile de la Huc si painea de la La Farine meritau deja mai mult, asa ca m-am dus si sa ridic comanda de la Casa cu Gemene. Cu toate ca au zis recent ca telemeaua PEstera, aia de imi place mie cel mai mult e underground. In fine, i-am iertat pentru ca au adus un cascaval nou, pentru crema de iaurt, pentru diverse, stiu ei la ce ma refer. Apropo, sa stiti ca au deschis un punct nou de livrare, in 13 septembrie. Doar va spun, nu va incurajez sa cumparati, pentru ca productia e limitata si si asa raman fara Pestera daca nu comand dinainte.


(**** Asta s-a intamplat joi.
Vineri am fost la Crina. La salata de vinete si pui cu mazare
Duminica am fost la Rural Fest.
De atunci nu m-am mai cantarit)

luni, 15 septembrie 2014

Colectia Costica Acsinte

Cu ceva vreme in urma au inceput sa imi apara in feed-ul de Facebook niste fotografii alb-negru, extrem de expresive. Portrete de familie, fotografii de studio interbelice, toate stranse in niste lazi pe care niste studenti s-au gandit sa le promoveze si sa le valorifice.
Fotografia, la vremea aceea, era destul de la inceputuri, asa ca e greu de imaginat cum a reusit Costica Acsinte sa surprinda toate acele expresii si sentimente.

"În 2008, Cezar Popescu, un pasionat de fotografie din Slobozia, l-a descoperit pe Costică Acsinte și de-a lungul ultimilor ani a reușit să convingă Muzeul să-i permită digitizarea celor peste 5.000 de plăcuțe de sticlă. Twitter, un articol din Times preluat de presa din toată lumea, biblioteca digitală Flickr, Facebook și o campanie internațională de fundraising online l-au scos pe Acsinte la rampă, într-un mod asemănător celui în care John Maloof, descoperind din întâmplare în 2007 o cutie cu 30.000 de negative, a făcut-o cunoscută pe Vivian Meier, dădaca misterioasă care fotografiase minunat și pe ascuns, vreme de patruzeci de ani, oameni și locuri din Chicago." (mai multe detalii gasiti pe pagina oficiala a colectiei, aici 
Recent, cateva dintre fotografiile lui Costica Acsinte, digitaliyate, au fost "colorate" si prelucrate, preluate si povestite de 2 dintre site+urile mele preferate.

MessyNessyChic are un articol despre arhivele uitate ale fotografiei si ilustreaza cu cateva dintre portretele lui Acsinte. 
 Iar pe Bored PAnda gasiti cateva dintre fotografii restilizate si colorate. Cam asa
Luati va timp sa va uitati pe fotografiile lui Costica Acsinte. E pacat sa va grabiti. Sunt ca un roman despre vremurile acelea.Uitati va la oameni. La atitudinile lor. La nemiscare. La imobilitate in fata fotografiei. La cata munca e in spatele acestor fotografii.  Iar noi ne rupem in selfie-uri.

sâmbătă, 13 septembrie 2014

Draga Ikea

In primul rand as vrea sa iti spun ca eu sunt un mare fan al tau. Imi plac la nebunie multe dintre solutiile tale, imi plac maruntisurile de la tine, sunt salvatoare de foarte multe ori.
Biblioteca mea e de la tine, e fix cum mi-am dorit toata viata sa arate o biblioteca.
Camera Smarandei e cumparata in totalitate de la tine.
Imi place lista de cumparaturi, imi plac creioanele alea grafit, sunt senzationale.
Dar, draga Ikea, cum, daca vreau sa fac o comanda online, sa mi ceri bani ca sa strangi produsele din magazin? Eventual cere-mi si pentru ca le-ai impachetat, pentru benzina, pentru tigarile soferului care le aduce, poate vrea si el sa bea un suc, vorba aceea, poate il prinde pranzul cand imi aduce mie comanda si trebuie sa manance si el ceva…Zau, macar taxeaza tot, nu te sfii, e pacat sa lasi unele lucruri neacoperite.
 Cum sa-mi pui taxa de transport astfel incat sa ajunga transportul mai scump decat dulapul in sine?  Nu ca as fi zgarcita- desi sunt- dar pe cuvant, parca e prea pe fata asa. Taxa pe kilogram ai putea sa o compeltezi cu taxa ca e pachetul plat sau ca e rotund, la un fotoliu pune si tu mai mult, ca e volum ciudat, se incarca greu si se depoziteaza la fel.
Deci, draga Ikea, sper sa nu ma dezamagesti. Pune si tu o taxa cinstita pe orice, nu lasa lucrurile neterminate.
Atat am avut sa iti spun. Multumesc

