luni, 22 iunie 2015

Proustiene de-ale mele. Sau despre cum funcționează memoria mea

(nu am părăsit blogul, doar că nu prea am timp și mă găsiți mai mult acolo, pe Mothers)
Sambata m-am dus la Pain Plaisir (evit locul, caci am o varsta si o greutate de aparat), unde aveau niște minunate sandvișuri cu rillettes (v-am mai povestit despre rillettes aici. De la sandvișul cu rillettes, pe care l-am mâncat în mașină, mi-am amintit de Tours și de cele mai bune sandvișuri din lume. Vă spuneam atunci cum vine lumea la coadă la pâine, la baghetele alea crocante ofofofof (citiți voi, eu pun link cu ochii închiși, voi muri altfel) și la mâncarea din zona aia. Ceea ce m=a dus cu gândul la Franța în general, ceea ce a provocat un salt spectaculos în partea cealaltă, la Saint Malo, la mormanele alea de scoici mâncate pe malul oceanului, cu 5 euro duzina de Saint Jaques. Și la caramelul sărat și la untul sărat. Și la lumina aia ciudată și spectaculoasă de la apus. Și la fluxul și refluxul de la Mont Saint Michel. Și pentru că ce-i mâncarea fără băutură m-am transportat brusc în Provence și la vinurile de acolo și dacă tot veni vorba despre vinuri, mi-am amintit de păcatele mele și de vinul roșu cel mai bun din lume, acela de anul trecut din Corfu (apropo, merge cineva anul acesta în Corfu?). Și dacă tot am ajuns în Corfu, mi s-a arătat și caracatița de la hamace din Lefkada și pe urmă am realizat că nu mai am telemea Peștera și că practic în primăvara asta nu am mâncat brânză cu roșii
Ați uitat presupun că v/am zis la începutul postării că am mâncat păcătosul ăla de sandviș cu rillettes în mașină? Și eu am uitat. Am ajuns de pe 1 mai, de unde l=am luat, în Tineretului, unde aveam treabă, nu se știe cum și când, dar moartă de foame. Plus cu o concluzie. Că (prea) multe dintre amintirile mele sunt legate de mâncare. Cum, frate, să ții minte saganaki-ul mai degrabă decât răsăritul?

marți, 2 iunie 2015

Mothers and the city. Cine suntem si cui ii multumim

Suntem 4, asta v-am mai spus deja. O jumatate de an ne-am chinuit sa facem site-ul acesta. PEntru ca suntem perfect atehnice si nu intelegem nimic din indexari, instagramuri, twitter-uri, si asa mai departe. Ideea a fost a Theodorei. Theodora despre Theodora
"Pianul. Cafeaua. Ciocolata, rujul (musai) roşu, perlele. Şi mănuşile de
catifea. Aş merge azi (şi oricând) la Traviata. Şi pe tobogan, cu Christi.
Şi la mare. Mă întreba cineva, odată, dacă sunt fericită. Habar n-am. Dar
sunt fericită când caut fericirea. "

Apoi, Bianca.
"Încăpăţânată până la cer şi înapoi. Cu capul în nori dar cu
picioarele pe pământ. Mereu în căutarea timpului pierdut. Mamă cu
normă-ntreagă. Pasionată de pantofi. Ai mei şi ai fiicei, mai nou. Detest
regulile. Uneori chiar şi pe ale mele… "

Apoi Laura
"Mamă de Matei. Mi-e bine la cald, foarte cald, nu contează cât de
cald. N-am bijuterii şi copilul este blond. Am meserie de bărbat şi creier
de femeie. Cu inima nu m-am lămurit încă. Doar nu credeaţi că o să vă spun
câţi ani am…"

Si desigur eu, dar pe mine ma cunoasteti deja. Pozele acelea minunate sunt facute de Marius Turlea, il gasiti aici
Site-ul in sine a fost  construit de Zana de la Crazy Designs, care a avut rabdarea sa inteleaga confuziile noastre maxime legate de online.
Ah, era sa uit. Mai avem si personajul anonim. Care scrie despre... Dar mai bine va las pe voi sa descoperiti

luni, 1 iunie 2015

Mothers and the city

Ce este Mothers and The City? Sau, mai exact, de ce mothers and the city? Pentru ca suntem 4. Nu locuim la New York, deci n- o sa va vorbim doar despre pantofi si cele mai cool locuri pentru petreceri. O sa va povestim despre ce ne place si ce nu ne place. O sa va vorbim despre copiii nostri (2 baieti, 2 fete, ei mai mari, ele mai mici). O sa va vorbim despre unde putem merge cu ei si unde e mai bine sa nu mergeti niciodata. O sa va spunem de unde ne luam haine in afara mallurilor, de ce nu ne a placut Razboiul Stelelor, despre cum e sa fii mama de baiat si sa trebuiasca, vrand nevrand, sa ti placa razboiul stelelor. Despre cum e sa fii femeie addicted to black si sa ai o fata addicted to pink. Despre unde iesim in oras si despre unde am vrea sa iesim, dar nu se poate. Despre cum supravietuiesti cu un copil, nestiind sa gatesti practic nimic, despre cum dam foc la cuptor si despre cum descoperim orasul in care locuim de o viata, inca odata, de la 30 plus. Ce n am stiut pana acum, dar ne ar fi placut sa stim, de ce nu credem in teoria potrivit careia poti sa nu te speli pe cap 3 saptamani, esti frumoasa asa cum esti. Adica o sa va vorbim despre tot ce ne trece prin cap. Va asteptam pe site, pe pagina de facebook si, desigur, pe canapea