vineri, 12 septembrie 2014

Downton Abbey la Euforia


Pentru mine aristocratia britanica e un fel de hobby, sa spunem. Am devorat Jane Austen, John Galsworthy, m-am visat Fleur ani de zile, m-am indragostit de Mr Darcy de cateva ori (nici acum nu sunt sigura ca mi-a trecut de tot). La fel si cu istoria, Surorile Boleyn, toate cartile Philippei Gregory, in principiu nu cred ca mi-a scapat mare lucru


In fine, oricum pentru mine Anglia e fascinanta, visez la Brighton si la zonele rurale, m-as duce la Londra si pentru doua ore. 
Asa ca trebuie sa va spun si ca incepand de luni Euforia Tv difuzeaza Downton Abbey. De la ora 23.00. E si un concurs acum pe site-ul Euforia, vedeti mai multe aici
PE scurt, cțiunea se petrece pe domeniul fictiv Downton Abbey, reședința contelui și contesei de Grantham, și urmărește viața aristocratică a familiei Crawley și a slujitorilor lor în timpul domniei regelui George al V-lea. Prima serie a durat doi ani înainte de Marele Război și a început cu știrea despre scufundarea Titanicului în 1912. A doua serie a acoperit anii 1916-1919, iar episodul special de Crăciun din 2011 a acoperit perioada Crăciunului 1919 și începutul anului 1920. A treia serie se termină în toamna anului 1921.



joi, 11 septembrie 2014

Fotografia obsesiei

Fotografii zilelor noastre se tot bat in proiecte de constientizare, documentare si asa mai departe. Multora dintre ele nu le vad scopul, in afara demersului artistic, sa spunem. Desi uneori nici pe cel artistic, n-o sa reusesc cred vreodata sa inteleg proiecte de tipul am celulita, deci sunt frumoasa. IN fine, nu despre asta vroiam sa scriu azi, ci despre un proiect care a schimbat ceva. Un proiect care inseamna ceva. Un proiect care spune povesti.(toate detaliile aici)


Timp de 5 ani fotograful Lincoln Clarke le a urmarit si fotografiat pe femeile dintr-o comunitate de dependente de heroina. Si -a inceput proiectul in 1997 si a urmarit aproape 300 de femei de la periferia Vancouver-ului. Cinci dintre aceste femei au si fost ucise de un criminal in serie, trupurile lor fiind gasite la Ferma Mortii.
 Lincoln Clarke n-a vrut sa le fotografieze pe aceste femei in posturi clasice pentru dependenti. In camere de hotel, eventual exact in timp ce isi injectau drogurile. Ci dimpotriva, a vrut sa le arate asa cum sunt. Multe dintre ele arata ok la inceputul proiectului, in schimb spre final se vede ce fac drogurile. 

1. Megan, o prostituata care isi asteapta clientii in fata Capelei. Ea povesteste ca a inceput sa ia droguri dupa moartea fiului sau


2. O tanara depedenta, insarcinata, singura. Punga de langa ea contine toata lucrurile pe care le are

(sursa foto, Daily Mail)

 Povestea multora dintre aceste femei o gasiti aici
Singuratatea acestor femei iti rupea sufletul. Mureau in mijlocul strazii, niciodata nu stiau daca vor supravietui pana a doua zi. Prietenele lor dispareau si ele de la o zi la alta. Cred ca le a prins bine sa participe la acest proiect, sa simta ca sunt parte din ceva, nu abandonate la marginea societatii. Cele mai multe pierdusera deja totul, asteptau practic sa isi piarda si viata. Fiecare dintre ele avea povestea ei si am incercat sa spun acest povesti, in tacere, cu limbajul unui fotograf. A fost o introducere pentru cei care locuiesc in alte parti ale orasului si care nu vroiau sa le vada sau sa stie ca aceste femei exista. , spune Lincoln Clarke despre proiectul sau.
Intregul material din Huffington Post il gasiti aici 

Un documentar pe care merita sa il vedeti 




Si o statistica :22 de milioane de americani sunt dependenti de droguri. CAt populatia Romaniei.

miercuri, 10 septembrie 2014

Vaccinarea copiilor. Fara judecati de valoare

Parinti bogati, educati si prosti, asta titreaza LA Times, vorbind despre efectele lispei vaccinarii asupra copiilor.
Discutia e una foarte larga, e greu sa crezi si in teoria exterminarii controlate, desi argumente sunt multe. E greu si sa treci pe langa toate informatiile atat de bine promovate care ne explica in extenso cat de rele sunt vaccinurile si cum ne ucid programatic. Oricat de pe picioarele tale ai fi, nu poti sa nu iei in calcul ca cine stie, exista poate un sambure de adevar.
Si cred ca de fapt de aici vine si marele pericol al informatiei care circula libera pe internet. Ne permitem sa spunem si sa scriem orice, sa dezvoltam teorii conspirationiste, sa propovaduim, asa cum face o doamna pe un blog, tratarea otravirii cu ciuperci cu un zambet. Postarea respectiva a primit nenumarate aprecieri, nu va dau link, ca e pacat sa promovam atatea timpenii, e mai veche, dar pe mine m-a marcat.
Nu o sa mai dau nici alte linkuri, cu argumente pro sau contra vaccinare, in general cele mai multe par foarte credibile. Si unele si celelalte sunt argumentate.
E ca si lupta cu antibioticele. Care, de exemplu, pe mine  m a prins.  I-am dat Smarandei prima data antibiotic la 4 ani fara o luna, am luat-o asa, ca pe o infrangere personala. Ca nu avusese nevoie pana atunci si ca uite pana la urma tot acolo am ajuns. O tampenie, desigur, sigur ca antibioticele sunt necesare, sigur ca nu trebuie sa facem exces, sigur ca pe de alta parte distrug imunitatea. Dar unde e linia corecta? Cand e prea mult si cand e prea putin?
Acum, eu inca, asa cum spuneam, nu stiu ce sa cred. Cred ca sunt necesare unele dintre ele, nu cred ca toate. Cred ca multe dintre cele optionale ar tb sa ramana optionale. Nu cred ca tb sa ne vaccinam antigripal. Nu mi e clar de ce e nevoie de vaccin anti hepatita B la nou nascuti. Cred ca pentru bolile grave si extrem de contagioase e nevoie de vaccinare. Pana la urma cred ca si aici moderatia e cea care conteazal. Si sa te documentezi la fiecare in parte. Si sa ai un medic in care sa ai suficienta incredere.

Despre efecte

1. Efectul vizionarii repetate a filmului Sherman si Mr Peabody asupra Smarandei, in problema introducerii platii la parcarea de la mall:
Mamaaaaa, astia au instaurat domnia teroriii


2. Efectul Kiki asupra incarcatoarelor (neaparat) Apple







marți, 9 septembrie 2014

Bibliografie. Despre depresie

Sinuciderea lui Robin Williams a readus, pentru scurt timp dar foarte virulent, in discutie, problema depresiei. Neluata foarte in serios in Romania, luata in serios, cel putin de la distanta, in Statele Unite. Se scrie foarte mult despre asta, cred ca daca nu treci pe acolo e greu sa vorbesti despre ea, dar daca vreti sa incercati sa va apropiati un pic de subiect, va recomand un text scris de psihiatrul Gabriel Diaconu. 

Și vin și vă întreb unde e egoismul? Și cu ce drept va veni vreodată cineva să opineze, până la urmă crud, naiv și fără de seamă, că moartea unei persoane din cauza bolii lui psihice e o formă de sfidare la adresa providenței? Ca și cum, spre deosebire de diabet, de hipertensiune, de cancer, dacă ai sufletul bolnav asta nu te poate omorî. Lăsați-mă să vă zic, ca unul care a scos oameni din moarte și pe alții i-a văzut murind, că dacă gândiți asta sunteți condamnabili și aveți sânge pe mâini. Nu, sinuciderea nu e un gest glorios. Nu, sinuciderea nu e lăudabilă. Dar știe cineva vreo boală care e? Lăudabilă, glorioasă, favorizată social? Din punctul meu e una singură dar ar fi o metaforă poate nepotrivită. 

Textul lui Gabriel Diaconu il gasiti in intregime aici

La fel, tot bibliografic, e de citit cartea lui Andrew Solomon, Demonul Amiezii. A aparut la editura Humanitas, cred ca e o lectura necesara in vremurile pe care le traim.  Mai jos, un interviu al lui Solomon pentru Bookaholic
Opusul depresiei nu e fericirea ci vitalitatea, iar o lume fără depresie nu ar fi o lume fără tristețe. Când eram deprimat, eram trist și copleșit când trebuia să răspund mesajelor din robotul telefonic sau când trebuia să fac un duș, acum sunt trist din cauza încălzirii globale, a războiului din Siria, a relațiilor ratate sau a pierderii celor dragi. Pot fi mai trist, este o tristețe profundă, plină de semnificații, nu una trivială. Imaginându-mi deci o lume fără depresie clinică, nu-mi pot imagina o lume fără tristețe. Cred că tristețea este centrul existenței noastre. De fapt, cred că n-am iubi așa dacă nu ar exista posibilitatea tristeții, e spaima noastră de a nu pierde, simțul unei potențiale devastări, acesta este resortul profund al intimității noastre. O lume fără tristețe ar fi tragică, o lume fără tulburarea de dispoziţie care e depresia ar fi un progres.

Si, contextual, am citit recent si Intriga Matrimoniala a lui Jeffrey Eugenides. 

luni, 8 septembrie 2014

Pacatele mele

Ca mi place toamna se stie. Ca mi place si iarna, poate nu se stie, dar e adevarat.
Am tabieturi de toamna si iarna.
Imi place ceaiul fierbinte, cu miere si lamaie.
Imi place cozonacul cu lapte.
Imi plac sarbatorile.
 Imi place frigul.
Imi place bagatul sub plapuma.
Imi plac fularele. La nebunie imi plac fularele.
Si mi place vinul rosu. Vinul rosu e mult mai bun pe frig decat vara. E, si uite asa ajungem la problema. Vara asta am descoperit cel mai bun vin rosu din lume. Si nu e nici frantuzesc nici italienesc. E luat de pe un drum de munte dintr-o insula greceasca, unde ne oprisem de fapt pentru ulei de masline. Am plecat si cu ulei, dar si cu un vin rosu cum eu n-am baut in viata mea.
Prima sticla am stricat-o, pentru ca am deschis-o si am lasat- o afara din frigider. In cateva zile fermentase. Restul e si el pe terminate. Si vine iarna.
Si la pivnita lui George oricum nu cred ca o sa mai ajung vreodata. Of.
Ps: O sa incerc la Pravalia cu Vinuri. Cine stie...

sâmbătă, 6 septembrie 2014

Retete. Nimic nu se pierde, totul se transforma

1. Se da o pereche de conversi negri, de copil, geniali in opinia mamei, oribili in opinia copilului.
Se lasa conversii negri sa stea la dospit (a se citi abandonati de luni in sir printre ceilalti pantofi).
Se intreaba pentru o ultima data copilul ce face cu tenisii aia, pentru ca altfel vor fi dati.
Se trezeste spiritul de colivareasa care nu da nimic din copil (pastreaza inclusiv haine rupte, mici etc)
Se lanseaza, din partea copilului, teoria nuiiportpentrucanausclipici.
Dupa care se trece la urmatorii pasi.
Reteta:
-se ia niste lipici, de preferinta lichid, de preferinta care nu curge prea tare
- se intinde lipiciul pe partea de cauciuc a tenisilor (merge pe orice parte, evident, asa a fost cazul la noi)
- se ia borcanul de sclipici cu 10 culori de la JUmbo, folosit in mod normal pentru desenat, dar na, situatiile disperate cer solutii disperate
- se presara sclipiciul in culorile alese peste tenisi si peste tot parchetul din casa
- se pun tenisii deoparte, ca sa se intareasca lipiciul
- se poarta apoi obsesiv, ca si cum nu mai exista altceva de incaltat


2. Se cumpara unt de cacao, ca vine iarna si pielea trebuie ingrijita.
Se primeste untul de cacao comandat, care se dovedeste a fi pastile, nu cum se astepta cumparatorul sa fie (din eroarea cumparatorului, nu a vanzatorului)
Se intreaba un specialist in domeniu (in acest caz fiind vorba despre Ramona Bunescu) cefacefaccefaccefaccefac. Specialistul explica ce e de facut
Se cauta pe internet exact ce inseamna bain marie, ca asa a recomandat specialistul. Nu se intelege exact, dar se merge mai departe.
Reteta:
- se umple o cratita cu apa, se pune pe foc
- se iau pastilele de unt de cacao, se pun in alta cratita, mai mica, ce se baga in cratita mai mare aflata deja pe foc
- se mai ia unt de mango, ca ala mai era in casa, se toarna si ala peste untul de cacao
- se cauta ce ulei mai e prin casa, se gaseste de migdale dulci, se toarna si din ala tot in amestecatura (specialistul a zis 5 ml, autorul a turnat la ochi, se va dovedi a fi prea mult)
- se studiaza si esentele ce mai sunt prin casa, se alege tamaia, caci se stie ca tamaia e preferata autorului  ( v-a povestit despre tamaie aici. Si acum cautand linkul a recitit postarea si i s a facut un mare mare dor de Nez a Nez)
- se toarna si tamaia deasupra, se amesteca pana se topesc pastilele
- se intra in panica, pentru ca amestecul nu are nicio legatura cu o crema, pare foarte lichid
-se toarna intr-un borcan si se abandoneaza cateva ore. Cand, surpriza, s-a cremuit

Nota: Nimeni nu a fost ranit in timpul acesto operatiuni

vineri, 5 septembrie 2014

Oana picteaza

Oana e colega mea. Si picteaza ploaie si umbrele, dar nu doar ploaie si umbrele.

Multe dintre picturile Oanei le gasiti aici. Pe una dintre ele, cea de mai jos, o gasiti si in camera Smarandei.

joi, 4 septembrie 2014

Happy Triathlon

  • Happy Triathlon are loc pe 27 septembrie, la Mogosoaia. Va puteti inscrie si gasiti si toate informatiile aiciSunt 2 tipuri de traseu: olimpic (1500 m inot, 26 km ciclism si 10 km alergare ) si sprint (500 m inot, 13 km ciclism si 5 km alergare) . E important sa stiti si ca 10% din încasările vor fi direcţionate către Asociaţia Help Autism care luptă pentru conştienizarea autismului şi oferă consiliere şi sprijin în programul de recuperare a copiilor afectaţi. Alţi 10% vor merge către OBDO, asociaţie unde voluntari, tineri sau mai puţin tineri, parteneri, manageri sau angajaţi se întâlnesc pentru a dona timp, energie, bani, produse pentru copiii cu dizabilităţi şi pentru bătrânii neajutoraţi din România.

    Si, un concurs. Primii 5 care vor spune, intr-un comentariu, cand au loc antrenamentele pentru Happy Triathlon, castiga participare gratuita la curse.

miercuri, 3 septembrie 2014

Jucarii pentru copii. Categoria hituri

Nu reusesc sa centralizez vreodata ce jucarii au avut succes si ce carti ii mai plac Smarandei. Mai intai ca preferinrtele se schimba, apoi, evident, pentru ca uit. 
Sunt insa multe pe care le-am cumparat pe cand era foarte mica si pe care am crezut ca am gresit ca le-am luat. De exemplu pe cele de lipit in baie, le-am luat de ani buni,  chiar ma gandeam as le strang si sa vad ce fac cu ele. Cand brusc au devenit un hit.




Le gasiti aici, vad ca acum sunt mult mai multe modele. Poate o sa ii mai iau setul cu prietenii de pe plaja sau cu gradina cu flori.
Apoi, de luni bune, pe lista cartilor preferate e seria cu Matilda si poneiul ei Caramelo. Sunt mai multe carti, le gasiti acum vad cu reducere pe librarie.net, aici. Sunt si ok scrise, au si ilustratii foarte frumoase, povestile sunt simple, curate, nu sunt in cliseele clasice si-au trait fericiti. Mie, de exemplu, cel mai mult imi place "Matilda si Caramelo in cautarea primaverii".
Pe de alta parte, ei cel mai mult ii plac in perioada asta povestile inventate. Un pic reale, un pic inventate, un pic de magie, un pic de Kiki ce sta picior peste picior si fumeaza....Motiv pentru care toata vara, pe zecil de ore de drum, am tot povestit si povestit si povestit, de mi-am epuizat toate ideile.

Cursuri de actorie


Pentru copii, cu varsta intre 4 si 6 ani, la Fundatia Calea Victoriei. Smaranda a fost la cel de saptamana trecuta si i-a placut atat de mult incat mai vrea si o sa mai mergem de la sfarsitul lui septembrie incolo.  O sa mai mergem pentru ca si mie mi-a placut ce face si cu ce idei vine de acolo. Nu, n-a invatat niciun rol minunat, nu joaca teatru, dar au facut o gramada de exercitii de concentrare pe mai multe lucruri odata, plus usoare exercitii de dictie, care la graba cu care fac ei lucrurile la varsta asta sunt foarte bune.
Gasiti detalii despre curs aici
As inscrie-o si la cursul de arte plastice, dar vad ca e in acelasi timp cu cel de actorie, asa ca poate tura viitoare.
Fundatia Calea Victoriei are cursuri pentru mai multe categorii de varsta, inclusiv pentru adulti. Pe mine m-ar interesa cel de Istoria Artei, poate cel numit "De la Fashino la Blog Trend, tendinte pentru toamna iarna 2014+2015" si cel de cultura si civilizatie britanica.

marți, 2 septembrie 2014

Un bărbat pentru Sara

Un bărbat pentru Sara este prima comedie de Broadway care îşi propune să revoluţioneze distracţia la Mall. 
Sara e avocat. Sara locuieste la New York. Sara are succes. Sara e tanara. Sara n-are un iubit, ceea ce o ingrijoreaza pe matusa ei, care isi propune sa rezolve aceasta spinoasa problema. Matusa gaseste logodnicul perfect, doar ca el e deja logodit. Si de aici incepe totul. 
 Cam asta e intriga unei  comedi perfecte, nebune, cu replici sclipitoare. Cu o distribuite sclipitoare, daca ma intrebati pe mine. Emilia Popescu, Andi Vasluianu, Diana Cavallioti, Andreea Vasile şi Contantin Cotimanis. 
Se joaca la mall, stiu, superficial, tocmai de aia imi si place atat de mult. din 13 septembrie, la Baneasa. 




luni, 1 septembrie 2014

When it get crisp in the fall

Intr-o toamna, candva, o sa ma intorc aici. Poate la un sfarsit de septembrie

(Chenonceau, castelul Dianei, rivala Caterinei de Medici. Am scris despre el aici )

PS: Bucurati-va de toamna.
Macar pentru lumina ei spectaculoasa.
Macar pentru ca (poate) este un inceput.

Concursul Enescu

Festivalul George Enescu este insotit si de un concurs, concurs care a reusit sa dea lumii multi artisti valorosi. Probabil nu stiati, dar Alexandru Tomescu e printre cei care s-au lansat acolo. De altfel, el va si deschide concursul din acest an,  alaturi de pianistul cazac Amir Tebenikhin, intr-un spectacol ce va avea loc pe 6 septembrie.  Programul spectacolelor il gasiti aici, intrarea este libera, dar in baza unor rezervari. Mai jos, Alexandru Tomescu despre concursul George Enescu